Mullahii iranieni – depășiți de întîlnirea Sistani - Papa Francisc

11 martie 2021
Mullahii iranieni – depășiți de întîlnirea Sistani   Papa Francisc jpeg

Vizita Papei Francisc în Irak a ținut prima pagină în toată presa iraniană cu mici diferențe de reflectare, în funcție de gradul de control exercitat de regimul de la Teheran.

Publicațiile independente nu au ratat ocazia să trimită săgeți către clasa clericală iraniană. Publicația Sozandegi a comentat că liderul spiritual șiit Ali Sistani și Papa Francis sînt cei mai importanți apărători ai păcii în lume, iar întîlnirea lor a fost cel mai relevant eveniment din istoria dialogului între religii, în timp ce ziarul Sharq a scris că rezultatele pozitive ale vizitei Suveranului Pontif arată cît de importantă este comunicarea între religii.

Pe rețelele de socializare, opiniile favorabile despre vizita Papei, în general, dar și la adresa ayatollahului Ali Sistani și a Suveranului Pontif au fost și mai clare, needitate și, mai ales, aproape întotdeauna însoțite de comparații cu mullahii iranieni - deloc pozitive pentru aceștia din urmă. De exemplu, liderul religios al republicii islamice, Ali Khamenei, nu a scăpat netaxat pentru intransigența sa religioasă în comparație cu Sistani și Papa Francisc, iar adepții reformării republicii islamice nu au ratat ocazia să arate că, spre deosebire de Khamenei, liderul spiritual irakian Ali Sistani promovează constant separarea  religiei de stat și de politică. Alții au comentat chiar că Khamenei este atît de încremenit în trecut, speriat de modernitate și nesigur pe el, încît nu ar fi fost capabil de o întîlnire cu Papa Francisc.

Pe fondul unei opinii publice în general pozitivă, publicațiile conservatoare iraniene nu au lăsat să scape nici o critică legată de vizita Papei, în schimb au încercat să o confiște cu comentarii privind meritul milițiilor șiite irakiene susținute de Iran, în apărarea creștinilor irakieni de ISIS, și chiar cu mențiuni că vizita Papei nu ar fi fost posibilă dacă milițiile șiite nu s-ar fi implicat în eliminarea grupării teroriste. Ziarul ultraconservator Kayhan nu a rezistat și a introdus într-un editorial despre vizita Papei o trimitere la contribuția generalului Soleimani, ucis de americani anul trecut, în lupta anti-ISIS din Irak.

Pentru regimul de la Teheran, cel mai incomod aspect al întîlnirii în Irak dintre ayatollahul Ali Sistani și Papa Francisc este plasarea automată a lui Sistani ca lider recunoscut de către Vatican, al tuturor musulmanilor șiiti, nu doar irakieni, în condițiile în care mulahii iranieni sînt într-o veche competiție politică și spirituală cu cei irakieni. Din punct de vedere spiritual, Ali Sistani este marja, adica sursă de inspirație spirituală pentru șiiti din toata lumea. Tot marja este și actualul lider suprem al Iranului, Ali Khamenei, și Ruhollah Khomeini înaintea lui. Atît că influența religioasă a liderilor iranieni este organic legată de ideologia răspîndirii revoluției islamice și este un vehicul politic, în timp ce liderul spiritual irakian Ali Sistani, deși are o importantă influență politică, promovează o separare strictă a religiei de stat și respectarea drepturilor minorităților religioase. În plus, unii iranieni au remarcat din nou că Ali Sistani are calificări religioase impecabile, în timp ce Ali Khamenei și-a căpătat statutul de mare ayatollah prin manevre politice, doar pentru că așa a dorit liderul revoluției islamice Khomeini în anii ’80, fără ca Khamenei să fi îndeplinit criteriile spirituale și religioase stabilite.

Ce a reieșit pe rețelele locale de socializare a fost că mulți iranieni au văzut în vizita Papei în Irak un nou exemplu că lumea și regiunea se mișcă înainte, inclusiv prin acordurile Abraham dintre Israel și țări arabe, că liderii religioși pot fi simboluri ale toleranței și incluziunii, că se pot raporta, indiferent de religie, la principii și valori de bază universal valabile, în timp ce clasa clericală iraniană rămîne încremenită în izolare și deconectată de la schimbările tot mai evidente în regiune. Și asta cu doar trei luni înaintea alegerilor prezindețiale din Iran și în plină negociere cu Statele Unite privind reluarea acordului nuclear.

