Să fie lumină!

Publicat în Dilema Veche nr. 576 din 26 februarie - 4 martie 2015
Să fie lumină! jpeg

– O poveste despre voluntariat şi despre cum putem schimba lucruri. Sau vieţi –

Ţara e împînzită de localităţi mici, izolate, în care de-abia ajung drumurile, darămite lumina sau Internetul. Sînt localităţi în care mai trăiesc cîteva familii, în case risipite pe cîte o coamă de deal sau un vîrf de munte. Poate că mulţi dintre noi am descoperit întîmplător, în drumeţii, astfel de locuri şi oamenii care trăiesc acolo. Cu siguranţă, ne-au plăcut. Natura e minunată, casele tradiţionale, oamenii pitoreşti. Am făcut poze, am plecat mai departe. 

La început, Iulian Angheluţă a descoperit şi el întîmplător localităţi fără lumină . Apoi, a început să le caute. 

Mai întîi a fost Ursici. Satul se află în Hunedoara. Dacă urci la pas din Luncani, faci mai bine de două ore. Cei patru copii din sat fac drumul în fiecare săptămînă, cînd se duc la şcoală, la Boşorod (comuna de care aparţin Ursici şi Luncani). Numai că o iau pe scurtături şi ajung mai repede. La Ursici locuiau în 2010, cînd Iulian a ajuns acolo, 14 familii. Fără lumină, fără biserică, dispensar, magazin sau şcoală. Cîndva era şi şcoală, dar a fost închisă pentru că nu mai erau nici copii, nici învăţător. Iar seara, în fiecare casă se aprindeau lămpile cu gaz. Însă, dacă ieşeai în pragul casei, după lăsarea întunericului, cît vedeai cu ochii, nu zăreai nici o lumină. Cea mai apropiată casă e la mai bine de o jumătate de oră, timp în care urci, cobori, o iei la stînga printr-un lăstăriş sau treci pe lîngă o rîpă care se cască la marginea drumului pe care nu te întîlneşti cu nimeni. 

Iulian a ajuns în Ursici cu nişte prieteni de la un grup de off-road. După o vreme s-au întors cu ceva ajutoare. Numai că Iulian nu s-a oprit aici. A vrut să aducă lumina în satul răsfirat pe muntele Şureanu. Aşa că a înfiinţat un ONG: Free Mioriţa. Lucra într-o firmă de publicitate şi a ştiut cum să-şi promoveze ideea. A făcut tricouri şi alte materiale promoţionale, a participat la diferite tîrguri, iar în scurt timp a găsit un sponsor dispus să dea toţi banii pentru cele 14 panouri solare care au fost montate la Ursici. În septembrie 2013, împreună cu mai mulţi voluntari, s-a dus şi a montat panourile. Satul a devenit astfel prima localitate din România luminată cu panouri solare.

După „

“ a urmat „Lumină pentru Ineleţ“. Ineleţ este un sat din Mehedinţi, în Munţii Cernei. Ajungi acolo urcînd o scară din lemn, lungă de 30 de metri, sprijinită pe o stîncă. Localnicii o numesc „Scara lui Dumnezeu“. Iulian a văzut la televizor un reportaj despre acest sat izolat şi a mers la Ineleţ. Acolo trăiesc cam 100 de oameni, în 47 de case risipite – la fel ca la Ursici – pe creste sau pe văi. Satul are şi o biserică, şi o şcoală la care învaţă 3 copii. De data aceasta, Iulian a ales să ducă lumina la şcoală. O şcoală cu trei încăperi: sala mare de clasă – ca un depozit, o cămăruţă de 3 pe 4 în care învaţă cei trei copii şi odaia învăţătorului. 

Aşa că, a urmat din nou o campanie de promovare, din nou găsirea unui sponsor. Iar în aprilie anul trecut, însoţit tot de un grup de voluntari, Iulian a dus la şcoala din Ineleţ panouri solare şi calculatoare. Tot echipamentul a fost cărat pe Scara lui Dumnezeu. Adică: patru panouri solare, două acumulatoare, becuri LED cu consum redus, cabluri şi întrerupătoare, chiar şi cele patru calculatoare (trei pentru copii şi unul pentru învăţător) precum şi două imprimante, alb-negru şi color. Iulian spune că a instalat pe calculatoare şi softuri educaţionale pentru ca cei trei copii din clasa I să înveţe mai uşor aritmetica şi chiar limba engleză. „Pentru acasă, le-am dat enciclopedii şi cărţi care sperăm să le aprindă imaginaţia şi dorinţa de a cunoaşte lumea.“ 

Iulian povesteşte, de fiecare dată cînd are ocazia, despre bucuria celor cîţiva copii de a descoperi pe monitor lucruri despre care nici nu ştiau că există. De exemplu, Marea Neagră. O văzuseră într-o singură fotografie, veche, alb-negru. 

