referendum. sau vocea patriotului naţionale?

S-a văzut de multe ori că masele pot vota și împotriva propriilor interese, după cum s-a observat și că, uneori, rezultatele neconvenabile ale unor consultări populare pot fi ocolite de politicieni. Pînă la urmă, deci, cum stă treaba cu referendumurile? Din paginile care urmează vă puteți face o idee.

În România, toate referendumurile (cu excepţia celor pentru Constituţie) au fost utilizate în situaţiile tensionate apărute între preşedinte şi Parlament.

Cel mai mare partid politic, Partidul Social-Democrat, nu a mai cîștigat alegerile prezidențiale de la Ion Iliescu încoace și tot dă semnale că imaginează o Românie în care Parlamentul să aleagă președintele țării, iar rolul președintelui să fie unul decorativ. Pentru o asemenea schimbare este nevoie însă de un referendum care să amendeze Constituția.

În proporție covîrșitoare, cei veniți, în ciuda boicotului cerut de Băsescu și de aliații săi, au votat pentru demitere. Nemulțumiți că nu le-a ieșit nici de data asta mașinațiunea, fiindcă pragul de validare n-a fost atins, adversarii președintelui au vrut să modifice listele electorale după ce consultarea se ținuse.

Cînd a mers la vot, Dodon a fost întrebat de o reprezentantă a secției ce fel de buletin dorește: în limba română sau în limba rusă? „În limba moldovenească!“ – a spus președintele. „Avem doar în limba română“ – i s-a replicat.

Referendumul, asemeni democraţiei reprezentative, poate aluneca în direcţia tiraniei majorităţii.

Într-un Orient mai chinuit ca oricînd de crize și războaie, kurzii fără ţară au devenit pentru multă lume eroii care au ținut piept, de unii singuri de multe ori, tăvălugului Daesh. Succesele împotriva Daesh i-au făcut pe kurzi, cumva firesc, să spere că poate a venit momentul să obțină o țară a lor.