Foarte scurtă istorie a chemării românilor la plebiscite şi referendumuri

Publicat în Dilema Veche nr. 720 din 7-13 decembrie 2017
Foarte scurtă istorie a chemării românilor la plebiscite şi referendumuri jpeg

Primul a fost Cuza. În primăvara lui 1864, domnitorul a intrat în conflict cu Adunarea. Deputații îl destituiseră pe prim-ministru, un anume Kogălniceanu, care voia să treacă legea agrară. Pe 2 mai, Cuza a dizolvat Camera și i-a chemat pe dorobanți să-i evacueze pe deputați. Peste o săptămînă, circa 684.000 de alegători veneau la urne ca să spună dacă sînt de acord cu Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris. Prin acest text cu valoare constituțională, Cuza inventa Senatul, ca și o lege electorală care dădea întîietate alegătorilor din orașe. Doar 1307 cetățeni i s-au opus, numele lor fiind înscrise pe o listă separată.

După aproape doi ani, în martie 1866, un corp de votanți de aceleași dimensiuni era chemat să spună dacă voia desemnarea lui Carol I ca „principe suveran al Principatelor Unite“. Decizia venea după ce, la debarcarea lui Cuza, deputații și funcționarii statului juraseră credință lui Filip de Flandra, care n-a acceptat, însă, să preia puterea de la București. Rezultatul consultării a fost clar: 224 de români au zis nu, 685.969 – da. Așa debuta domnia regilor de Hohenzollern, despre care ne vorbește acum cu mult talent dl Duda.

Vreme de șapte decenii, poporul a fost lăsat în pace, fiind invitat doar la alegeri. În februarie 1938, Carol al II-lea a propus țării o nouă Constituție. Făcea asta după ce hotărîse să nu mai convoace Parlamentul ales în decembrie 1937 și numise membrii unui guvern tehnocrat, avîndu-l în frunte pe patriarh. Votul la plebiscit era obligatoriu și a durat de la 8 dimineața la 5 după-masă. Înainte de scrutin, s-au ținut slujbe, iar pe străzi au defilat, zicea o gazetă, „școli, străjeri și premilitari cu muzici“. Aproape 4,3 milioane de cetățeni au fost de partea domnitorului și doar 5483 figurează ca potrivnici. Constituția astfel aprobată a fost în vigoare doi ani și șapte luni.

Cel care a suspendat-o, Ion Antonescu, a organizat și el nu un plebiscit, ci două. Cetățeanul a fost chemat să se pronunțe despre unul și același lucru, adică „aprobarea chipului cum mareșalul Antonescu a condus Țara de la 6 septembrie 1940“. Prima consultare s-a ținut în 2-5 martie 1941, a doua trebuia să dureze din 9 pînă în 12 noiembrie, dar a fost prelungită cu trei zile, cînd dictatorul a văzut că mobilizarea era slabă. A avut, pînă la urmă, de partea lui 3,4 milioane de cetățeni, după ce adunase – cu o jumătate de an mai devreme – 2,9 milioane de sufragii. A fost singura dată în istoria noastră cînd alegătorii au fost chemați la urne în ordine alfabetică: cei de la A la L au mers dimineața, iar cei de la M la Z după-masa. Numărul celor care s-au împotrivit a fost, în martie, de 2996, iar în noiembrie – de 68. „Unanimitatea țării s-a așezat alături de mareșalul Antonescu“, nota un cronicar al acelor vremuri.

Recordul acesta a fost bătut în vremea lui Ceaușescu, cînd nici măcar o singură voce nu a mai fost împotrivă. Se întîmpla în toamna lui 1986. Secretarul general al PCR a modificat mai întîi Constituția, fiindcă ea nu prevedea organizarea de referendumuri. Tema supusă aprobării populare era formulată așa: „reducerea cu 5% a armamentelor, efectivelor și cheltuielilor militare ale României“. Țara era pe atunci membră a Pactului de la Varșovia, alianță îndreptată împotriva NATO. În orașe se făcuseră deja mitinguri pentru pace, dar dictatorul a vrut cu tot dinadinsul să arate că are parte de o susținere totală, așa că a chemat la urne – cu drept de vot consultativ – și tinerii de 14-18 ani. Statisticile sînt șocante: doar 4 adolescenți și 233 de adulți ar fi lipsit de la apel. 17.650.974 de români au zis „da“. Peste trei ani, Ceaușescu era împușcat la Tîrgoviște.

Dacă de la 1864 la 1989 au fost organizate șase plebiscite sau referendumuri, în epoca post-comunistă avem șapte asemenea consultări. Prima dintre ele a privit, din nou, o Constituție. E vorba despre cea discutată în primul Parlament ales după căderea regimului comunist, în care două treimi din deputați erau de la Frontul Salvării Naționale. Țărăniștii au cerut atunci boicotarea referendumului de aprobare, între altele fiindcă nu s a pus la vot forma de guvernămînt. N-au avut prea mult succes. Peste 8,4 milioane de alegători au fost de acord cu noul act fundamental, iar 2,2 milioane – contra.

