Martor la revoluția din Egipt

Publicat în Dilema Veche nr. 372 din 31 martie - 6 aprilie 2011
Martor la revoluția din Egipt jpeg

Deja Egiptul ţinea prima pagină a ziarelor cînd am ajuns în Cairo. La aeroport, zona de sosiri era transformată în dormitor. Oamenii aşteptau să se facă ora 8, să se ridice interdicţia de circulaţie şi să poată pleca spre casă. În zona unei cafenele, cîţiva angajaţi ai aeroportului urmăreau la televizor imagini din Piaţa Tahrir şi bucăţi reluate dintr-un discurs al preşedintelui Hosni Mubarak. În paralel, discuţii intense. Unii îşi spuneau răspicat părerea, alţii erau reţinuţi. Nimeni nu ştia ce avea să urmeze. Odată cu dimineaţa, au început să apară taximetriştii care patrulau printre oamenii care se trezeau din somn şi culegeau clienţi. În Piaţa Tahrir, atmosfera semăna foarte mult cu cea din Piaţa Universităţii de la noi, în anii ’90. Nu departe, într-o altă piaţă se adunaseră cîteva sute de oameni care se declarau susţinători ai preşedintelui. Încă din prima zi cînd am ajuns în Cairo era evidentă o stare ca de asediu, cu oameni uitîndu-se suspicioşi în toate direcţiile, cu propriile teorii despre ce se întîmpla şi despre ce avea să se întîmple, despre cine era în spatele revoltelor, un amalgam de teorii ale conspiraţiei mai mult sau mai puţin justificate, şi o mulţime de temeri proiectate. O atmosferă care nu s-a disipat nici pînă acum în Egiptul aflat în tranziţie – speră mulţi – spre democraţie. 

Duşmanii din umbră 

În timpul protestelor toate taberele fierbeau de acuzaţii şi suspiciuni. La cîţiva paşi una de cealaltă, tabăra pro-Mubarak şi cea anti-Mubarak arătau cu degetul. Un susţinător al preşedintelui îmi spunea atunci că duşmanul vine din afară: „Trebuie să privim în jurul nostru şi să ne căutăm duşmanii; noi aici în Egipt, creştini şi musulmani, trăim în pace unii cu alţii, ceea ce nu este în alte ţări din zonă. Îi cer să fie mai exact, cine crede el că sînt duşmanii? „Qatar-ul este un pericol, şi mai ales să nu uităm de palestinieni“ spune foarte sigur, şi adaugă „Ei sînt cei mai mari duşmani ai Egiptului şi nu înţeleg de ce, din 1948 am fost mereu alături de ei şi i-am protejat, ba chiar fostul nostru lider Gamal Nasser a făcut şi război pentru a-i proteja. Mă întreb care este sensul acestor lucruri, care e beneficiul pentru egipteni?“ După ce a epuizat lista celor pe care îi consideră duşmani, omul trece la cei pe care îi consideră prieteni: „Israelul şi America întotdeauna ne-au fost prieteni, ei ştiu ce loc strategic are Egiptul şi întotdeauna au încercat ca Egiptul să fie un loc sigur pentru ca şi Israelul să fie în siguranţă“. Nu toţi egiptenii cred asta, un simpatizant al preşedintelui spune că Statele Unite l-au trădat pe Mubarak. „Am văzut ce au făcut ca să provoace toate astea, Mubarak nu le mai convine, să îi vedem cînd vor veni islamiştii, greşesc acum, cum au greşit cu revoluţia din Iran“ – explică un tînăr. Încerc să aflu de unde vin sentimentele antipalestiniene. Un bărbat care se declară susţinător al preşedintelui acuza că militanţi Hamas s-au infiltrat în Egipt şi vor să destabilizeze ţara, ca să slăbească Israelul în colaborare cu Frăţia Musulmană. „Fraţii Musulmani au făcut toate astea, ei ţin legătura cu palestinienii, cu Hamas“ – spune el. De partea cealaltă a baricadei, o manifestaţie anti-Mubarak acuză şi ea interese străine: „Aici sînt acum foarte mulţi străini, nu egipteni, care se dedau la aceste violenţe, nouă egiptenilor nu ne stau în fire“. Nici jurnaliştii nu au scăpat de apartenenţa la cercul suspecţilor şi, în tabăra pro-Mubarak, un tînăr, furios că nu putea vorbi decît pentru radio, care nu avea după părerea lui impactul televiziunii, acuza presa străină că ar servi interese obscure: „Unde sînt camerele video aici? Nouă nu ne cere nimeni părerea, toţi jurnaliştii vorbesc doar despre demonstranţii împotriva preşedintelui nostru“. 

