Iran - Oscar şi alegeri

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a repurtat o victorie indirectă asupra preşedintelui Mahmud Ahmadinejad, după ce scrutinul parlamentar a oferit taberei sale o majoritate confortabilă în Majlis – parlamentul de la Teheran.

Alegerile parlamentare aduc o schimbare importantă pe scena politică iraniană, pentru că Majlis-ul va fi dominat de aşa-numiţii „principialişti“, ultraconservatori loiali liderului suprem ayatollahul Ali Khamenei, care se opun politicilor preşedintelui Ahmadinejad. Dar asta nu înseamnă că politica Iranului în ce priveşte programul nuclear se va modifica, pentru că, la fel ca Ahmadinejad, liderul suprem consideră că este dreptul Iranului, pe baza Tratatului de Neproliferare Nucleară, de a desfăşura un program nuclear. În Republica Islamică, s-au desfăşurat, cu emoţii şi o impresionantă desfăşurare de forţe, primele alegeri de după protestele din 2009, declanşate de rezultatul controversat al scrutinului prezidenţial, care i-a adus un nou mandat lui Mahmud Ahmadinejad. Dar campania electorală şi alegerile au fost eclipsate de Oscarul pentru cel mai bun film străin, primit de pelicula iraniană O despărţire.

Ahmadinejad a ieşit de ceva vreme din graţiile liderului suprem, după ce a încercat să obţină tot mai mult control asupra centrilor de putere din Republica Islamică şi a intrat în conflict deschis cu fostul legislativ. Forţele loiale lui Ahmadinejad au demarat o adevărată mobilizare pentru a obţine un număr cît mai mare de parlamentari favorabili preşedintelui, inclusiv printr-o campanie de numire a unor oameni de încredere în funcţiile publice locale. Dar nici susţinătorii lui Khamenei nu s-au lăsat mai prejos.

Candidaţii din tabăra liderului suprem au fost aprobaţi toţi de Consiliul Gardienilor – instituţie care are drept de veto asupra candidaturilor la toate tipurile de alegeri, în Iran. Conservatorii loiali liderului suprem consideră eretică, prea mult naţionalistă şi prea puţin islamică ideologia promovată de Ahmadinejad. În presa apropiată de tabăra conservatorilor, credinciosul musulman Ahmadinejad este văzut, paradoxal, ca un reformator deranjant, în sensul că greutatea ideologică a trecut în zona naţionalismului, şi abia apoi urmează fibra islamică. Întreaga luptă electorală s-a dus strict între conservatori şi ultraconservatori, fie ei de partea lui Ahmadinejad, ori a lui Khamenei.

Reformiştii au boicotat alegerile, dar oricum nu ar fi avut nici o şansă să primească undă verde de la Consiliul Gardienilor Revoluţiei şi să poată candida pentru cele 290 de locuri ale Majlis-ului. Autorităţile au avansat cifre impresionante de participare la scrutin, însă există îndoieli serioase, în lipsa unor observatori independenţi, că iranienii ar fi fost foarte interesaţi de alegerile parlamentare. Iranienii au părut mai degrabă prinşi în dezbaterea declanşată de Oscarul pentru cel mai bun film străin – o poveste despre divorţ şi exodul tinerilor din Iran, teme mult mai aproape de iranieni decît cele dezbătute oficial în campania electorală.

Oscarul învinge regimul

Internetul a fost invadat de clipuri cu reacţiile de bucurie ale iranienilor în faţa televizoarelor, la aflarea veştii că filmul O despărţire a cîştigat Oscarul. Mulţi au urmărit în direct ceremonia cu ajutorul antenelor de satelit omniprezente, deşi sînt ilegale în Iran. De obicei, au loc razii în case pentru găsirea receptoarelor, însă iranienii ori dau mită şi scapă de amenzi şi rămîn cu aparatura, ori pur şi simplu cumpără altă antenă de satelit chiar a doua zi. Reţelele de socializare au fost invadate de bucuria iranienilor că în sfîrşit ţara lor este vestită pentru cultură, nu pentru programul nuclear. Dar aproape imediat propaganda regimului a încercat să confişte victoria. Agenţia Fars a dat ştirea, modificînd discursul regizorului Asghar Farhadi la decernare. „Ofer cu mîndrie acest premiu poporului iranian, care respectă toate culturile şi civilizaţiile în pofida ostilităţii şi a resentimentelor“ a spus regizorul Farhadi la ceremonie.

Însă pe agenţia Fars traducerea discursului a sunat astfel: „Ofer cu mîndrie acest premiu poporului iranian care, în pofida tensiunilor şi a ostilităţii din ultima vreme dintre Iran şi Occident din cauza programului nuclear al Iranului, respectă toate culturile şi civilizaţiile“. Imediat iranienii au sancţionat agenţia de presă, postînd traducerea corectă. În general, Oscarul pentru filmul O despărţire a fost pentru iranieni pretextul să-şi verse din nou nemulţumirea pe Internet, să explice că nu le pasă de temele oficiale electorale, că nu-i interesează exportarea revoluţiei islamice ori soarta palestinienilor sau înfrîngerea Israelului. Asta după ce directorul Agenţiei iraniene pentru Cinematografie, Javad Shamaghdari, a decretat victoria Iranului asupra Israelului, pentru că favorit în cursa pentru Oscar era un film israelian: „Acesta este începutul prăbuşirii influenţei lobby-ului zionist asupra societăţii americane“. Şi SUA au fost cucerite, conform propagandei regimului islamic. De exemplu, agenţia ISNA a comentat că „Steagul iranian a fost înfipt în America“. În replică, un iranian a remarcat amuzat, pe un blog, că în timp ce Iranul a cucerit Statele Unite prin cultură, americanii cuceresc Iranul cu mîncare, aluzie la faptul că, recent, în Iran s-a deschis un restaurant KFC, primul dintr-un lanţ naţional.

Laude pentru un film interzis

Dincolo de propagandă, paradoxul este că filmul s-a lovit de cenzura Republicii Islamice pentru că are ca subiect divorţul şi plecarea tinerilor din Iran. Deşi divorţul este descurajat de autorităţi şi dificil de obţinut, chiar şi în cazuri de violenţă domestică, el este legal posibil. Rata divorţurilor a crescut în ultimii ani în Iran, la fel exodul tinerilor, care ar face totul să plece – în cazul femeilor, inclusiv să se căsătorească cu orice străin. Nu e de mirare că iranieni s-au regăsit în filmul O despărţire mai degrabă decît în realitatea electorală marcată, de exemplu, de un discurs al comandantului miliţiilor islamice de voluntari care, cu cîteva zile înainte de data alegerilor, i-a felicitat pe iranieni pentru prezenţa mare la urne. Golshifteh Farahani, o actriţă căreia îi este acum interzisă revenirea în ţară pentru că a pozat nud, explică secretul succesului filmelor iraniene: „Oamenii din ţara mea sînt foarte buni mincinoşi; minţim ca să supravieţuim, avem două vieţi paralele, una acasă şi una în public, ne ascundem opiniile, minţim perfect, şi asta probabil ne face foarte buni actori“. 

Carmen Gavrilă este corespondent la Radio România Actualităţi.