România? Absent!
Nu îţi poţi spune părerea dacă nu eşti prezent. Cînd colegii povestesc încîntaţi ce au făcut în excursie, nu îţi rămîne mare lucru de făcut decît să le asculţi poveştile, să aduni frustrări şi să te simţi exclus. UE e o clasă care se vrea de excepţie şi care s-a decis să plece în excursie să se impună global. Pentru asta îşi construieşte un Serviciu European de Acţiune Externă, practic un corp diplomatic în toată regula care să reprezinte Uniunea. Teoretic, acest corp diplomatic trebuia să aibă toate vocile europene topite în una de care să se ţină seama. Lipsesc însă cel puţin 13 ţări membre, între care şi România, deşi este al 7-lea stat membru ca mărime. Fără o prezenţă consistentă în serviciul diplomatic european, şi nu oricum, ci în posturi-cheie, România riscă să nu aibă prea multe de spus în politica externă comună a Uniunii, riscă să fie un mut la o masă de vorbăreţi, un mut care nici măcar nu poate spune NU felurilor de mîncare care nu îi plac.
Politicile în materie de afaceri externe vor fi în mare parte create de SEAE şi mai ales puse în aplicare de serviciu. Chiar dacă se presupune că politicile externe ale UE vor fi rezultatul colaborării tuturor statelor membre, nimeni nu este atît de naiv încît să nu realizeze că interesele naţionale vor conta, vor influenţa şi vor da o culoare anume politicii externe a UE. Iar dacă lipsim de la vîrful SEAE şi de la şefia delegaţiilor UE, evident tuşa noastră de culoare rămîne acasă. Pînă acum România nu a obţinut nici un post de conducere în cadrul delegaţiilor Uniunii. Ne-am ales cu cîteva poziţii inferioare în cartierul general al noului serviciu. Primele etape de recrutare a personalului s-au încheiat deja, iar acum România are depusă o nouă serie de candidaturi pentru poziţii de importanţă medie în cartierul general. Rezultatele vor veni în decembrie. De ce este România atît de ignorată, e drept alături de alte cam 13 state, mai toate membre noi ale UE? Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a criticat-o dur pe şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, pentru preferinţa evidentă faţă de diplomaţi din Comisia Europeană şi din statele mai vechi membre ale Uniunii. El a spus că 30% din structura serviciului e completată cu oameni din comisie şi că ei „constituie o sectă de iniţiaţi care se sprijină reciproc şi care bineînţeles nu puteau fi daţi afară“. Ce-i drept, regula spune că în momentul în care SEAE va ajunge la capacitatea sa completă din punct de vedere al personalului, 60% din personal trebuie să fie funcţionari UE la nivel de administrator şi cel puţin o treime diplomaţi din statele membre. Cam aşa ar trebui să arate situaţia în 2013. Regula mai spune că principalul criteriu de recrutare este cel al competenţei în domeniul respectiv. România a înscris 70 de diplomaţi, inclusiv ambasadori, la concursurile pentru ocuparea a 100 de posturi vacante în cadrul delegaţiilor Uniunii Europene. Ministerul român de Externe spune că a înaintat liste cu diplomaţii cel mai bine pregătiţi şi cu cea mai relevantă experienţă. Dar pentru posturi de conducere sau influente, candidaţii români au fost, pînă acum, trecuţi cu vederea. Au fost preferaţi mai ales francezi şi britanici. Noile state membre au simţit pericolul de a fi trecute cu vederea în componenţa serviciului european extern, iar unii europarlamentari, inclusiv români, au încercat să promoveze un criteriu suplimentar de recrutare: cel geografic. Un amendament spunea clar că recrutarea trebuie să se facă „pe cea mai largă bază geografică dintre resortisanţii statelor membre“, iar „personalul SEAE trebuie să fie format dintr-un număr corespunzător şi semnificativ de resortisanţi ai tuturor statelor membre“. Dar criteriul geografic pare să nu se fi aplicat şi la vîrf, în posturile cu greutate. Conform datelor MAE, în noiembrie situaţia reprezentării României arăta astfel: 7 posturi de consilieri politici, 1 post de adjunct de şef de delegaţie (Delegaţia UE în Maroc), ocupat de un funcţionar al Comisiei Europene cu cetăţenie română; 1 post de auditor financiar intern, ocupat de un funcţionar al Comisiei Europene (Direcţia Generală Relaţii Externe) cu cetăţenie română. Este cam puţin, după cum recunoaşte chiar ministerul român de Externe. Mai vechile state membre au luat partea leului, dar nu sîntem nişte victime nevinovate. Se pare că ne-a lipsit o strategie în cursa pentru posturi. Nu sînt semne că ar fi fost negocieri cu alte state membre mai noi, împreună cu care să fi stabilit un plan de atac şi cu care să ne fi coordonat. În plus, ne-am îngrămădit în competiţie pentru posturi la care în mod realist nu aveam şanse, chiar dacă aveam oameni bine pregătiţi. În unele cazuri am pierdut pentru că mizele, ca în China de exemplu, erau mult peste puterea noastră de convingere. În alte cazuri, nu este exclus ca reprezentarea UE de către un român în Georgia, de exemplu, să fi dus la un oarecare disconfort politic, cunoscută fiind poziţia mult mai tranşantă a României decît a altor state membre în războiul ruso-georgian. Acelaşi lucru este valabil pentru Republica Moldova, cu toată expertiza care vine din „rădăcinile comune istorice şi culturale“ pe care o afişăm. În schimb, zone ca Orientul Mijlociu par să fi dispărut din preocuparea diplomaţiei româneşti, chiar dacă se fac vizite acolo, chiar dacă declarativ Orientul Mijlociu figurează printre priorităţi în fiecare an, la reuniunea diplomaţiei române şi în strategia naţională de politică externă.
Asta e acum situaţia. Ce se mai poate face de acum înainte, de vreme ce recrutarea se încheie în 2013? Ce instrumente de presiune are România ca să mai poată corecta situaţia? Deocamdată, cîţiva europarlamentari români şi-au propus să provoace o rezoluţie în PE şi mizează pe sprijinul celor 150 de europarlamentari care s-au abţinut la vot pe reglementarea care vizează personalul Serviciului de Acţiune Externă. Să sperăm că România va putea pleca cu clasa în excursia globală, măcar cu alt tren.
Carmen Gavrilă este jurnalistă la Radio România.