În timpul regimului Mubarak, un oarecare succes în ce priveşte opoziţia, mai mult decît partidele, au avut organizaţiile socioprofesionale de genul „Scriitori şi Artişti pentru Schimbare“ sau „Jurnalişti pentru Schimbare“, ori „Clubul Judecătorilor“. La fel, dar pentru scurtă vreme, mişcări precum Kefaya, în traducere „Destul!“, care cuprinde un mozaic de aderenţi, din toate clasele şi de toate orientările ideologice şi religioase: islamişti, comunişti, naţionalişti arabi, creştini copţi, intelectuali independenţi. Dar după o izbucnire fulminantă, alimentată de mass-media occidentală, mişcarea nu a trecut de la contestare la un program de măsuri ori reforme concrete şi a pierdut din ritm, ieşind din uitare numai în momente de criză. 

Încă din timpul protestelor era clară diferenţa, inclusiv de credibilitate, dintre opoziţia din stradă şi cea politică. Jurnalista Dina Gamil îmi spunea atunci că aşteaptă mai multe de la mişcările de tineret decît de la partidele politice. „Mişcarea Kefaya aproape că nu mai există în realitate, doar în ziare unde membrii dau declaraţii“ afirmă Gamil. În ce priveşte partidul declarat socialist Tagammu, jurnalista considera că nu este un adevărat partid de stînga: „Nu ştiu cum se mai poate numi de stînga. Iar în interiorul formaţiunii sînt diviziuni, au fost tentative de reformare a partidului, pentru a-l face credibil de stînga, dar fără succes“. Nici liberalii egipteni de la partidul Wafd nu sînt o forţă credibilă. „Wafd, ce-i drept, s-a mai mărit, are acum un finanţator bogat şi a atras mai mulţi oameni, dar nu este un partid liberal în adevăratul sens al cuvîntului şi nu are o bază populară reală“ mi-a spus Dina. Diferenţa între opoziţia născută în stradă şi cea politică este uriaşă. În stradă este şi acum o energie care în zona de opoziţie politică încă pare să lipsească. Vechile partide, fie ele liberale, naseriste ori socialiste, par să fi fost luate prin surprindere de evenimente, deconectate de stradă, s-au trezit împinse în faţă în negocieri la care nu ar fi visat pînă la proteste. 

„Vor rata şi de data asta momentul“ îmi spunea, în timpul protestelor, un tînăr care pur şi simplu se mutase în piaţă, de o săptămînă, şi noaptea dormea în cort. În Piaţa Tahrir erau cam şase mişcări de tineret, coagulate în special pe Internet, pe site-urile de socializare. „Mulţi dintre noi ne ştiam de pe Facebook, dar abia aici ne-am cunoscut faţă în faţă, am devenit prieteni, ne ajutăm unii pe ceilalţi, facem cu rîndul de pază în timpul nopţii, alţii se duc să cumpere provizii, pentru că sîntem aici pe termen lung, în nici un caz ce se întîmplă la nivel politic nu este ceea ce ne-am dorit“ mi-a explicat o tînără. Din mişcările care au format nucleul protestelor din Tahrir, toată lumea se aşteaptă să se formeze viitoare partide care să fie mult mai active pe piaţa politică egipteană decît bătrînele partide foste de opoziţie. De altfel, şi armata le-a cerut liderilor mişcărilor de protest să se împlice în politică formînd partide. Că e nevoie de partide noi spun cei mai mulţi analişti egipteni. „Din punct de vedere politic avem partide care au îmbătrînit prea tare, care ori au refuzat, ori s-au abţinut, ori au fost împiedicate să evolueze, să se maturizeze. E o mare diferenţă între a îmbătrîni şi a te maturiza. Ele au îmbătrînit, dar au încetat să crească, să se maturizeze politic, acum multă vreme. După părerea mea, aceste partide au ratat acest moment istoric şi ocazia de a se mobiliza şi de a acţiona ca o locomotivă pentru ca oamenii să ajungă la următoarea staţie, au aceleaşi mari disensiuni dintotdeauna, aceeaşi competiţie în chestiuni triviale, neimportante. Iar asta frustrează noua formă de opoziţie care a apărut pe străzi“ explică Yehia Ghanem de la ziarul Al Ahram. Chiar un reprezentant al partidului liberal Wafd, Sameh Makram Ebeid, pînă de curînd unul dintre liderii partidului, mi-a confirmat luptele interne care macină partidele tradiţionale egiptene, Wafd fiind cel mai vechi dintre ele: „Am renunţat la funcţia din partid şi am rămas simplu membru pentru că nu sînt de acord cu direcţia pe care o dă partidului actuala conducere, nu sînt de acord să fim în alianţă cu Frăţia Musulmană“. Frăţia Musulmană a fost, dintre actorii politici, singura clar reprezentată în Piaţa Tahrir. Chiar dacă nu ei au pornit protestele, au sesizat ocazia mult mai repede decît partidele laice de opoziţie. Un jurnalist de la agenţia naţională MENA mi-a oferit o explicaţie interesantă: „De fapt, protestele şi-au avut rădăcina în cele organizate de creştinii de rit copt, în urma atacului cu bombă din noaptea de Anul Nou într-o biserică din Alexandria, creştinii au reacţionat la atacurile în serie asupra lor, iar restul egiptenilor au văzut că se poate să ieşi în stradă pentru a te apăra, iar Frăţia Musulmană a reacţionat şi ea rapid, implicîndu-se în proteste ca să nu fie mai prejos decît creştinii, ca să dea dovadă că poate reprezenta interesele musulmanilor“. În ce priveşte temerea că Frăţia Musulmană, catalogată mişcare radicală, în pofida discursului moderat din ultima vreme, ar putea ajunge la putere, un bărbat din Piaţa Tahrir mi-a explicat: „Frăţia nu ar aduna mai mult de 25-30% din voturi, aşa că nu vor avea majoritatea“. Şi totuşi, un astfel de procent ar putea oferi Frăţiei Musulmane un cuvînt greu de spus într-un parlament liber, cu atît mai mult în cadrul unei coaliţii pentru majoritate.  

