Iran şi SUA, istoria în schimbare, în 2014 - interviu cu Abdulaziz SACHEDINA

Publicat în Dilema Veche nr. 519 din 23-29 ianuarie 2014
Iran şi SUA, istoria în schimbare, în 2014   interviu cu Abdulaziz SACHEDINA jpeg

Interesele economice pot face ca noul dialog dintre Iran şi SUA să se menţină nu numai în 2014, ci şi pe perioada unui posibil mandat republican la Casa Albă, ori a unui Congres dominat de republicani, consideră profesorul Abdulaziz Sachedina, consilier al Departamentului American al Apărării şi şef al Catedrei de Studii Islamice la Universitatea Fairfax. Iranul este imprevizibil, dar conducerea de acum nu are ca alternativă decît să negocieze cu adevărat cu Occidentul – anticipează profesorul Abdulaziz Sachedina. În Statele Unite, Sachedina este considerat unul dintre cei mai buni cunoscători ai Iranului, unde a şi făcut studii de teologie islamică. De asemenea, el a acordat consiliere autorităţilor irakiene, după căderea lui Saddam Hussein, în redactarea noii constituţii a Irakului.

Noua atitudine iraniană în politica externă a trezit reacţii extreme, de la neîncredere absolută, la entuziasm exagerat. Care ar fi, în fapt, registrul în care să citim noua politică iraniană?

Am fost în Iran ca să predau şi am simţit un optimism precaut, pentru că lucrurile sînt imprevizibile cînd e vorba de cei care deţin puterea. De fapt, cu Iranul e greu să faci predicţii. Ţinînd cont de asta, cred totuşi că acum conducerea iraniană ştie foarte bine că nu se poate izola şi nu poate lăsa să fie izolată prin embargo economic, şi că iranienii sînt sub o mare presiune. Cu mărfurile de trei ori mai scumpe, traiul a devenit foarte costisitor, situaţia economică e foarte grea. Cred totuşi că de data aceasta conducerea iraniană chiar e dispusă să facă ceva. M-am întîlnit cu preşedintele Rouhani în septembrie 2013, la New York, şi am remarcat o schimbare în atitudine, în mentalitate. În plus, există o relaţie foarte strînsă între liderul suprem Ali Khamenei şi preşedintele Rouhani, sînt prieteni de 27 de ani, iar Khamenei îi sprijină şi pe preşdintele Rouhani, şi pe ministrul de Externe, Javad Zarif. Fără sprijinul lui Khamenei, nu cred că Iranul ar fi făcut aceşti paşi. Ştiţi bine că ultraconservatorii iranieni nici nu vor să audă de aşa ceva, ei fac eforturi ca Iranul, după cum se exprimă ei, să nu cadă din nou în orbita americană. Eu nu cred că Iranul, la 35 de ani de la revoluţia islamică, ar putea face aşa ceva, nu cred în ideea că ar exista un plan ca Iranul să devină un nou satelit al Americii. E clar însă că puterea realizează că e un moment crucial şi că, dacă nu începe un nou capitol în relaţia cu America şi Europa, va pierde. Pînă acum, conducerea iraniană a folosit discursul antiamerican ca să rămînă la putere şi să aibă legitimitate, iar dacă spuneai că vrei relaţii cu America, pierdeai legitimitatea în plan intern. Însă acum nu s-a întîmplat aşa.

Dar am mai auzit în trecut, şi fără un efect considerabil, discursuri liberale şi deschise spre Occident – de exemplu, de la fostul preşedinte Khatami. Noul preşedinte, dar şi liderul suprem încearcă acum să îi convingă pe iranieni că ce se întîmplă nu este o trădare a idealurilor revoluţiei, ci un nou mod de supravieţuire. Le reuşeşte?

Cred că e important să nu uităm că Khatami şi Khamenei nu se înţelegeau deloc. Khatami a încercat să îşi extindă puterea şi, imediat, Khamenei l-a contracarat, ridicînd obstacole în calea lui. Rouhani are o relaţie diferită cu Khamenei, sînt prieteni care, cumva, s-au adunat împreună, după mult timp. E ca şi cum Khamenei l-ar fi aşteptat pe Rouhani ca să pornească acest nou capitol, o nouă epocă. Şi ar mai fi un factor. Poziţia ultraconservatorilor în Iran nu este văzută tocmai favorabil de populaţie. Iranienii văd că ultraconservatorii nu sînt doar negativişti, dar au şi schelete în dulap. De exemplu, gărzile revoluţionare, Pasdaran, sînt corupte, fac mulţi bani, investesc mult în imobiliare. Gărzile se tem că vor fi prinse, pînă la urmă – cum zice şi un proverb persan, că hoţul e prins invariabil după 40 de zile. Ultraconservatorii ştiu că poziţia lor nu mai este atît de puternică, aşa că trebuie să fie cît de cît de acord cu liderul suprem Khamenei. Cred că sînt mai multe semne acum în Iran, fie ele din motive practice sau ideologice, că ţara se mişcă spre o relaţie mai bună cu lumea din exterior.

