Acordul cu Iranul – o greşeală sau un succes istoric?

Publicat în Dilema Veche nr. 597 din 23-29 iulie 2015
Acordul cu Iranul – o greşeală sau un succes istoric? jpeg

Claxoane prelungi, ritmate, başi bubuind din maşini, fete şi băieţi dansînd în stradă, lucru interzis în mod normal de lege, sloganuri despre măreţia Iranului, mesaje de felicitare şi multă speranţă – asta am văzut într-un video filmat cu telefonul mobil, trimis de o amică din Iran. Reacţiile în Iran, după acordul cu marile puteri în privinţa programului nuclear iranian, sînt destul de diferite, în funcţie de încotro te uiţi. Pe stradă, în general, se simte o răsuflare de uşurare şi speranţă.

Într-un spaţiu în care de zeci de ani a fost apăsător sentimentul de stare de asediu, politic şi economic, iranienii speră acum că economia îşi va reveni şi că Iranul îşi va consolida ieşirea din izolarea internaţională. E drept, însă, că vechile reflexe de grijă în ce priveşte intenţiile marilor puteri nu i-au părăsit pe iranieni, care nu uită că, în anii de dinainte de revoluţia islamică din 1979, ţara lor era jumulită crunt de resurse. 

Dacă în stradă se simte speranţa, în tabăra ultraconservatorilor a fost iniţial un iureş scurt de indignare şi de acuzaţii la adresa negociatorilor. E drept că criticile au fost exclusiv îndreptate spre negociatori, cu mare grijă să nu fie adusă vreo atingere liderului suprem, ayatollah-ul Khamenei, care a dat mandatul de negociere echipei iraniene la masa cu marile puteri. Ultraconservatorii, în ziare şi pe site-urile coordonate de

– miliţiile de voluntari şi pe cele controlate de

– gărzile revoluţionare – au reproşat negociatorilor că au făcut prea multe compromisuri, că nu au obţinut ridicarea imediată a embargoului asupra armelor impus Iranului, că verificările AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) vor fi prea intruzive, ba chiar că au afectat independenţa şi suveranitatea ţării. 

Oricum, marja de contestare şi critică este mică pentru ultraconservatori, inclusiv pentru că, de exemplu, foaia de parcurs privind colaborarea în perioada următoare cu AIEA a fost semnată de preşedintele Agenţiei Iraniene pentru Energie Atomică, Ali Akbar Salehi, un cunoscut apropiat al liderului suprem Khamenei.

În plus, primele reacţii furibunde ale ultraconsevatorilor au fost brusc diluate cînd a apărut mesajul de felicitare transmis de ayatollah-ul Khamenei echipei de negociere, mesaj care de altfel a dominat prima pagină a ziarelor iraniene. Publicaţia Abrar a titrat „Nu este doar un acord, ci un acord bun“, iar Afarinesh a notat cu satisfacţie: „Furia lui Netanyahu din cauza acordului nuclear“. De altfel, pentru liberalii iranieni, declaraţiile premierului israelian au fost argumente cu care au blocat criticile ultraconservatorilor pe logica „dacă lui Netanyahu nu îi place acordul, atunci sigur este un acord bun pentru Iran“. 

Metaforele atît de dragi iranienilor au fost mai mult decît oricînd risipite în presa locală: „Cheia s-a întors, lacătul s-a desfăcut, iar Iranul a zîmbit“

„Înţelepciunea a funcţionat, iar acordul a fost obţinut“ (notează

, cu o aluzie la stilul agresiv al fostului preşedinte Ahmadinejad, care nu a adus rezultatele obţinute acum de negociatorii iranieni), „Cheia prudenţei deţinută de Rouhani s-a răsucit. E începutul epocii iraniene“ (îl laudă pe preşedintele iranian Hassan Rouhani publicaţia

), „14 iulie 2015 – Ziua Revoluţiei Diplomaţiei“ (a titrat

), „Asediul s-a încheiat, la fel cei 12 ani de negocieri“ (scrie

), „Victoria rezistenţei, eşecul sancţiunilor“ (

), „Începutul anotimpului speranţei“

„O zi care marchează începutul“ (

), „Un acord eroic“

„O zi bună pentru un acord bun“ (

), „Soarele străluceşte mai puternic. Un acord bun şi o pace frumoasă la Viena“ (

), „Explozia de bucurie“

, „Lumea a luat în seamă Iranul – o explozie atomică fără bombă“ (

), „Victorie fără război“ (

).