În 2003 a avut loc un referendum de validare a unor modificări constituționale. Cea mai însemnată schimbare viza durata mandatului prezidențial, care a sporit de la 4 la 5 ani. Guvernul acelei perioade s-a dat peste cap ca să aducă la urne jumătate din corpul electoral, fiindcă acesta era pragul necesar pentru ca rezultatul să fie valid. Programată într-o sîmbătă, consultarea a fost prelungită și a doua zi, ca să se obțină miraculosul procent. Plecați la vînătoare de cetățeni, organizatorii au plimbat urnele prin cinematografe, bîlciuri și parcări. Numărul celor care s-au opus revizuirii a fost de zece ori mai mic decît al celor care au fost de acord.

În 2007, mașinăria s-a pus din nou în mișcare. De data asta, a fost vorba despre suspendarea președintelui. Procedura mai fusese lansată în 1994, împotriva lui Ion Iliescu, dar în acel an parlamentarii ascultaseră Curtea Constituțională, care a considerat că nu sînt motive pentru a l pedepsi pe șeful statului, așa că nu s-a ajuns la un vot popular, prevăzut ca mecanism de confirmare a deciziei luate în Camerele reunite. 13 ani mai tîrziu, CCR a zis că nu sînt motive să fie suspendat nici Băsescu, dar 322 de deputați și senatori au făcut-o totuși. La urne n-au venit decît 44,5% din alegători, așa că procedura a fost invalidată, fiindcă era nevoie de majoritatea absolută a celor înscriși pe listele electorale. Dintre cei prezenți, 75% s-au opus suspendării.

Cîteva luni mai tîrziu, președintele era cel care iniția o consultare populară. T. Băsescu a propus un nou mod de scrutin, mai precis i-a întrebat pe cetățeni dacă erau de acord ca „începînd cu primele alegeri care vor fi organizate pentru Parlamentul României, toți deputații și senatorii să fie aleși în circumscripții uninominale, pe baza unui scrutin majoritar în două tururi“. Guvernul era împotrivă, așa că a forțat demobilizarea, organizînd, de pildă, birouri de vot separate pentru referendum, deși în aceeași zi se țineau primele alegeri pentru Parlamentul European. Cum s-au pronunțat doar un sfert dintre cetățeni, consultarea n-a fost de nici un folos.

În noiembrie 2009, cînd avea loc scrutinul prezidențial, același Băsescu a inițiat nu unul, ci două referendumuri. Primul viza desființarea Senatului, iar al doilea propunea ca numărul maxim de aleși să fie de 300. Ambele propuneri au fost larg susținute: 72% voiau o Cameră, nu două, și 83% credeau că ne descurcăm mai bine cu 300 de deputați. Rezultatele au fost valide, fiindcă prezența a depășit pragul de 50% + 1, dar legiuitorii le-au ignorat.

În 2012, o nouă suspendare și același scenariu: CCR a zis nu, majoritatea anti-Băsescu a zis da, la urne au ajuns doar 46%. În proporție covîrșitoare, cei veniți, în ciuda boicotului cerut de Băsescu și de aliații săi, au votat pentru demitere. Nemulțumiți că nu le-a ieșit nici de data asta mașinațiunea, fiindcă pragul de validare n-a fost atins, adversarii președintelui au vrut să modifice listele electorale după ce consultarea se ținuse. Unic în lume! A fost un circ, ale cărui ecouri nu s-au stins nici azi.

Actualul președinte a fost și el amenințat, de cîteva ori, cu suspendarea. Deocamdată, a fost scutit de o așa emoție. A propus, în schimb, la începutul lui 2017, un referendum despre lupta anticorupție. Parlamentul a avizat propunerea, dar Iohannis a amînat organizarea lui, deși unele grupuri care au mobilizat strada recent i-au cerut să cheme lumea la urne. Asta e ceva nou, de obicei s-a trecut repede la fapte, cînd a venit vorba să fie întrebat poporul.

Concluzii? Una singură. Referendumul a fost legat mai mereu de capul statului. Care a ieșit tot timpul învingător. Dar, după aceea, a mai păstrat puterea foarte puțin. 

Cristian Preda este din 1992 profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti. Din 2009 este parlamentar european. Printre cărțile publicate: Rumânii fericiţi. Vot şi putere de la 1831 pînă în prezent, Editura Polirom, 2011.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu FOTO Facebook
Dublul suicid din București: Psihiatru: „Nu e suficient să-i duci părintelui bătrân mâncare”
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu atrage atenția asupra unui subiect-tabu: suferința mintală, psihologică, nediagnosticată.
TANC NOU jpg
US Army trece la tancurile de nouă generație. Când va fi prezentat AbramsX VIDEO
Într-o postare pe Twitter, gigantul General Dynamic a anunțat că AbramsX, varianta de ultimă oră a celebrului tanc M1 Abrams, va fi prezentată publicului luna viitoare la expoziția de apărare AUSA care are loc la Washington.
Vandalizare mijloace de transport în comun FOTO Primăria Constanța jpg
Autobuz vandalizat cu graffitti pe interior. Fapta celor doi tineri călători, filmată de camerele de luat vederi
Doi tineri constănțeni au fost surprinși în timp ce vandalizau un mijloc de transport în comun. Fapta lor a fost surprinsă de camerele de luat vederi și a fost sesizată Poliția.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.