Jocurile interne de putere din Iran sînt greu de înţeles din exterior. În Occident, gărzile revoluţionare, Pasdaran, sînt văzute ca fiind sub directa coordonare a liderului suprem, însă de prin 2003, au început să formeze un nou curent politic, cu o mare putere economică. Ahmadinejad a fost un reprezentant al acestui curent. Care este acum situaţia? E o luptă pentru putere între vechii clerici, vechile fundaţii religioase care au făcut revoluţia islamică şi politicienii proveniţi din rîndurile gărzilor revoluţionare?

Cultura iraniană e, uneori, înşelătoare pentru cei din exterior, pentru că urmează această distincţie între „exterior“ „interior“, adică arăţi în afară ceva diferit de ce arăţi în interior. De aceea există suspiciuni că iranienii nu sînt cu adevărat serioşi în negocierile cu cele şase puteri.

Această impresie e justificată doar parţial, pentru că, în cultura iraniană a taarof-ului, adică a politeţii verbale şi comportamentale, a formalităţilor, există ceva mai profund, conştiinţa faptului că sub toate aceste formalităţi, în Iran există foarte multă corupţie, bani făcuţi ilegal, afaceri în care sînt implicate gărzile revoluţionare, care au fost expuse vederii. Trebuie să nu uităm că, în Iran, în momentul în care invoci islamul şi corectitudinea islamică, cu atît mai mult eşti urmărit de populaţie. Uneori, islamul poate deveni un instrument de combatere a corupţiei, iar gărzile revoluţionare au fost prinse cu mîinile murdare.

Tocmai aici e paradoxul. Fostul preşedinte Ahmadinejad a fost primul politician iranian care a transformat în program politic şi cu argumente islamice, lupta anticorupţie, de aceea a fost votat, iar acum, curentul politic din care făcea parte a fost învins la alegeri.

Exact! A fost ceea ce numim „dezîncîntarea“ oamenilor. Vreme de opt ani, Ahmadinejad nu a îmbunătăţit deloc economia, dimpotrivă, a dus Iranul la faliment, nu a luptat cu corupţia, ba chiar el însuşi a fost implicat pentru că a practicat nepotismul cu apropiaţii lui. De asemenea lucruri s-au săturat iranienii. Dar mai e ceva. Iranienii s-au săturat de abuzarea religiei sub Ahmadinejad. Iranienii nu sînt foarte religioşi, iranienii îşi iubesc religia, dar nu neapărat pun în practică preceptele; însă nu le place să se facă abuz de religia lor. Asta au făcut Ahmadinejad şi Pasdaran, au torturat islamul vreme de opt ani şi l-au făcut un paria în plan internaţional.

În Iran se discută, mai mult sau mai puţin deschis, încă de la revoluţia islamică, despre legătura dintre religie şi politică, iar în ultima vreme sînt cercuri care spun deschis că religia are de suferit din cauza amestecului cu politica. Cît de aproape sau de departe este Iranul de o separare a celor două?

Cred că asistăm la o evoluţie inerentă, în care religia îşi pierde din credibilitate. În momentul în care religia devine un instrument în mîinile politicienilor, fie că aceştia sînt clerici ori nu, religia are de suferit. Cînd tragi linia, pragmatismul va ucide întotdeauna idealismul, iar religia se bazează pe idealism, vrea să se facă dreptate, să existe o societate echitabilă, şi nimic din toate acestea nu s-a întîmplat în Iran. Cred că promisiunile religiei încă de la început sînt îndoielnice – idei ca supravieţuirea împreună a islamului şi a republicanismului, ori a islamului şi a democraţiei. Da, poate exista o democraţie religioasă, dar nu şi democraţie bazată pe justiţie islamică, aşa cum este proiectată de dreptul islamic.

Dar nu este puţin cam greu să vedem curînd o asemenea separare între religie şi politică, în Iran? Dacă este să luăm numai instituţia ghidului suprem, Vali-ye faqih, care este esenţa simbiozei între religie şi politică... O separare ar echivala cu explozia instituţiei de bază în Iran şi acum, cel puţin aparent, şansa cea mai mare pentru reformă şi dialog cu exteriorul vine tocmai dinspre această instituţie, şi nu dinspre preşedinţie, care nu are adevărata putere în Iran.

