Turcia ţine în şah UE şi Rusia
Turcia renunţă la displomaţia discretă de pînă acum un an şi spune cu voce tare UE şi Rusiei că peisajul internaţional s-a schimbat, iar regulile se fac, mai nou, şi la Ankara, nu numai în capitalele europene.
Turcia pare să se fi săturat să aştepte, etern candidat, la porţile Uniunii Europene, şi, cu o influenţă crescîndă în Orientul Mijlociu, cu o poziţie geostrategică avantajoasă şi aflată în postura de a negocia cu Rusia, simte că poate condiţiona Europa.
Ultimele luni au înregistrat un război al declaraţiilor în spaţiul european. Ciprul a anunţat că va bloca negocierile de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, din cauza diferendului privind exploatarea gazelor din Bazinul Levant, al căror control este încă în dispută. Este vorba despre apele aflate între Ciprul grecesc, Turcia, Siria, Liban, Israel, Egipt şi Gaza. Gokhan Bacik, profesor de relaţii internaţionale şi editorialist la ziarul Zaman, spune fără ezitare că realitatea politică demonstrează că Ciprul nu are puterea de negociere politică pe care o are Turcia. „Ciprul grecesc nu poate reprezenta o provocare pentru noi, mai ales în zona noastră de influenţă. Dacă sprijinul turc este pierdut, americanii şi europenii nu mai au nimic în Orientul Mijlociu. Ce alternativă există la Turcia, este cumva ONU? Sau forţe seculariste în Orient? Sau poate fi acceptabil ca musulmanilor să li se explice, de către creştini, cum să fie buni musulmani? Nu, n-are nici un sens. Deci Turcia este singura ţară care poate îndeplini şi standardele de occidentalizare şi secularism, şi interesele occidentale.“
De aceea – consideră Bacik – felia turcă din jocul politic internaţional este mult mai mare decît cea cipriotă greacă. Gokhan Bacik nu crede că, pe termen lung, Ciprul poate contrabalansa greutatea Turciei, iar ţări europene puternice ca Marea Britanie sau Germania vor reacţiona în consecinţă: „De exemplu, valoarea schimburilor comerciale dintre Germania şi Turcia este mai mare decît toată economia cipriotă şi chiar dacă poate urma o oarecare perioadă de îngheţ între Turcia şi UE, după o vreme lucrurile vor fi reluate de unde s-au oprit“. Gokhan Bacik spune că nu sînt şanse ca, în faţa rezistenţei europene, Turcia să îşi schimbe poziţia, decît dacă UE vine cu o agendă alternativă, adică un fel de proces de aderare rapidă sau oricum o schimbare majoră faţă de Turcia. „Cu schimbările din Orientul Mijlociu şi problemele economice ale Europei, Ankara consideră că UE are mai multă nevoie de Turcia decît invers“, arată Bacik.
Jocul presiunilor
Reacţia în Europa a căpătat, cel puţin în rîndul comentatorilor, accente furioase de genul „Turcia nu poate să dea ordine, să impună ceva Uniunii, în condiţiile în care Ciprul este stat membru, iar Turcia – stat candidat“ –, reacţii pe care Gokhan Bacik le consideră irelevante şi contrare realităţii, oricît de incomodă ar fi ea: „Este vorba despre balanţa de putere, este un joc, o competiţie, e drept că Turcia este stat candidat, dar, după cum vede Turcia lucrurile, ea deţine acum o poziţie avantajoasă în negocierile cu Uniunea. Turcia face asta şi cu Statele Unite, şi chiar dacă are probleme serioase cu Israelul, spre deosebire de trecut, Statele Unite nu reproşează nimic Turciei în legătură cu asta, iar în cazul problemei cu UE şi cu Cipru, mă tem că trebuie să le spun prietenilor europeni că, în clipa de faţă, guvernului turc nu îi pasă prea mult de reacţiile opiniei publice europene“, spune profesorul Bacik. Şi dacă totuşi nici una dintre părţi nu cedează, dacă Bruxelles-ul şi statele membre nu vor accepta să amîne preşedinţia cipriotă, ce va însemna pentru Turcia să aplice avertizarea că va îngheţa relaţiile cu Uniunea?
Profesorul şi editorialistul Gokhan Bacik este convins că nu va fi vorba despre o îngheţare a relaţiilor economice, ci de dificultăţi politice pe care Turcia le poate provoca Uniunii. „Cel mai probabil, de exemplu, Turcia nu va permite statelor europene să activeze ca un corp comun în cadrul NATO, nu va permite ca UE să aibă un rol în Libia, nu va accepta nici o acţiune a Uniunii care să presupună participarea Ciprului. Turcia este acum în avantaj şi cred că unele state membre nu vor fi deloc încîntate de piedicile puse de Turcia, care va îngheţa relaţiile UE cu NATO, aşa că ar trebui luat în considerare dacă toate acestea sînt sau nu în favoarea Uniunii.“ Şi nici nu e prima dată cînd Turcia provoacă Uniunea; de exemplu, de ani de zile Turcia nu deschide porturile sale pentru vasele cipriote.
Neo-otomanism?
Cînd Turcia spune că Europa nu mai are cum să fie prezentă şi influentă cu adevărat în Orientul Mijlociu, decît pe filiera turcă, se bazează pe faptul că numele său apare tot mai des ca model politic şi social pentru noul Orient Mijlociu, aşteptat să răsară din primăvara arabă. Nu toată lumea este de acord că Turcia a devenit deja actorul principal în Orient, dar cert este că în Egipt, care trece prin tranziţia spre ceea ce se speră a fi democraţie, modelul invocat cel mai des este Turcia.