Pacea şi Frăţia Musulmană 

Frăţia a fost întrebată dacă are de gînd să renunţe sau să modifice acordurile internaţionale ale Egiptului, aluzie la recunoaşterea Israelului de către Egipt. Răspunsul a fost nu, dar cu precizarea „vom schimba politica externă şi acordurile internaţionale doar dacă poporul o va cere“. Într-un interviu pe care i l-am luat pentru Radio România, unul dintre liderii mişcării, Essam Aryan a evitat să spună cum va fi pe viitor politica externă a Egiptului: „Politica externă o face Guvernul, iar Guvernul dă socoteală Parlamentului“. În condiţiile în care Frăţia spune că va respecta voinţa poporului în ce priveşte politica externă faţă de Israel, rezultatul este simplu de întrezărit: populaţia egipteană are în mare proporţie sentimente antiisraeliene. Preşedintele Hosni Mubarak a reuşit să facă un joc delicat şi dificil: să fie un aliat al SUA şi al Israelului şi în acelaşi timp să controleze sentimentele antiisraeliene din interiorul ţării. Jurnalistul Mohamad Saad de la ziarul liberal Al Shorouk, acreditat pe lîngă Frăţia Musulmană, spune că „dacă Hamas acceptă soluţia a două state, atunci sigur şi Frăţia va face la fel“. Deocamdată Frăţia spune că nu doreşte puterea şi nici să formeze guvernul după viitoarele alegeri legislative, şi că nu va avea un candidat propriu la scrutinul prezidenţial. Dar un jurnalist care a dorit să îşi păstreze anonimatul mi-a declarat că, chiar dacă cineva ar putea crede că Frăţia nu doreşte puterea acum, cu siguranţă în cîţiva ani o va face. Reticent este şi Sameh Makram Ebeid de la partidul liberal Wafd, care spune că nu are încredere în discursul reformist şi moderat al Frăţiei şi atrage atenţia că articolul 2 al Constituţiei, care cel mai probabil nu va fi modificat pînă la următoarele alegeri, spune clar că islamul este religia statului iar sharia – legea islamică – este principala sursă de inspiraţie pentru legislaţia ţării. Liberalul mi-a explicat că Mubarak a plasat acest articol în Constituţie ca să liniştească sentimentele religioase ale egiptenilor, dar articolul nu a fost niciodată aplicat, însă dacă Frăţia Musulmană va deţine suficientă putere în viitorul parlament, nu va ezita să se folosească de acest articol ca să promoveze legi inspirate din firq – dreptul islamic. În interiorul mişcării sînt două curente, unul moderat şi unul radical. „Situaţia politică acum e de aşa natură încît e o necesitate pentru Frăţie să se prezinte lumii ca o organizaţie reformistă, nu ca una fundamentalistă, aşa că probabil se vor comporta ca atare şi vor colabora şi cu Occidentul, şi cu alte partide egiptene“ consideră jurnalistul de la Al Shorouk.

Carmen Gavrilă este corespondent al Radio România Actualităţi.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.