Vali-ye faqih, instituţia ghidului suprem, după părerea mea, a murit, de fapt, odată cu Khomeini, pentru că nu a existat şi nu există vreun lider charismatic care să îi poată lua locul. Deşi poziţia de lider suprem a fost creată prin constituţie, ea nu are, totuşi, vreo personificare reală azi. Alt factor de care trebuie să ţinem cont pentru reformă îl reprezintă femeile iraniene. În Iran, femeile nu sînt pasive şi tăcute, ci active şi extrem de puternice. Ceea ce ele urăsc cel mai mult este haosul. Nu le place haosul în familie, în naţiune, nu le place ca soţii şi fiii lor să meargă la demonstraţii şi să lupte fără să existe un motiv real. Aşadar, puterea de control a femeilor a oferit, într-un fel, o stabilitate care altfel nu ar fi fost tocmai uşor de obţinut, pentru că deja există destulă opoziţie faţă de guvern, faţă de clerici şi de învăţaţii religioşi. Oamenii nu tac, dar, de exemplu, în Iran există o glumă care zice aşa: „Cine e şef acasă? Nevastă-mea!“ Şi ăsta e adevărul, femeia controlează, ea spune „Nu vreau să mergi să demonstrezi pe străzi!“, ea este forţa de stabilitate. Iranul e o ţară stabilă pentru că femeile nu vor haos. Niciodată nu li se acordă suficientă importanţă pentru asta. Şi clasa religioasă ştie că iraniencele sînt mai devotate religiei decît bărbaţii. Asistăm, de fapt, la o cultură predominant feministă, într-un fel pe care noi, cei din exterior, nu îl înţelegem. Există acest grup foarte puternic care spune cine să stea la putere în Iran, dar care poate face şi schimbările necesare, iar asta se întîmplă acum.

Dar mai este un grup în Iran, destul de numeros, dacă impresia mea este corectă, care are obsesia exploatării ţării din exterior, un sentiment bazat pe experienţele din trecut. Cum poate exista şi un dialog economic între Iran şi Vest, în aceste condiţii?

Printre musulmani, iranienii sînt consideraţi cei mai iscusiţi negustori, chiar şi cînd îi invită pe investitorii străini în industria lor petrolieră, pentru că există o rivalitate în domeniu între Iran şi Arabia Saudită. În Iran există o anume atitudine dominantă – cultura naţională iraniană este foarte unită, e ceva în iranieni care va lupta, dacă îi insulţi, ei nu vor tolera dacă faci ceva împotriva interesului lor naţional. De aceea, America nu va putea niciodată să invadeze Iranul, cum a făcut în Irak; într-un asemenea caz, iranienii ar lupta pînă la ultimul strop de sînge. Chiar şi economic, americanii vor trebui să trateze de la egal cu iranienii. Influenţa şi puterea Occidentului au fost mult slăbite, cu politica externă americană în ruine; americanii nu ştiu cum să rezolve Siria, cum să administreze presiunile Arabiei Saudite, iar iranienii vin şi spun: „Vă arătăm noi cum să faceţi.“

E posibil să vedem o repetare a istoriei? Acum peste 30 de ani, Iranul era principalul prieten al Statelor Unite în Orient. Sau va fi o relaţie permanent marcată de tensiuni?

Mă aştept la o relaţie tensionată, pentru că încă de la lovitura de stat din 1953, orchestrată de Statele Unite, în Iran domină acest sentiment că America nu este sinceră, că imediat ce interesele sale vor fi ameninţate în orice fel, va abandona orice prietenie. Iranienii spun că americanii le-au devenit duşmani pentru că şi-au exercitat suveranitatea şi independenţa. Toate acestea vor genera constant tensiuni şi nu cred că vor deveni vreodată aliaţi, ca pe vremea şahului, care era poliţaiul Orientului. Iranul este foarte ambiţios şi are puterea economică şi resursele umane pentru a oferi ceva Orientului Mijlociu, cum nu poate nici o altă ţară din zonă – poate cu excepţia Egiptului, dar restul, vecinii săi Arabia Saudită sau Emiratele Arabe, sînt mult sub capacitatea intelectuală şi economică a Iranului. Asistăm la un Iran care îşi exersează influenţa, dar este un Iran foarte suspicios în legătură cu planurile americane. Nici americanii nu au încredere în Iran, care nu le va fi aliatul care este Israelul, dar vor căuta un fel de sprijin în Iran pentru că Arabia Saudită nu mai este la fel de puternică.

Dar cum va putea Iranul să exporte stabilitate şi să comunice cu actorii din jurul său, de vreme ce, în ochii tuturor, Iranul are un mare defect: este diferit, este şiit.

