Lanțul neîncrederii: cum a ajuns presa să nu mai creadă nici în ea însăşi

Publicat în Dilema Veche nr. 811 din 5-11 septembrie 2019
Lanțul neîncrederii: cum a ajuns presa să nu mai creadă nici în ea însăşi jpeg

Era una din acele zile cînd jurnaliștii stăteau cu orele în fața așa-numitei case a groazei din Caracal. Pîndeau orice informație, orice declarație. Oricine spunea ceva, toate microfoanele se îndreaptau spre el.

Mă aflam în zonă pentru un reportaj despre dispariţia celor două adolescente și nu aveam cum să ocolesc casa de pe strada Craiovei. La un moment dat, dincolo de banda care interzice apropierea de gardul casei lui Gheorghe Dincă, acolo unde scotoceau criminaliștii, apare o doamnă tînără (maximum 35 de ani) în sacou, pantaloni la dungă și pantofi cu toc. Era prefectul de Olt, numit în funcție doar de trei zile. Nimeni nu știa însă acest lucru, așa că ne-am repezit cu microfoanele. Să prindem tot. Să nu ne scape nimic.

Și femeia vorbește: „Am venit aici să văd cu ochii mei cum arată locul ăsta. Să mi se întipărească în memorie. Însă eu am încredere în instituţiile statului…“. În acel moment, deloc profesionist, mă trezesc întrebînd-o: „Serios?“. Desigur, dezaprobator, toți ochii s-au întors spre mine. Însă în momentul acela m-am gîndit: oare de cîte ori am stat cu microfonul întins spre un interlocutor gîndindu-mă că nu cred o iotă din ce-mi spune?

Pe de altă parte, nu puține au fost situațiile în care – mai ales în ultimii ani – a trebuit să duc muncă de convingere cu politicieni, primari sau oameni simpli ca să stea de vorbă cu mine. Să dea o declarație, să povestească sau să explice ce s-a întîmplat. Majoritatea îmi spuneau că nu mai au încredere în presă. Că le este teamă că vorbele lor vor fi răstălmăcite sau scoase din context. Sau – mai rău – mă întrebau: „Dar de ce să stau de vorbă cu dumneavoastră? Cu ce mă ajutați? Lucrurile rămîn neschimbate, oricum“.

Așadar, jurnaliștii nu mai au încredere în interlocutori. Și nici interlocutorii în jurnaliști. E reciprocă neîncrederea asta, așa cum ar trebui să fie încrederea. Veți spune, probabil, că îndoiala ar trebui să fie o calitate a jurnaliștilor. Să nu creadă orbește ce li se spune. Însă neîncrederea despre care vorbesc e mai mult decît îndoială. Și cum să scrie un jurnalist despre lucruri în care nu crede sau despre oameni pe care nu-i crede? Și cum să vorbească „o sursă“ și să spună lucruri importante unei prese lipsite, la rîndul ei, de credibilitate?

Cum s-a ajuns aici? Cum mai funcționează, în aceste condiții, povestea cu presa care este liantul între public și instituțiile statului, de exemplu? Eu cred că e o aparentă funcționare, cu foarte mari variații, între adevărurile subiective ale fiecăruia.

De o parte – instituțiile care se fac că ne informează, dînd către public doar datele pe care le consideră relevante sau care le ajută pentru imagine la un moment dat, iar de cealaltă parte – presa, care se face că informează, dînd date trunchiate, fără context, fără relevanță, manipulatorii.

Poate că, în multe cazuri, totul are de a face cu calitatea slabă a școlilor de jurnalism, cu schimbarea modului în care se face presă, cu comoditatea dată de rețelele sociale care iau informația, o învîrtesc ca într-o mașină de spălat și o livrează mai departe cosmetizată, într-un mod amatoristic, superficial și fără nici o responsabilitate.

În alte cazuri, însă, neîncrederea are legătură cu interesele fiecărui trust de presă. Au fost ani în care presa apărea în Barometrul Global al Corupției în topul celor mai corupte instituții din România.

