Carmen GAVRILĂ

Un Afganistan recuperat de talibani va da curaj tuturor grupărilor teroriste.

Vechii perși recunoșteau trei genuri, sau cel puțin o veche civilizatie de acum 3.000 de ani descoperită la Hasanlu în nord-vestul Iranului.

Mulți iranieni au văzut în vizita Papei în Irak un nou exemplu că lumea și regiunea se mișcă înainte.

Într-un Orient mai chinuit ca oricînd de crize și războaie, kurzii fără ţară au devenit pentru multă lume eroii care au ținut piept, de unii singuri de multe ori, tăvălugului Daesh. Succesele împotriva Daesh i-au făcut pe kurzi, cumva firesc, să spere că poate a venit momentul să obțină o țară a lor.

De la secularism şi militarism, Turcia a trecut, în numai 15 ani, la o politică internă şi externă marcată de populism, religie şi un naţionalism denumit „neo-otoman”.

Cifrele macabre nu spun, însă, diferenţele între cine a ucis europeni în urmă cu zece ani şi cine i-a ucis în ultimii doi. A înţelege diferenţele dintre Al-Qaeda şi Daesh înseamnă a înţelege cum poate fi contracarată noua ameninţare la adresa Europei şi a lumii.

Iranul este altfel decît l-am lăsat în 2009, în pline manifestaţii de stradă violente, împotriva realegerii preşedintelui ultraconservator Mahmud Ahmadinejad, scrutin pe care tinerii furioşi din marile oraşe l-au considerat fraudat.

În Iran, reţelele de socializare gem de videoclipuri electorale ale candidaţilor pentru locuri în viitorul Majlis, Parlamentul iranian, şi în Consiliul Experţilor, instituţie care îl desemnează pe liderul suprem al Republicii Islamice Iran.

Claxoane prelungi, ritmate, başi bubuind din maşini, fete şi băieţi dansînd în stradă, lucru interzis în mod normal de lege, sloganuri despre măreţia Iranului, mesaje de felicitare şi multă speranţă – asta am văzut într-un video filmat cu telefonul mobil, trimis de o amică din Iran.

Atacul sîngeros din Franţa poate fi un punct de cotitură între două lumi, între Europa de ieri şi Europa de mîine. În Berlinul divizat după război, checkpoint Charlie era punctul de trecere dintre două Europe, cea a terorii şi cea a libertăţii.

2006, undeva în Fîşia Gaza, sub un măslin, la o cafea cu cîţiva oameni îmbrăcaţi în negru şi mascaţi, cu Kalaşnicov atîrnat pe umăr. Erau membri Al Aqsa, organizaţie considerată, în multe ţări, teroristă. Dar la acel moment aveau mai degrabă o problemă cu Hamas, decît cu Israelul sau cu Occidentul.

Interesele economice pot face ca noul dialog dintre Iran şi SUA să se menţină nu numai în 2014. Iranul este imprevizibil, dar conducerea de acum nu are ca alternativă decît să negocieze cu adevărat cu Occidentul – anticipează profesorul Abdulaziz Sachedina.

Acum trei săptămîni, o intervenţie militară în Siria părea iminentă, dar, aşa cum au trecut doi ani de cînd Siria a plonjat în război civil, la fel au trecut şi cele trei săptămîni în care tonul aspru folosit la adresa regimului Assad deja şi-a pierdut puterea de impact.

Căderea preşedintelui egiptean Mohamed Morsi a fost determinată de un număr de protestatari mult mai mare decît cel care l-a alungat de la putere pe preşedintele Hosni Mubarak, în primăvara lui 2011. Mubarak era un „fiu“ al armatei, Morsi – un reprezentant al „islamului politic“.

Da, poliţia a evacuat piaţa Taksim din Istanbul, la ora la care scriu. Da, şi în Ankara, protestatarii au fost îndepărtaţi, la fel în Izmir. Da, de fiecare dată cînd protestatarii se adună pe străzi, poliţia intervine rapid. Însă premierul Erdogan şi AKP sînt cei care au pierdut.

Noul preşedinte al Egiptului, Mohamed Morsi, provine din rîndul organizaţiei Fraţilor Musulmani – acest simplu enunţ a speriat o mare parte a opiniei publice în străinătate şi pe egiptenii cu orientări seculariste.