Cred că suspiciunile care planează asupra şiismului vin din situaţia de după invadarea Irakului, pentru că, atîta vreme cît Saddam era acolo şi omora şiiţi, nimănui nu-i păsa. Acum, toată lumea e îngrijorată, de cînd şiiţii deţin puterea în Irak, şi există multe discuţii despre intenţiile Iranului. Trebuie să ţinem cont că Iranul, în materie de populaţie, tehnologie, educaţie, este înaintea oricui din regiune. Şi întrebarea este: cum se va poziţiona Iranul?

Cum poate fi explicată poziţia Rusiei, care s-a arătat încîntată de noul dialog dintre Iran şi Occident, deşi în trecut a făcut totul ca să blocheze astfel de discuţii, chiar dacă, în paralel, a ferit Iranul de decizii ale Consiliului de Securitate ONU? În plus, Rusia are de pierdut dacă economia iraniană se deschide şi alimentează Europa cu petrol şi gaze.

Relaţia ruso-iraniană nu a fost niciodată una armonioasă. Istoric, au fost mereu suspiciuni legate de politicile şi intenţiile Rusiei, chiar şi azi, mulahii iranieni spun că nu te poţi baza pe Rusia. E drept că duşmanul duşmanului american este prieten. Însă, una peste alta, relaţia Iranului cu America a fost mult mai productivă şi predictibilă decît cea cu Rusia, pentru că americanii nu au acelaşi tip de planuri imperialiste pe care le-a avut Rusia în regiune. Dacă ar fi putut, Rusia ar fi luat tot Azerbaijanul de la Iran. Din cauza istoriei, mai repede aş vedea o alianţă a Iranului cu America, decît cu Rusia.

Dar de ce, de data asta, Rusia nu s-a opus dialogului Iranului cu Statele Unite? Ce are mai valoros de cîştigat Rusia? Să fie doar Siria explicaţia?

Iranul are un interes în Siria pentru că este singura ţară arabă care a menţinut o lungă relaţie cu Iranul, după revoluţia islamică. În parte, Rusia vede un rol pentru Iran în criza siriană, pentru că are influenţă asupra Hezbollah-ului din Libanul vecin şi, în plus, Hezbollah-ul e singura forţă care ameninţă cu adevărat Israelul. Cred că este un joc de şah în care Rusia pare deocamdată în aşteptare. Evident că Rusia nu este încîntată că Iranul vorbeşte cu America, dar problema siriană trebuie rezolvată. Statele Unite ştiu că Iranul poate fi o legătură bună pentru soluţionarea problemei siriene. Cum anume? Încă nu e clar.

Ce se întîmplă dacă viitoarea administraţie americană, posibil republicană, va opri deschiderea spre Iran? Cum poate Iranul să permanentizeze dialogul? Este invitarea investitorilor americani soluţia? Mizează Iranul pe puterea uriaşă de influenţă a companiilor americane asupra politicii externe americane?

O carte a fost jucată de ministrul iranian al petrolului, cînd a spus că Iranului nu-i pasă dacă va produce atîta petrol încît acesta să ajungă la 20 de dolari. Asta vrea să audă America. Indiferent cine e la Casa Albă, democrat sau republican, vrea să vadă preţurile scăzînd. Îndrăznesc să spun că nu e nici o diferenţă între democraţi şi republicani cînd vine vorba de interesul naţional şi de interesele lobby-ului economic activ în Congresul american. Cred că pragmatismul va domina şi va determina deciziile oricărui preşedinte american. Cartea jucată de Iran, spunînd că petrolul poate ajunge la 20 de dolari barilul, a avut efectul scontat, iar americanii înţeleg că asta e în interesul lor, iar dacă, în paralel, negocierile pe programul nuclear decurg bine, nu cred că vreodată Congresul american îşi poate permite să spună că nu îi place Iranul. Interesele economice primează.

Carmen Gavrilă este jurnalist la Radio România Actualităţi. Cea mai recentă carte publicată: Revolta Orientului (Polirom, 2013).

Foto: wikimedia commons

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
tumblr o4cyqcAhRy1sdzmuoo6 1280 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Înființarea aviației militare în România
România a fost printre primele țări din lume care și-a înzestrat forțele sale armate cu aerostate și avioane.
image
Responsabilitățile date de germani Armatei Române la Stalingrad, mult peste posibilitățile acesteia
Bătălia de la Stalingrad a tensionat relațiile cu aliatul german, cu precădere în urma acuzelor venite dinspre liderii militari cu privire la responsabilitatea trupelor române pentru căderea în încercuire a Armatei 6 germane.
image
Sfârșitul tragic al poetului Dimitrie Bolintineanu
Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, murea într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.  Viaţa lui Bolintineanu a stat sub semnul cinstei.