Lui Iulian îi place să afle şi poveştile oamenilor care trăiesc prin satele fără lumină. Spune că oamenii rareori se plîng şi că au găsit întotdeauna soluţii. Fără lumină, fără poduri sau drumuri. La Ursici, de exemplu – unde am ajuns şi eu, înainte de sosirea panourilor solare – cel puţin două din cele 14 case aveau un generator, dar îl foloseau foarte rar, pentru că era destul de scump. În prima casă din sat, a familiei Adam, exista şi un televizor. Dar pentru că se uitau la el doar din cînd în cînd, nici nu-i cunoşteau pe cei care „apăreau pe sticlă“. Casa celeilalte familii cu generator, familia Bărbuţ, era singura din sat care avea la vremea aceea gresie şi faianţă. Şi singura din sat care avea WC-ul în casă, „ca la oraş“. Au cărat gresia şi faianţa cu calul, de jos, din Boşorod. Cum spuneam, au găsit întotdeauna soluţii. 

Aşadar, după „Lumină pentru Ursici“ şi „Lumină pentru Ineleţ“ a urmat … „Lumină pentru România“. Vara anului trecut a fost pentru Iulian Angheluţă o continuă călătorie. El îi spune proiect eco-socio-cultural. Eco, pentru că întreaga călătorie a fost cu bicicleta, socio – pentru că a aflat problemele oamenilor pe unde a trecut şi cultural – pentru că a fost şi o ocazie să descopere obiceiurile din diferite zone ale ţării. Principalul scop al călătoriei a fost, însă, acela de a găsi localităţile neelectrificate din România. O călătorie care a durat 6 luni. Mai exact, 169 de zile timp în care a străbătut pe bicicletă peste 8000 de kilometri. Călătoria a început pe 27 aprilie, în Bucureşti, la kilometrul 0. Din Bucureşti, a luat-o spre est... Olteniţa, Călăraşi, Vama Veche... Lista e lungă, dar cuprinde şi Balcic, Chişinău, Cernăuţi. 

De cîte ori a putut, Iulian a postat pe pagina de Facebook „Free Mioriţa“ fotografii şi impresii din călătoria lui de 169 de zile. Mulţi l-au urmărit pe Internet, aşa cum am făcut-o şi eu. Uneori, posta fotografii cu oameni pe care i-a întîlnit şi cu o scurtă poveste. Tanti Maria, de exemplu, este o femeie de 60 de ani, din satul Budeşti, judeţul Bistriţa Năsăud. A găsit-o în bucătărie, pregătind bulionul. Cît priveşte lipsa luminii, om gospodar, Tanti Maria nu a mai aşteptat autorităţile, s-a împrumutat, şi şi-a montat un panou fotovoltaic. „Apăi“ – spunea ea – „ne trebuie lumină pe lumea asta, că pe ailaltă ne-om odihni“. În Botoşani, a întîlnit un bărbat căruia medicii i-au amputat picioarele, în urma unui accident de circulaţie. Bărbatul a fost electrician la viaţa lui şi, culmea, a dus lumina în multe case. El trăieşte acum şi fără picioare, şi fără lumină. Alteori, vedetă în pozele postate pe Facebook era bicicleta lui Iulian, adică Mioriţa, care apare, precum piticul din

, in diferite locuri : „Mioriţa la Coloana Infinitului“, „Mioriţa la Cazane“, sau la Mînăstirea Curtea de Argeş. E clar că toată călătoria a fost o aventură, dar nu o joacă. Iulian a ţinut un fel de jurnal, în care şi-a notat unde a ajuns, cu cine s-a întîlnit, cine l-a ajutat, cine l-a găzduit şi aşa mai departe. I s-a întîmplat să descopere localităţi care nu apăreau pe nici o hartă sau despre care nimeni nu ştia nimic. A dormit în hambare, în cort sau într-un pat cald, atunci cînd oamenii pe la care ajungea i-l ofereau. Uneori, l-au însoţit pe bucăţi de drum alţi biciclişti, localnici sau copii. A fost, spune el, şi o modalitate de a descoperi România altfel. „Nu a fost uşor, pentru că am văzut multă sărăcie şi multă tristeţe. Am văzut oameni bătrîni, singuri şi foarte săraci. Mi-e teamă că pe unii dintre ei e posibil să nu-i mai prind în viaţă, cînd o să ne întoarcem la ei cu panouri solare“.

Pe unde a trecut l-au aşteptat diverşi ziarişti. Se aflase deja de aventura lui! Toată vara s-a scris despre el. I s-a spus „omul care aduce lumina“, „omul cu pedala“, „cavalerul luminii“… şi aşa mai departe. Este, de fapt, un tînăr ONG-ist, licenţiat în ştiinţe juridice şi în comunicare şi relaţii publice. 