În statele atinse de primăvara arabă, este în plină desfăşurare o luptă între diverse forme de islam politic, de la cele mai moderate pînă la cele mai radicale, şi forţele minoritare seculariste. Unii spun că lupta este pur politică, cu scop final obţinerea puterii.

Un nou jucător de anvergură s-a aşezat la masă în Orientul Mijlociu. Turcia politicii externe concentrate aproape exclusiv pe securitate, pe linia „zero probleme cu vecinii“ şi pe rolul NATO, în strînsă legătură cu alianţa uneori tensionată cu Statele Unite, şi-a modificat aproape radical strategia.

De la discursul public de unitate naţională pentru democraţie, proclamat de liderii rebelilor libieni în timpul revoltelor anti-Gaddafi, acum o nouă formulă este folosită în spaţiul public – reconcilierea naţională.

Primăvara arabă – sau „trezirea arabă“, cum a mai fost numit` – a declanșat un entuziasm cu accente de delir uneori, exact așa cum s-a întîmplat cu revoltele de stradă din 2009 în Iran. Acum i-a luat locul o dezamăgire pe măsură, însoțită de discursuri despre democrație, golite de fond.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a repurtat o victorie indirectă asupra preşedintelui Mahmud Ahmadinejad, după ce scrutinul parlamentar a oferit taberei sale o majoritate confortabilă în Majlis – parlamentul de la Teheran. Alegerile parlamentare aduc o schimbare importantă pe scena politică iraniană.

Preşedintele egiptean Hosni Mubarak renunţa la putere pe 11 februarie 2011, dar fără să îşi dea oficial demisia. La un an de la plecarea lui, Egiptul intră în zodia Islamului politic. Armata nu vrea să se clintească nici un centimetru de pe poziţia sa, adică să ţină strîns puterea, în perioada de tranziţie, pînă la alegerile prezidenţiale din iunie.

Primăvara arabă – cu cereri economice, democratice şi seculariste – aduce la putere, în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, islamul politic cu comportament imprevizibil. Islamul politic radical, islamul militant, mişcările islamiste nu au avut nici un rol în primăvara arabă, nu au fost catalizatorii ei – este ceea ce s-a repetat obsesiv peste tot în lumea arabă.

Partidele islamiste provenite din mişcări militante radicale adună majoritatea locurilor din Adunarea populară – Camera Deputaţilor egipteană, conform rezultatelor la scrutinul parţial parlamentar din 28 noiembrie, în 9 din cele 27 de provincii egiptene. Nu e nici o surpriză, de vreme ce mulţi egipteni s-au declarat gata să încerce variante politice noi.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a realimentat dezbaterea „A ataca sau a nu ataca Iranul“ cu ultimul său raport, din care reiese că există dovezi că părţi din programul nuclear iranian sînt folosite spre a obţine încărcătură nucleară pentru focoasele rachetelor sol-sol ale regimului de la Teheran.

Turcia pare să se fi săturat să aştepte, etern candidat, la porţile Uniunii Europene, şi, cu o influenţă crescîndă în Orientul Mijlociu, cu o poziţie geostrategică avantajoasă şi aflată în postura de a negocia cu Rusia, simte că poate condiţiona Europa.

Kurzii au fost de-a lungul timpului o monedă de schimb sau un instrument de presiune folosit de Iran, Irak, Turcia şi Siria. Astfel, uneori Iranul şi Siria au sprijinit minoritatea kurdă de pe teritoriul lor sau din afară, pentru a slăbi puterea de la Bagdad, pe vremea lui Saddam Hussein.

„Voi, europenii, vă permiteţi libertăţi individuale pentru că vă exprimaţi opiniile în cadrul unui sistem deja verificat, pe care vreţi uneori să îl reformaţi, dar nu să îl înlocuiţi radical, or, aici nu e cazul, la noi democraţia este riscantă, reforma poate însemna nu ameliorare, ci schimbare radicală, aici bolovanii nu doar se clatină, ci au tendinţa să se rostogolească, şi atunci cum îi opreşti?!“

În aparenţă formula este simplă: avem un dictator – Gaddafi – care şi-a atacat propriul popor, iar comunitatea internaţională sare în ajutorul populaţiei. Dar un enunţ atît de simplu mai degrabă ridică întrebări decît oferă explicaţii. Totul este relativ.

