Referendumul bine temperat

Publicat în Dilema Veche nr. 720 din 7-13 decembrie 2017
Referendumul bine temperat jpeg

La început a fost plebiscitul, o tehnică de cezarism democratic a cărei unică menire era aceea de a permite puterii executive confecţionarea legitimităţii. De la primul la cel de al treilea Napoleon, plebiscitul a fost, în aceste edificii autocratice, instrumentul destinat să ofere alternativa la mecanismul reprezentativ, ca expresie a legăturii directe dintre conducătorul providenţial şi naţiune. De aici, reticenţa regimurilor din Franţa de după 1871 de a îmbrăţişa această soluţie, reticenţă ce dispare, definitiv, odată cu Constituţia de la 1958, una ce proclamă centralitatea unei alte instituţii, referendumul.

Distincţia dintre cele două concepte şi tehnici este departe de a fi una academică, ea fiind legată de modul în care operează şi se definesc regimurile politice. Tactica plebiscitară poate supravieţui chiar şi acolo unde, aparent, plebiscitul a fost înlocuit de referendum: continuitatea este vizibilă la nivelul ingerinţei puterii executive, ingerinţă motivată de necesitatea obţinerii sprijinului popular. Tactica plebiscitară este, acum, ca şi în trecut, un inamic formidabil şi tenace al democraţiei şi al pluralismului, ca şi un stîlp al autocraţiilor. Preşedintele turc Erdogan a recurs, relativ recent, la o asemenea abordare, spre a-şi consolida controlul absolut asupra instituţiilor constituţionale: lichidarea pluralismului a fost ţinta evidentă a acestei operaţiuni.

Profilul referendumului se constituie, pe cale de consecinţă, prin delimitarea de identitatea plebiscitului. Acolo unde plebiscitul este convocat spre a permite stăpînirii să îşi întărească dominaţia, ignorînd echilibrele constituţionale, referendumul are ca menire consultarea, în regim de libertate şi de non-ingerinţă, a naţiunii. Acolo unde plebiscitul atacă, frontal, ordinea democratică, referendumul este parte din gramatica ei, fiind precizat, în atîtea Constituţii, ca un mijloc prin care se exercită suveranitatea naţională. Acolo unde plebiscitul este întemeiat pe constrîngeri şi pe intimidare, referendumul este marcat de contextul spiritului critic şi al examinării, în libertate, a diverselor opţiuni. Acolo unde plebiscitul consolidează sclavia, proclamînd suveranitatea, referendumul intervine spre a oferi cetăţenilor dreptul, legitim, de a stabili direcţiile societăţii în care trăiesc.

Referendumul este inseparabil de marile momente şi de marile opţiuni, de unde şi atenţia cu care trebuie iniţiat şi condus, în termeni de proces constituţional. De la adoptarea şi revizuirea legilor fundamentale la clarificarea înţelesului căsătoriei, referendumul este, în universul nostru, o referinţă obligatorie. Încadrarea sa prudentă şi transparentă este o necesitate, de vreme ce alternativa plebiscitară nu este niciodată cu adevărat absentă. Recomandările instituţiilor Consiliului Europei conturează un dosar al bunei utilizări a referendumurilor. Schimbarea regulilor de joc în cursul jocului ori lipsa de informare adecvată şi nepărtinitoare pot fi fatale. Spre a fi eficace, referendumul trebuie înscris în logica democraţiei liberale, iar nu în afara ei.

Referendumul, asemeni democraţiei reprezentative, poate aluneca în direcţia tiraniei majorităţii. Asigurarea garanţiilor care protejează drepturile individuale este precondiţia oricărei societăţi plurale. Logica majorităţii este legată de esenţa referendumului, la fel cum este şi de esenţa alegerilor parlamentare. A refuza, de principiu, ideea referendumului, în baza pretinsei incapacităţi a cetăţenilor de a alege, ar însemna, simetric, refuzul mecanismului democratic, în ansamblul său. Politica nu poate fi un joc tehnocratic, ea se fondează pe opţiuni şi pe consimţămînt.

Referendumul bine temperat este un corectiv şi nu un inamic al democraţiei reprezentative. Încadrarea sa atentă este opera moderaţiei politice, evitînd extremele şi căutînd drumul libertăţii. 

Ioan Stanomir este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, specialist în drept constituţional. Cea mai recentă carte a sa este Rusia, 1917. Soarele însîngerat. Autocrație, revoluție și totalitarism, Editura Humanitas, 2017.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.