Odată întors acasă, Iulian va pune cap la cap tot ce a descoperit în călătoria lui. Va face o hartă cu localităţile unde trăiesc oameni fără lumină. „O hartă a luminii în România.“ Trebuie să găsească din nou sponsori şi să se întoarcă în satele neelectrificate, poate cu panouri solare, aşa cum a făcut la Ursici sau şi cu calculatoare pentru şcoli, aşa cum a făcut la Ineleţ. Însă, spune el, prioritari sînt copiii care trăiesc şi învaţă fără lumină. Şi pentru că în călătoria lui de astă-vară a găsit şi trei şcoli fără lumină, s-a hotărît să se întoarcă mai întîi acolo, printr-un alt proiect: „Lumină pentru ultimele 3 şcoli neelectrificate din România“. A ajuns la începutul lui februarie în două dintre ele. Este vorba de şcolile din Cruhla, judeţul Suceava şi Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş, care au primit deja instalaţii fotovoltaice, calculatoare şi imprimante. La cea de-a treia, din Dobraia, judeţul Caraş-Severin, va ajunge spre sfîrşitul lunii. Toate aceste şcoli sînt în zone de munte, cu acces dificil, iar copiii merg zilnic kilometri întregi prin pădure pentru a ajunge la şcoală. În total, în cele 3 şcoli, sînt 27 de copii. 

Sînt convinsă că povestea va continua.  

Liliana Nicolae este jurnalistă la Radio EuropaFM. 

Foto: A. Becheru

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

Andra jpg
Ce își ia Andra Măruță la evenimente în caz că i se face foame: „Pe asta nu trebuia să o vedeți”
Programul încărcat, nopțile albe și bufetele tentante de la evenimente reprezintă o adevărată provocare pentru silueta oricărui artist. Andra a dezvăluit fanilor săi metoda practică și accesibilă prin care încearcă să țină sub control poftele alimentare atunci când este plecată la cântări.
investire ministru educatie jpg
Premierul Luca Niculescu a convocat o ședință pe tema siguranței în școli, după atacurile de la Bistrița și Pitești
Premierul Luca Niculescu a convocat pentru vineri, 23 octombrie, o ședință de lucru la Palatul Victoria, dedicată siguranței în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente violente petrecute în această săptămână în școli din Bistrița și Pitești.
pavel bartos jpg
Cum a ajuns Pavel Bartoș să lucreze cu iubitul fiicei sale. Ce spune despre relația lor: „Îți dau acum un secret”
Pavel Bartoș și Ana Bartoș sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani și au construit o frumoasă familie alături de cele trei fiice ale lor, Eva, Rita și Sofia. Cei doi au o căsnicie solidă, iar prezentatorul vorbește cu mândrie despre copiii săi și despre felul în care aceștia își construiesc propriu
olguta FB Lia Olguta Vasilescu png
Olguța Vasilescu: „Nu se pot majora impozitele prin calculul la valoarea de piață” de la 1 ianuarie 2027. Simularea făcută pentru un apartament în Craiova
Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a explicat de ce taxele și impozitele locale nu pot fi recalculate la valoarea de piață a proprietăților începând cu 1 ianuarie 2027, în ciuda prevederilor existente în programul de guvernare și a angajamentelor asumate de România prin PNRR.
poliție jpg
Ce l-ar fi împins pe un român să comită o triplă crimă în Germania. Detalii despre anchetă
O tragedie de o cruzime greu de imaginat a cutremurat orașul Bochum, din vestul Germaniei. Un român în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv și este acuzat de omor deosebit de grav, după ce a provocat intenționat un incendiu devastator în clădirea de locuințe în care stătea cu chirie.
Donald Trump FOTO AFP
Donald Trump a vrut să-şi pună numele şi pe Oceanul Atlantic. Cine i-a tăiat avântul: „De data asta nu o fac. (...) Oceanele sunt diferite, domnule”
Donald Trump spune că a renunțat la ideea de a „reboteza" Oceanul Atlanticul cu numele său după o conversație în care nu a primit răspunsul dorit.
loredana chivu si mirela retegan
Loredana Chivu, ironii la adresa Mirelei Retegan. Cum a poreclit-o la Asia Express: „A prins voce să țipe”
Competiția Asia Express devine din ce în ce mai solicitantă, iar tensiunile dintre concurenți nu întârzie să apară. De această dată, Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu au fost implicate într-un schimb de replici cu Mirela Retegan, în timpul jocului pentru câștigarea celei de-a șaptea amulete.
Pentagon FOTO Shutterstock
Agenția despre care Pentagonul nu vorbește: ce pregătește TSO pentru tehnologiile rivalilor SUA
Pentagonul a creat, discret, o agenție cu scopul de a sabota programele tehnologice ale rivalilor SUA, însă tocmai secretul din jurul ei ridică întrebări despre controlul acestor operațiuni.
e2004d67 c34d 4515 aa07 1c1a4df70528 jpg
„Sfinții sunt salvarea noastră, căci tare greu o ducem”. Moaștele din Catedrala Patriarhală, ajutorul de iarnă al bucureștenilor
Ziua a V-a a sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului. Cerul supărat a adus puțină lume la cea mai mare sărbătoare religioasă a Capitalei, deși Catedrala Patriarhală adăpostește în aceste zile moaștele a cinci martiri ai credinței.