Lecţia democraţiei

Publicat în Dilema Veche nr. 298 din 29 Oct 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Fiind născut în 1966, sînt printre ultimii ne-decreţei. Dar fac parte din aceeaşi generaţie. Sînt un bucureştean format cu Beatles şi Rolling Stones, cu lecturile de la Institutul Francez şi cu traducerile de la Univers din anii ’70, un bucureştean obişnuit să vadă Rapidul în B şi să considere că o vacanţă la vulcanii noroioşi din Buzău e ceva de neegalat. O generaţie indiferentă la politică în deceniul opt, care nu ştia mare lucru despre lagărele comuniste, dar care în decembrie 1989 a simţit în mod natural dorinţa de libertate. Generaţia despre care vorbesc, care includea şi tineri de 14-15 ani în decembrie 1989, e cea care a dominat momentul revoluţionar, regăsindu-se apoi în Piaţa Universităţii. Decreţeii au animat şi redescoperirea partidelor istorice, şi ideea coalizării împotriva moştenitorilor comunismului. Sînt cei care au suferit de pe urma înfrîngerii Convenţiei în 1992. Îmi amintesc foarte bine că atunci prietenul Aurelian Crăiuţu, profesor la Indiana acum, pregătise şampanie pentru momentul anunţării rezultatelor: cînd am văzut ecranul televizorului, am înlemnit cu paharele pregătite de victorie! Din clipa aceea, nu am mai băut niciodată şampanie la evenimente politice... Aceeaşi generaţie a avut satisfacţia victoriei în 1996, cînd se producea ultima alternanţă din Est. Ce-i drept, mulţi plecaseră, dezamăgiţi de ceea ce se petrecea în ţară, dar optimişti în privinţa unui viitor "afară". Era vremea în care retorica unei catastrofe iminente domina imaginarul public. Singura mirare venea din faptul că respectiva catastrofă nu se mai producea. Generaţia decreţeilor a făcut foarte greu pasul în politică, preferînd să asume postura suporterului pătimaş. Motivaţia venea de la generaţia părinţilor, care fuseseră vreme îndelungată, mai toţi, membri PCR şi care spuneau că partidele reprezintă un rău absolut. Responsabilitatea dezangajării nu ar trebui trecută în dreptul altcuiva: i-am crezut pe părinţi şi vina, dacă e vină, ne aparţine. Eu însumi am preferat ani de-a rîndul poziţia definită ca non-partizană şi aşezată sub emblema societăţii civile, cu toate că valorile mele politice au fost clare de la bun început: şi anume anti-Iliescu, indiferent de forma organizaţională pe care fostul preşedinte a dat-o ambiţiilor sale (FSN, FDSN; PDSR sau PSD). Cînd am decis să mă angajez alături de preşedintele Constantinescu, mulţi prieteni s-au îndepărtat de mine, deşi aveam aceleaşi opţiuni politice. A fost foarte neplăcut. E greu să auzi din gura unui prieten ideea că te contaminezi şi că nu poţi rămîne curat dacă faci pasul în politică. Atunci cînd ei au văzut că se poate, eu am realizat că prieteniile puse la încercare sînt pline de substanţă. Între 2000 şi 2004, am fost în opoziţie, tot sub flamura societăţii civile. Acea epocă a fost cea mai penibilă. Îl apăram pe Ciuvică, arestat de poliţia pesedizată, nu pentru că îl detestam pe Năstase, ci pentru că doream un stat de drept. Sînt convins că dl Ciuvică nu e animat de aceleaşi idealuri politice, dar acest fapt e irelevant. Căutam cu înfrigurare o informaţie decentă şi o atitudine demnă. Din fericire, regimul Iliescu şi-a întrerupt cursul şi în 2004, aşa cum se întîmplase şi în 1996. În 2005, am făcut un pas suplimentar pe continentul politic. M-a invitat să-l fac un decreţel, Mihai Răzvan Ungureanu, în acea vreme ministru, care mi-a oferit şansa de a lucra la Externe. Amicii nu au mai fost aşa de şocaţi, unii pentru că vedeau în Externe o nişă non-partizană, iar alţii pentru că începuse să nu le mai fie atît de frică de politică. La Externe m-am ocupat de organizarea Sommet-ului Francofoniei, dirijînd în acest scop o echipă care a numărat în septembrie 2006 circa 17.000 de persoane. Palatul Parlamentului, locul unde s-au întîlnit şefii de stat şi de guvern, era admirat de toţi participanţii străini, de pe toate continentele. Simbol al puterii comuniste, clădirea a devenit atunci simbol al intrării noastre pe scena internaţională şi în primul rînd în Europa. În acele zile, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a venit la Bucureşti cu mesajul intrării noastre certe în UE la 1 ianuarie 2007. Lecţia re-simbolizării clădirii monstruoase de pe malul Dîmboviţei e emblematică pentru convertirea petrecută în ultimii ani. Ştiu că există radicali pentru care această convertire e lipsită de valoare. Eu cred în ea pentru că societatea de astăzi are o logică de funcţionare cu totul diferită de cea din decembrie 1989. Înainte de toate, pentru că azi lecţia democraţiei a fost asimilată. Am putut s-o constat în mod direct, lucrînd din 2007 în 2009 cu actualul preşedinte şi trecînd apoi eu însumi prin experienţa unor alegeri în urma cărora am devenit deputat european. Conflictul dintre Parlament şi preşedinte din ultimii ani nu stîrneşte entuziasmul cuiva, dar democraţia are nevoie de asemenea confruntări pentru a deveni stabilă. Criza o întăreşte. Cît priveşte procesul electoral, inclusiv cel la care am participat, el rezervă numeroase surprize. Partidele s-au maturizat. La un moment dat, erau 300, pentru ca acum, în cele două Camere, să nu mai fie decît patru. Ele au confiscat resursele şi abuzează deseori de această poziţie. Dar sînt convins că se vor schimba mult în anii ce vin. Contactul cu o altă lume, cea europeană, le modifică în mod inevitabil. Ştiu că un asemenea discurs e criticabil. Dar mai ştiu şi că democraţie fără partide nu se poate. Generaţia decreţeilor e parte a istoriei reinventării democraţiei. Numele generaţiei s-a pierdut în adîncurile memoriei comunismului şi e bine că Dilema veche îl readuce la suprafaţă ca o "temă". E semn bun: înseamnă că Revoluţia s-a încheiat!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
EXCLUSIV Bruce Lincoln, profesor, discipol și fost student al lui Mircea Eliade: „Admirația lui pentru mișcarea legionară m-a tulburat mult“
Articole și documente din perioada anilor ’30, în care filosoful român Mircea Eliade își declara simpatia față de Garda de Fier, au ajuns în posesia discipolului său, Bruce Lincoln, astăzi un emerit profesor american.
image
Dependența de ecrane a copiilor, vindecată în doar două săptămâni. Ce ar trebui să facă părinții. Soluția specialiștilor danezi
3 ore pe săptămână în fața ecranelor și nu mai mult! De atât au nevoie copiii pentru a se dezvolta sănătos din punct de vedere psihic și emoțional. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de specialiștii unei universități de prestigiu din Danemarca.
image
Care sunt cele mai bune companii aeriene din lume în 2024. Care au cele mai puține anulări și întârzieri
Blocajul informatic de vineri ne-a determinat să căutăm care sunt cele mai sigure companii aeriene din lume, premiate pentru cele mai puține anulări și întârzieri.

HIstoria.ro

image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.
image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.