Deja Egiptul ţinea prima pagină a ziarelor cînd am ajuns în Cairo. La aeroport, zona de sosiri era transformată în dormitor. Oamenii aşteptau să se facă ora 8, să se ridice interdicţia de circulaţie şi să poată pleca spre casă. În zona unei cafenele, cîţiva angajaţi ai aeroportului urmăreau la televizor imagini din Piaţa Tahrir şi bucăţi reluate dintr-un discurs al preşedintelui Hosni Mubarak.

În Egipt, oficial sînt între 9 şi 10 milioane de creştini, cei mai mulţi de rit copt, dar ei susţin că numărul atinge 15 milioane, iar alte surse, tot creştine, spun că sînt chiar 20-22 de milioane. Guvernul ascunde numărul real de creştini – susţine o activistă şi jurnalistă creştină care a acceptat să vorbească doar sub acoperirea anonimatului.

Au fost ani de negocieri care nu au dus niciunde, a fost un proces la Haga, pe care România l-a cîştigat, s-a mărit cu cîţiva kilometri şi s-a ales cu depozite de gaze în Marea Neagră care, conform prospecţiunilor, ar putea asigura independenţa energetică a ţării pentru aproape 20 ani.

Coreea de Nord şi Coreea de Sud nu au semnat nici un acord de pace, deci poarta pentru război este mereu deschisă, lucru care pare să fi fost uitat de comunitatea internaţională pînă la recentul atac al Phenianului asupra unei insule sud-coreene, aflate în zona maritimă disputată dintre cele două Corei.

Nu îţi poţi spune părerea dacă nu eşti prezent. Cînd colegii povestesc încîntaţi ce au făcut în excursie, nu îţi rămîne mare lucru de făcut decît să le asculţi poveştile, să aduni frustrări şi să te simţi exclus. UE e o clasă care se vrea de excepţie şi care s-a decis să plece în excursie să se impună global.

„Nu sînt o rasistă, doar că mi se pare ciudat să ajung în zone din oraşul meu şi să nu arate ca un oraş german, nici măcar european, să mi se pară că sînt undeva în Orient“, răbufneşte o amică nemţoaică. Discuţia pornise de la cartea lui Thilo Sarrazin despre cît de integraţi sînt „străinii“, mai ales musulmanii din Germania. Cartea a împărţit rapid Germania în două, şi nu neapărat în două jumătăţi egale.

La hotel în Seul, după prea multe ore de zbor fără ţigări, fac rapid formalităţile de cazare. Organizatorii vizitei ne spun să ne adunăm într-o mică sală de conferinţe să discutăm detaliile programului. Pe masă, în dreptul fiecărui scaun, găsim cîte un mic pachet frumos ambalat. Desfacem: un breloc şi o mică tabacheră, cu sigla hotelului.

Cine ar fi zis că Turcia va avea o constituţie mai aproape de gustul şi principiile europene, tocmai la iniţiativa unui partid şi a unui om cu un trecut de activism islamic? AKP – Partidul Justiţie şi Dezvoltare – este urmaşul unei formaţiuni cu declarată agendă politică islamică – Partidul Virtuţii, scos în afara legii. Din rămăşiţele Partidului Virtuţii, Recep Tayyp Erdogan a format AKP şi s-a transformat, mult prea peste noapte spun unele voci în Turcia, într-un pro-european convins. trăiesc?

La 31 de ani de la revoluţia islamică, Khomeini continuă să influenţeze istoria, dincolo de moarte. Revista Time l-a plasat în topul primilor 100 cei mai influenţi oameni ai secolului al XX-lea, iar în Iran, umbra ayatollah-ului este cu atît mai prezentă acum, cînd regimul de la Teheran aniversează, printre ameninţări cu proteste şi tulburări interne, 31 de ani de la revoluţia islamică din 1979.

"He înseamnă mare, iar nya înseamnă femeie" " îmi spune o tînără de pe insula vulcanică Jeju, în Coreea de Sud....

"Tigrii Asiei", o economie dinamică, o trecere cu succes de la dictatură la democraţie, tehnologie avansată, spaime nucleare de peste graniţă din Coreea de Nord, cam asta se vede din afară cînd vin...

Picturi uriaşe împodobite cu lalele roşii ca sîngele, portrete de tineri cu figuri încremenite sau uşor zîmbitoare, portrete ale imamului Hossein, ucis la Kerbala, şi ale liderului revoluţiei islamice...

Iisus are un loc central în textele islamice şi în Coran. Dacă pentru creştini el este Fiul lui Dumnezeu, pentru musulmani el este profetul venit înaintea lui Mohammad....

Nouruz " în traducere mot-