Pînă şi publicaţiile sportive au avut prima pagină dominată de ştirea acordului.

a scris că „Zarif a înscris golul, Iranul a zîmbit“, referindu-se la ministrul de Externe iranian care a condus negocierile şi adăugînd o analiză asupra efectului acordului asupra sportului iranian. Un alt ziar de sport a publicat un sondaj de opinie, în legătură cu acordul, printre sportivii iranieni, care îl consideră mai toţi pe Zarif un erou. 

De altfel, deja foarte popularul ministru de Externe a atins acum un grad formidabil de adulaţie din partea populaţiei, pe care nici un alt politician nu l-a mai obţinut de la fostul preşedinte liberal Rouhani în anii ’90. La fel, actualul preşedinte iranian, conservatorul Hassan Rouhani. 

Dincolo de entuziasmul străzii şi al taberei conservatoare şi liberale, acordul din 14 iulie nu rezolvă nici pe departe toate problemele dintre Iran şi marile puteri, nu doar în dosarul nuclear, ci şi în chestiuni care ţin de politica regională. Acordul a pus în gardă deopotrivă Israelul, dar şi statele arabe în frunte cu Arabia Saudită, vechiul adversar al Iranului atît în lupta pentru hegemonie regională, cît şi din cauza diferenţelor religioase (saudiţii se consideră apărătorii islamului sunnit, iar iranienii – ai islamului şiit) suprapuse pe minorităţile sunnite şi şiite din cele două ţări, transformate nu de puţine ori în vîrfuri de lance în teritoriu duşman. 

În plan intern, în Iran, dincolo de prevederile acordului, care, din afară, pot fi în egală măsură contestate sau lăudate – depinde de perspectivă şi de tabără –, pentru iranieni pasul cel mai important a fost şansa de a scăpa de măcar o parte din sancţiunile economice care s-au dovedit sufocante şi au afectat mai degrabă populaţia decît marile averi şi marile grupuri de interese iraniene. În plus, iranienii, foarte mîndri de moştenirea lor persană, au manifestat de-a lungul timpului, încă înainte de revoluţia islamică din ’79, o adevărată obsesie ca Iranul să fie recunoscut pe scena internaţională drept un stat respectat, de care trebuie să se ţină seama. 

Iranienii au tînjit, fără să admită, în special după o recunoaştere din partea SUA, chiar şi atunci cînd discursul propagandistic antiamerican domina străzile iraniene şi răsunau strigătele, obligatorii la orice manifestare publică, de „Moarte Americii“. Ceea ce au reuşit negociatorii iranieni, într-o delicată calibrare cu ţintele stabilite de liderul suprem Ali Khamenei, a fost nu doar un acord care ar urma să dea o doză de oxigen economiei iraniene, dar şi un sentiment larg răspîndit în ţară că Iranul nu mai este tratat ca un paria, lucru extrem de important într-o ţară în care naţionalismul, subiectivismul şi emoţiile domină şi transformă politica, într-un mod greu de înţeles pentru occidentali. 

Acordul din 14 iulie, cel puţin din punctul de vedere al regimului iranian, chiar dacă a fost un prim pas mare, va fi cel mai probabil urmat de paşi mai mici şi precauţi. Orice mişcare percepută ca revoluţionară poate sufoca şi anula rezultatul din 14 iulie, pentru că în Iran încă persistă un profund sentiment de neîncredere în intenţiile exteriorului, iar dincolo de extreme, fie ele liberale sau ultraconservatoare, majoritatea iranienilor, cetăţeni, funcţionari, soldaţi sau politicieni, vrea schimbări în ce priveşte nivelul de trai, o relaxare a politicilor sociale, dar fără să fie ştirbite identitatea, tradiţiile şi felul de a fi „iranian“ de acum. 