Însă Ankara nu oferă tocmai o formulă politică seculară – afirmă corespondentul diplomatic al MENA (Middle East and North Africa), Mohamed Mostafa, care vede o paralelă între fraţii musulmani egipteni mai moderaţi şi AKP: „Partidul domnului Erdogan, echivalentul Frăţiei Musulmane din Egipt, deţine cam 20% din preferinţele turcilor, dar Constituţia le poate permite să aibă controlul, aşa că şi la noi în Egipt depinde de Constituţie cine va deţine controlul“. Suprapuse pe tensiunile cu UE în chestiunea cipriotă şi în problema mereu amînată a aderării la Uniune, tot mai multe voci în Turcia reclamă presiuni crescute asupra formatorilor de opinie, a presei, a vocilor care exprimă critici ori păreri diferite de linia oficială. Uniunea Europeană a tot insistat, în timp, pe limitarea puterilor armatei şi a sugerat că Turcia, pentru a ajunge membră, are nevoie de schimbări fundamentale de legislaţie, însă laicii, kemaliştii şi neo-kemaliştii turci susţin acum că noua lege fundamentală, modelată de AKP aflat la putere, riscă să cuprindă articole care o vor îndepărta de spiritul secularist european.
Reversul medaliei
Odată micşorată drastic puterea armatei, proces început acum cîţiva ani cu arestări de neconceput înainte, în rîndul generalilor turci, o armată văzută ca gardian al secularismului impus de Atatürk, laicii turci prevăd, cu ton uneori apocaliptic, sfărîmarea revoluţiei seculare începute şi consolidate de părintele Turciei moderne şi lăsate spre păstrare, pe coordonate strict seculare, armatei. Ei reclamă exact opusul a ceea ce susţine premierul Recep Tayyp Erdogan, care repetă, cu fiecare ocazie, că promovează respectarea drepturilor fundamentale şi a pluralismului politic, şi că noua Constituţie va fi construită tocmai pe aceste principii şi va aduce Turcia în rîndul Europei, asta incluzînd limitarea influenţei armatei în politică şi administrarea ţării. Insistenţa pe aderarea la UE, care domina discursul, dar şi acţiunile lui Erdogan şi AKP la începutul anilor 2000, a început să semene mai degrabă a discurs gol, în ultima vreme, spun chiar voci europene, iar premierul-minune al Turciei, personaj charismatic şi fascinant care a salvat economia turcă şi a echilibrat-o, cel mai probabil viitor şef de stat al unei eventuale Turcii republică prezidenţială, îşi atrage tot mai des critici, potrivit cărora, de fapt, ar fi renunţat la ideea de aderare la UE şi ar adopta mai degrabă o filozofie neo-otomană, în baza căreia imensa Turcie se poate descurca foarte bine singură, doar membră NATO, ca sursă de soft-power, imperiu mediator şi centru magnetic pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.
Ankara pune condiţii şi prietenilor ruşi
Cînd ameninţă, Turcia se şi ţine de cuvînt, chiar cînd este vorba despre Rusia, cea obişnuită cu menajamentele diplomatice europene. Turcia a refuzat să prelungească acordul privind gazele naturale cu Rusia, semnat în 1986 şi care expiră în decembrie anul acesta. Ankara a spus clar că nu îi convine preţul cerut în prezent de ruşi, aşa că Turkish Pipeline Corporation (BOTAŞ), a decis să întrerupă, de anul viitor, achiziţionarea de gaze naturale din Rusia, prin „coridorul vestic“, care traversează teritoriile Ucrainei, Republicii Moldova, României şi Bulgariei. Restul combustibilului va fi livrat la timp, la fel ca înainte.
Gazprom, însă, nu a rămas fără replică şi a anunţat că este dispusă, în lipsa unui contract cu BOTAŞ, să le livreze gaze distribuitorilor independenţi din Turcia. „Gazele pentru coridorul de vest sînt cerute de consumatorii industriali şi comerciali turci, sîntem dispuşi să livrăm aceste cantităţi actualilor şi noilor noştri parteneri – companiile particulare, pentru a fi distribuite în continuare consumatorilor finali de pe piaţa din Turcia“, a declarat vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev. Nu este exclus ca varianta aceasta să indispună Ankara, însă nu înseamnă că Turcia ar arde toate punţile cu Rusia, în condiţiile în care apropierea Ankara – Moscova este mai mare decît oricînd în istoria comună.
Rusia a întrecut Germania şi a devenit cel mai mare partener comercial al Turciei, în condiţiile în care schimburile comerciale bilaterale vor depăşi, conform prognozelor, 40 de miliarde de dolari, la sfîrşitul acestui an. În plus, Turcia îşi ia din Rusia 20% din petrol şi 60% din gaze, iar după ce anul acesta au fost eliminate vizele, numărul de turişti ruşi e aşteptat să crească, în condiţiile în care deja aproape 3 milioane de ruşi vizitau Turcia anual. Mai mult, Turcia a eliminat Rusia de pe lista ameninţărilor externe. Balanţa comună este ţinută în echilibru şi de cele 1200 de proiecte finalizate deja în Rusia de constructori turci, proiecte în valoare de 32 de miliarde de dolari. Lucrurile merg şi mai departe în condiţiile în care Rusia şi Turcia au încheiat un acord pentru construirea şi operarea primei centrale nucleare din Turcia, în oraşul Akkuyu. Un consorţiu condus de constructorul de stat rus AtomStroyExport va construi centrala, acoperind toate costurile, adică aproximativ 20 de miliarde de dolari.
Carmen Gavrilă este jurnalist la Radio România Actualităţi.
Foto: M. Chivu
