„Cuvintele fac lumea” - cum a învățat Cristian PREDA limba bruxelleză

Publicat în Dilema Veche nr. 869 din 3 - 9 decembrie 2020
„Cuvintele fac lumea”   cum a învățat Cristian PREDA limba bruxelleză jpeg

Regulile și cutuma din Parlamentul European ajută la structurarea unei dezbateri autentice sau, dimpotrivă, fragmentează dialogul?

Există cîteva reguli care ușurează dialogul: de pildă, în cvasi-totalitatea întîlnirilor din comisiile Parlamentului European, fiecare deputat poate vorbi limba maternă. E de la sine înțeles că dreptul la exprimare e garantat fiecăruia. Alte reguli pot bloca desfășurarea unui dialog nuanțat și consistent: de exemplu, timpul e limitat la 1-2 minute, așa că trebuie să exprimi ce e esențial pentru toți ceilalți, nu o „obsesie” personală; în unele negocieri se poate folosi doar engleza, așa că deputații care o ignoră sînt siliți să folosească un interpret care le șușotește la ureche. Cutumele sînt și ele complicate: de pildă, în plenul PE vorbești cu sprijinul grupului politic, așa că de multe ori numărul vorbitorilor e limitat. Nu e posibil să vorbească toți cei 705! Dacă fiecăruia i-ar fi alocat un singur minut, fiecare punct de pe agendă ar consuma aproape 12 ore. Pe scurt, cine are ceva de spus o spune și e luat în seamă în deliberarea și voturile care contează. Cine vorbește doar ca să-și țină în priză electoratul nu influențează decizia Parlamentului, ci doar tonusul suporterilor de acasă. Printre deputații aleși în România sînt mulți din categoria a doua...

Cum se înțeleg oameni veniți din culturi diferite, care reprezintă interese atît de diverse/divergente?

Se înțeleg foarte bine. Majoritățile din PE sînt foarte cuprinzătoare, depășind de multe ori 80% din ansamblul deputaților. Se ajunge la un compromis atît de larg fiindcă se negociază intens. Fiecare text e „spart” în rînduri și cuvinte. Amendamentele pot fi susținute de majorități variabile. Cu alte cuvinte: nu este îmbrățișată o filosofie de tipul „totul sau nimic”, ci e căutat pentru fiecare vorbă în parte compromisul care funcționează. În perioada în care am fost membru al PE, grupurile mari – cel popular și cel socialist – se aflau de cele mai multe ori în majoritatea care hotăra, chiar dacă unii dintre deputații lor votau diferit de linia familiei lor politice. Asta nu trebuie să ne mire. În general vorbind, Europa politică e bazată pe cultura compromisului. Doar radicalii – sau, cum li se zicea mai demult, fanaticii – sînt deranjați de înțelegerile transpartinice și denunță „trădarea” din propria tabără. Dar în Parlamentul European nici măcar fanaticii nu pot depăși limita impusă de demnitatea oricărei persoane. Dacă vreun deputat își pierde cumpătul, e redus la tăcere: i se taie pur și simplu microfonul. Iar atunci cînd vreunul a derapat de la regulile bunului-simț a fost amendat: nu a fost plătit pentru ziua respectivă, iar fapta nedemnă i-a fost menționată în fața plenului.

Ați întîlnit situații în care diferențele culturale au devenit impasuri în calea dialogului?

Există, desigur, diferențe care blochează inclusiv în PE. Unele sînt de ordin etic. Chestiunea avortului e una dintre cele mai delicate. Deși statele-membre sînt cele care legiferează în asemenea chestiuni, bătălia ideologică din PE e aprigă atunci cînd un deputat inserează o referință la avort într-un text. Dar asta nu înseamnă că stînga și dreapta rup dialogul. Se găsesc mereu formule intermediare care să satisfacă moderații din fiecare tabără. Impas mai produc analizele diferite făcute de stînga și de dreapta unor regimuri: socialiștii sînt mereu îngăduitori cu Cuba și critici virulenți ai Israelului, în vreme ce popularii sînt neiertători cu Maduro și simpatizează Marocul. Corupția generează și ea clivaje: stînga e, în general, mai critică decît dreapta cînd e vorba despre înșelătorii și mașinațiuni de acest fel, dar în interiorul fiecărei familii politice sînt și excepții. De pildă, pesediștii sînt îngăduitori cu spolierea banilor publici, nu și socialiștii francezi, iar între politicienii de dreapta nordicii sînt mult mai rigizi decît sudicii cînd vine vorba despre onestitatea cu care asumi o demnitate publică.

Cum ați învățat „bruxelleza”? E nevoie de manuale și de dicționare?

Documentele cu care lucrează Parlamentul, Comisia și Consiliul au un limbaj tehnic foarte elaborat. E inevitabil să fie așa. Cînd reglementezi pentru societăți cu tradiții politice și culturi administrative atît de diferite cum sînt cele 27 de state-membre, e musai să operezi cu un vocabular precis. Iar jargonul european se învață. Școlile în care se predau studii europene asta fac: explică instituțiile și politicile. Ca parlamentar european, am lucrat cu asistente care aveau o asemenea pregătire, adică masterate și doctorate în studii europene sau drept internațional, nu cu membri de partid ignoranți răsplătiți cu un job ale cărui reguli le ignoră. Cuvintele fac lumea. Cea europeană se naște tot așa. Europa e formidabilă fiindcă limbile nu sînt o barieră, ci un patrimoniu comun.

a consemnat Matei MARTIN

Cristian Preda este profesor și decanul Facultății de Științe Politice, Universitatea din București. A fost europarlamentar pînă în 2019. Cea mai recentă carte publicată: Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic. Lirică politică, sloganuri electorale și versificații satirice de campanie de la 1834 pînă în zilele noastre, Editura Polirom, 2020.

Foto: wikimedia commons

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.