Sirenele din insula Jeju

Femeile mării din insula coreeană Jeju cîntă înainte să intre în mare, ca să o îmbuneze. Sau cîntă cîntece de dragoste: "luna este strălucitoare, hai să dansăm împreună". Se scufundă fără tuburi de oxigen pînă la 20 de metri adîncime ca să adune scoici, fructe de mare, peşti şi ţipari. Fac asta de o viaţă. E o meserie grea transmisă peste generaţii din mamă în fiică. Cunoscute şi sub numele de sirenele din insula Jeju, ele au pus bazele unei culturi complet diferite de cea a restului ţării. Dacă în peninsula coreeană confucianismul a făcut din bărbat rege, pe insula Jeju femeile sînt motorul principal al societăţii, asta şi pentru că pe insulă confucianismul şi creştinismul, răspîndite în peninsulă, nu au fost adoptate de populaţia locală foarte legată de vechile practici şamanice şi de credinţa în nu mai puţin de 18.000 de zeităţi locale. Aceste zeităţi au fost toate mai întîi oameni care, după moarte, au căpătat statut divin. Cele mai multe henya încep să se scufunde încă din copilărie " povesteşte o femeie de pe insulă: "Mătuşa mea a devenit henya la 12 ani, dar cele mai multe încep la 8 ani. Mătuşa mea are acum 70 de ani şi încă se mai scufundă în mare după scoici, dar sînt şi femei de 80-85 de ani care fac asta". Henya nu au voie să se scufunde cu tuburi de oxigen ca să nu strice ecosistemul. Henya stau în apă, fără să bea ori să mănînce, de la ora 9 dimineaţa pînă tîrziu după-amiaza. La 20 de metri adîncime în ocean, presiunea este foarte mare " îmi explică o femeie. "Henya suferă de boli specifice, pentru că stau în apă la mare adîncime, în timp surzesc şi au tot timpul migrene, de la presiune, dar în rest, au o sănătate de fier. Dar ele nu consideră asta un chin, dimpotrivă, mătuşa mea mi-a spus că ea e mai fericită în apă decît pe uscat, pentru că în adînc e frumos şi linişte" " spune o localnică. Pe insula Jeju cele care susţin familia sînt femeile scufundătoare pentru că munca lor grea este mai bine răsplătită; bărbaţii se ocupă cu pescuitul ori agricultura. "De multe ori, femeile scufundătoare din insula Jeju pleacă în Japonia ori China sau pe coasta Peninsulei Coreene, asta se întîmpla mai ales în timpul crizei economice, de acum cîţiva ani. Ele se scufundă acolo şi cîştigă bine, iar banii îi trimit acasă ca să îşi întreţină familiile şi să plătească pentru studiile fraţilor; de exemplu, aşa s-a sacrificat şi mătuşa mea" " spune tînăra. Tocmai pentru că femeile mării aduc mai mulţi bani pentru familie, există şi o zicală pe insula Jeju, destul de dură: "Dacă dai naştere unei fete, taie un porc şi fă petrecere, dacă naşti un băiat, dă-i un şut". Se spune asta pentru că o fetiţă poate deveni scufundătoare şi poate aduce o avere familiei, o poate susţine. Chiar dacă lucrurile s-au mai schimbat, în continuare bărbaţii din insula Jeju sînt trataţi de parcă ar fi ceva rar şi preţios. "În Jeju, numărul femeilor e mai mare decît al bărbaţilor, mai ales pentru că mulţi bărbaţi sînt pescari şi mor pe mare." La întrebarea de ce numai femeile se scufundă în mare, o henya răspunde: "Se spune că trupul bărbaţilor nu se poate adapta la adîncime aşa bine ca al femeilor, asta pentru că femeile au mai multă grăsime care le ajută, de aceea, deşi munca asta e mai grea decît pescuitul ori agricultura, o fac doar femeile, eu personal cred că este doar o scuză a bărbaţilor". Henya se scufundă în mare chiar şi iarna, cînd apa e cumplit de rece, pentru că atunci e sezonul pentru ţipari. Dar henya refuză să se scufunde în anumite perioade, nu pentru că li s-ar părea prea greu, ci pentru că respectă ritmul naturii. "Nu doar femeile scufundătoare, dar şi pescarii şi agricultorii din Jeju sînt foarte superstiţioşi şi practică şamanismul. Este o zeiţă a mării, mai ales, care e foarte respectată aici. Oamenii cred că în prima parte a lunii februarie zeiţa se plimbă pe malul mării ca să refacă viaţa. Atunci, femei şamani conduc ritualuri, pregătesc mîncare şi fac petreceri. Nimeni nu merge pe coastă să pescuiască ori să cultive ceva, ca să nu o deranjeze pe zeiţă, altfel ea îi poate aduce ghinion" " explică o localnică. Pe insula Jeju se găsesc din loc în loc nişte statui din rocă vulcanică, negre, de un metru şi ceva înălţime, care înfăţişează stilizat bărbaţi numiţi gardieni. Se pare că au o vechime de sute de ani, dar nimeni nu ştie exact cum au apărut. Ciudat şi interesant este că statuile seamănă foarte tare cu idolii incaşi ori maiaşi din America Latină. Localnicii spun că este vorba despre echilibru. Cum pe insulă sînt mai multe femei, se pare că gardienii au rostul de a readuce echilibrul între yin şi yang, masculin-feminin. Fiecare statuie are o figură aparte, nu există două la fel, expresia feţei este mereu alta. O localnică îmi spune că pe insulă există o credinţă: "Dacă o femeie vrea să nască băieţi, trebuie să atingă cu mîna nasul unei statui-gardian". Carmen Gavrilă este corespondentă Radio România.