Cristian PREDA

Pe scurt: smintelile, inevitabile în democrație, sînt vînate fie printr-un compromis rațional al politicienilor, fie printr-o judecată aspră a cetățenilor.

S-a găsit de fiecare dată un motiv pentru a-l păcăli pe cel cu care ai pornit la drum la un moment dat.

Europa politică e bazată pe cultura compromisului.

Sistemul se schimbă în bine dacă exigențele sociale sporesc.

…Pierre Rosanvallon, de la care am înțeles ce e statul, concept pe care el îl explica pornind de la secolul al XIX-lea, în prezența unui public foarte divers, care cuprindea – pe lîngă studenți înscriși la doctorat – și sindicaliști, gazetari ori simpli gură-cască, atrași de notorietatea profesorului;

La începutul anilor ’90, adversarii democrației liberale păreau să fi dispărut. Fukuyama avea, de fapt, în vedere totalitarismele. Era foarte optimist. Există încă și azi regimuri totalitare – în China, Coreea de Nord sau Cuba. Pe de altă parte, au apărut alț

O primă bătălie pierdută de decreței e cea cu nostalgia. „Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu“ e forma brută a unei imposturi morale, larg răspîndită printre cei care, 30 de ani după 1989, preferă servitutea voluntară libertății. Pierderea confruntării cu nostalgia

Dacă vorbim despre vanitatea liderilor, nu s-a schimbat mare lucru în vocabularul politic românesc al ultimilor 170 de ani. Traian Băsescu a fost și mai sever cu Ion Iliescu: „Acest om n-are liniște decît dacă e la manetele puterii. E bolnav de putere și o exercită cum poate. Ar trebui trimis la pensie să-și vadă de comunismul lui“ (cf. Realitatea.net, 3 iunie 2008).

În proporție covîrșitoare, cei veniți, în ciuda boicotului cerut de Băsescu și de aliații săi, au votat pentru demitere. Nemulțumiți că nu le-a ieșit nici de data asta mașinațiunea, fiindcă pragul de validare n-a fost atins, adversarii președintelui au vrut să modifice listele electorale după ce consultarea se ținuse.

Instituţional vorbind, Europa e interesată nu de Balcani, ci de „Balcanii de Vest“. Expresia s-a impus acum aproape 15 ani. Ea acoperă Albania şi mai multe state născute pe ruinele Iugoslaviei: Croaţia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo (recunoscut ca stat de 22 din cele 27 de state-membre).

Spre deosebire de naţiune, Uniunea trezeşte, în ultimele decenii, încredere. De la şase membri fondatori, Europa reuneşte acum 27 de state. Nu puţine sînt cele care vor să i se alăture şi de-acum încolo. De fapt, extinderea a devenit o dimensiune politică. Ea nu exista pînă acum decît în cazul imperiilor. Odată cu UE, extinderea e cerută, nu impusă.

Problemele esenţiale ale protecţiei sociale nu pot fi tratate exclusiv în maniera impresionistă cu care ne-au obişnuit discursurile acelor politicieni care au înlocuit „grija faţă de om a statului socialist” cu formula potrivit căreia „statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”.

La împlinirea a 150 de ani de la publicarea Manifestului Partidului Comunist, am editat la Nemira un volum care conţinea, în afara celebrului text scris de Marx şi Engels, mai multe comentarii semnate de autori cu sensibilităţi foarte diferite şi făcînd parte din mai multe generaţii: Dan Perjovschi şi Radu Cosaşu, Cătălin Avramescu, Iulia Motoc şi Mihai Zamfir, Ion Ianoşi şi Dan Petrescu, disidentul ieşean fiind şi cel care a prezentat volumul la lansare.

Personal, nu m-am simţit niciodată discriminat în Europa pentru că sînt român. Nici atunci cînd am fost student, nici mai tîrziu, cînd am interacţionat cu europenii ca profesor, ca secretar de stat la MAE sau, în ultima vreme, ca deputat european. Am cunoscut însă, relatată de alţii, experienţa discriminării.

Fiind născut în 1966, sînt printre ultimii ne-decreţei. Dar fac parte din aceeaşi generaţie....