Deschideri foarte mari şi rapide spre exterior pot oferi muniţie ultraconservatorilor. În tot acest peisaj complicat, nu e întîmplător că acela care, conform legii şi practicii exersate de la revoluţia islamică pînă acum, e liderul suprem, încearcă să menţină un delicat şi dificil echilibru pentru supravieţuirea regimului între cererile străzii şi cererile de multe ori diametral opuse ale diverselor centre de putere iraniene ori ale partidelor. Nu întîmplător, prin mesajele de după acord, Khamenei a oferit tuturor cîte ceva. A confirmat implicit că e vorba de un acord în interesul Iranului, lăudînd eforturile negociatorilor, dar a semnalat şi ultraconservatorilor că rămîne vigilent şi că Iranul nu se va transforma peste noapte, spunînd că unele dintre marile puteri cu care s-a negociat acordul nu sînt demne de încredere, aluzie la SUA, conform mantrei obligatorii a regimului din ’79 pînă acum. Un alt semnal de calmare dat de liderul suprem ultraconservatorilor a fost cînd a menţionat că prevederile acordului trebuie atent analizate, iar după ratificare e nevoie de o vigilenţă maximă pentru ca celelalte semnatare să nu înşele Iranul. 

În fapt, acum, imediat după obţinerea acordului nuclear, s-a declanşat o nouă luptă între conservatori şi liberali cu ultraconservatorii, o luptă în care timpul este esenţial. Pe fondul entuziasmului şi susţinerii populare, conservatorii speră la efecte economice pozitive cît mai curînd, deşi primele sancţiuni majore ar putea fi ridicate abia în prima jumătate a lui 2016, dacă raportul AIEA de la sfîrşitul acestui an arată că Iranul respectă foaia de parcurs stabilită. 

Conservatorii încearcă să obţină cît mai mult capital prin anunţuri de genul „vom relua rapid producţia şi exportul de ţiţei“, o afirmaţie doar în parte conformă cu realitatea dură că, din cauza sancţiunilor, Iranul stă prost la capitolul tehnologie de exploatare a resurselor de gaz şi petrol, şi are o situaţie aproape catastrofală în ce priveşte rafinarea pentru că utilajele sînt extrem de vechi. Aşadar, Iranul are rapid nevoie de investiţii străine, în special în tehnologia pentru domeniul energetic. Iar dacă vin, aceste investiţii străine, mai ales de la mari companii americane, ele trebuie ambalate cu grijă în aşa fel încît iranienii să nu aibă senzaţia că se repetă istoria de dinainte din ’79, cînd companii britanice, de exemplu, controlau de facto şi făceau legea în teritoriile iraniene în care se aflau zăcămintele. 

În acelaşi timp însă, cu cît efectele acordului întîrzie în plan economic – în buzunarele iranienilor – cu atît se consolidează poziţia ultraconservatorilor care vor să demonstreze că dialogul cu marile puteri şi în special cu SUA a fost şi este inutil, dacă nu chiar nociv pentru Iran. 

Carmen Gavrilă este redactor la Radio România. 

Foto: wikimedia commons

Mälardalen University library interior jpg
Oare avem prea multă engleză în universitățile noastre?
Utilizarea englezei îndreaptă atenția către subiecte care sînt de interes global
p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.
La Sagrada desnuda jpeg
La Sagrada desnuda
Gripa asta „simplă” a oprit Spania în loc. A blocat-o, este anchilozată în acest moment, și nu doar din punct de vedere turistic.

Adevarul.ro

Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.
1 dorin chiotea infectat cu covid varianta omicron 3 jpg jpeg
Continuă revolta la TVR. Chioțea: „Audiențele au fost de 15 de ori mai mici decât în zilele cu meciuri”
Dorin Chioțea a spus că mutarea transmisiunilor directe pe alte canale ale televiziunii publice a dus la o scădere a audienței de 15 ori decât în zilele cu meciuri.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.