Să nu uităm că, în ultimii ani, mulți ziariști au devenit politicieni, în timp ce politicienii au jucat rolul formatorilor de opinie, semnînd editoriale (lucru care se practică, însă, și în străinătate, dar în publicații cu o orientare politică clară, asumată). Iar toate acestea, puțin cîte puțin, pe nesimțite, au erodat încrederea. Și de o parte, și de cealaltă.

Răsfoind sondajele care s-au făcut în ultimii ani în România privind încrederea în instituții, aveam să aflu că, în ceea ce privește presa, aceasta oscilează între jumătate-jumătate, fără variații prea mari.

Potrivit unui studiu IRES, care analizează starea presei între 2010 și 2017, 2013 este anul în care media a fost credidată cel mai mult. Peste jumătate dintre românii chestionați au răspuns în 2013 că au multă și foarte multă încredere în presă (mai exact, 51%). La polul opus se află 2016, an în care românii au răspuns în procent de doar 40%, cel mai mic din perioada analizată, că au încredere multă și foarte multă în mass-media. De încredere mai ridicată se bucură presa în rîndul persoanelor între 51 și 65 de ani, în timp ce tinerii sînt mai reticenți cînd vine vorba despre știri. Iar de la lipsa de încredere la lipsa de respect nu e decît un pas.

Tot despre încredere e vorba și cînd se pune problema ca cititorii să plătească pentru știrile online. În România sînt încercări timide de publicații ale căror articole pot fi citite online contra cost. Pot fi numărate pe degetele de la o mînă și nu se cunosc date despre rentabilitatea acestei măsuri. Nici la nivel global lucrurile nu stau cu mult diferit. Cei care se abonează sau donează pentru știri ­online au un singur abonament, iar creșterea plăților s-a înregistrat doar ca excepție, în țări precum Norvegia sau Suedia – potrivit unui studiu Digital News Report, realizat de Reuters Institute la sfîrşitul lunii iulie. Utilizatorii plătesc mai degrabă pentru servicii de difuzare de filme, seriale și muzică decît pentru știri.

Cu alte cuvinte, lumea nu mai stă la coadă pentru știri, așa cum se întîmpla – la propriu – în primii ani după 1990. Nici nu se mai uită la ziarist cu aceeași încredere de atunci. În anii de început ai presei libere, redacțiile primeau sute sau mii de scrisori (dacă vorbim de redacțiile din orașele mari), iar oamenii cereau ajutorul jurnaliștilor pentru tot felul de nedreptăți. Ziarul era o instituție în sine. Era respectat, crezut, cumpărat. Chiar dacă în euforia anilor ’90 era greu să separi buna-credință de reaua-credință. Şi chiar dacă începutul presei democratice în România a fost, de fapt, cu un uriaș fake news legat de tot ce s-a întîmplat la Revoluție (teroriştii, apa otrăvită, manipularea incredibilă din acele zile).

După ce lucrurile s-au liniștit, presa românească a început să caute modele. Nu puține au fost media – în special cele de stat – care și-au luat ca reper BBC-ul. Am lucrat aproape zece ani la redacția în limba română a BBC World Service. Nici vorbă de vreo asemănare. Din nici un punct de vedere.

Mă întreb dacă putem vorbi despre o eșuare a presei, așa cum s-a întîmplat cu alte instituții, măcinate de neprofesionalism și interese. Sau mă întreb dacă măcar presa mai are încredere în ea însăși. Știu doar că încrederea se pierde ușor, dar se cîștigă și se păstrează foarte greu. Și că, în ultimii ani, au apărut încercări de regăsire a presei, prin proiecte online, deloc izolate, care par să reziste.

Să vedem unde vor duce toate astea. 

Liliana Nicolae este jurnalist la Radio Europa FM. Cea mai recentă carte publicată: Locuri, oameni, poveşti, Casa de pariuri literare, 2015.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.