Carmen Gavrilă este jurnalist, fost corespondent pentru Radio România Actualități în Iran.

Foto: EPA-EFE / adevarul.ro

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Parteneri

elevi alexe marin
Cine primește burse școlare în acest an și cine pierde banii. Condiția care îi pune pe mulți elevi în dificultate
Elevii primesc în noiembrie primele burse din acest an școlar, pentru lunile septembrie și octombrie. Unii au pierdut însă deja banii pentru o lună, după ce au acumulat 10 absențe nemotivate, în timp ce alții nu s-au calificat din cauza condițiilor de acordare.
manichiura jpg
Boomul manichiurii făcute acasă. Ce probleme pot ascunde prețurile mici
Cursurile de câteva luni și promovarea pe rețelele sociale le permit tot mai multor persoane să intre în domeniul serviciilor de înfrumusețare, uneori chiar de acasă și la prețuri sub cele practicate în saloane. Pentru cliente, oferta pare avantajoasă, însă manichiura ieftină poate ascunde riscuri.
greg scarlatoiu foto arhiva personala jpg
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Într-o analiză exclusivă, românul Greg Scărlătoiu, fost consilier al liderului de la Casa Albă, dezvăluie culisele adevăratelor cauze ale eșecului republican de la jumătatea mandatului și explică ce mutări strategice mai pot salva moștenirea politică a președintelui.
1 carne de vita la gratar png png
Puțini știu asta! Carnea de vită poate fi o alegere mai bună decât puiul. Ce bucăți să alegi și cum să le gătești corect
Deși carnea de pui este preferată de multe persoane care vor să mănânce sănătos, vita are câteva avantaje nutriționale care nu ar trebui ignorate. Bogată în fier, zinc și vitamina B12, aceasta poate contribui la buna funcționare a organismului și poate avea un conținut redus de grăsimi, dacă este al
Zacusca  Foto Pixabay (1) jpg
Un străin mutat în Cluj-Napoca a ajuns într-un „război” culinar cu o bunicuță, vecina sa
Un străin stabilit de câteva luni în Cluj-Napoca a povestit cum a ajuns, fără să-și dea seama, să intre într-o competiție culinară cu vecina sa, o femeie în vârstă
zodii noroc jpeg
O zodie va avea lumea la picioare între 7 și 15 noiembrie! Norocul îi surâde din toate direcțiile, iar astrele îi pregătesc surprize uriașe
Vești excelente pentru unul dintre cele 12 semne zodiacale! Perioada 7-15 noiembrie vine cu oportunități neașteptate, reușite și momente care îi pot schimba radical starea de spirit. Norocul pare să fie de partea acestui nativ, atât în plan profesional, cât și în dragoste și bani.
sfintii mihail si gavril  secretul lumanarilor apinse in aceasta zi 3 1280x720 jpg
8 noiembrie, sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil. Tradiții, obiceiuri și numele care își serbează onomastica
În fiecare an, pe 8 noiembrie, sunt sărbătoriți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, deosebit de importanți în tradiția ortodoxă.
26f93e64 10ac 4506 98ff c9bf8f82a01d jpg
Femeile puternice din istorie care au sfidat convențiile: au refuzat căsătoria și au avut zeci de amanți
De-a lungul istoriei, unele femei au reușit să răstoarne regulile unei lumi dominate de bărbați și să construiască adevărate imperii, influențând destinele popoarelor. Dincolo de puterea și ambiția care le-au consacrat, multe dintre ele au surprins însă și prin excentricități.
plimbare vecteezy jpg
De ce ar trebui să mergi 15 minute după fiecare masă. Iată ce se întâmplă cu glicemia și de ce recomandă cercetătorii acest obicei
După o masă consistentă, mai ales dacă ai consumat pâine, cartofi, paste, orez sau alte alimente bogate în carbohidrați, nivelul glucozei din sânge începe să crească pe măsură ce organismul digeră și absoarbe nutrienții.