Charlie – punctul de control al Europei

Publicat în Dilema Veche nr. 570 din 15-21 ianuarie 2015
Charlie – punctul de control al Europei jpeg

Atacul sîngeros din Franţa poate fi un punct de cotitură între două lumi, între Europa de ieri şi Europa de mîine. În Berlinul divizat după război, checkpoint Charlie era punctul de trecere dintre două Europe, cea a terorii şi cea a libertăţii.

Oricîţi terorişti islamişti ar vîna şi ar prinde forţele europene de securitate, problema nu dispare pentru că nimeni nu atacă răul la rădăcină. Un pas spre însănătoşire ar fi ca spaţiul islamic şi statele musulmane să ia atitudine, ferm, clar şi tare, să audă toată lumea. Asta nu se întîmplă, din păcate. În cazul atacului oribil de la Charlie Hebdo – pînă la ora la care scriu –, reacţii de condamnare din spaţiul islamic nu au venit decît din Iran, Turcia, de la Liga Arabă şi de la centrul religios şi universitar egiptean Al Azhar.     

Au apărut şi cîţiva lideri religioşi sau asociaţii islamice ori moschei occidentale, cu declaraţii şchioape în ce priveşte condamnarea propriu-zisă a atacului, spun şchioape pentru că a zice că fapta este considerată o crimă din punct de vedere islamic, deşi corect, nu este suficient. Mesajul, ca să aibă efect, ar fi trebuit să fie clar de condamnare a atacului asupra libertăţii de expresie.

Un alt mesaj clar trebuia să vină, de multă vreme, de la chiar autorităţile europene, mai ales de cînd lumea s-a trezit în faţa organizaţiei teroriste Statul Islamic, în faţa realităţii că tot mai mulţi tineri musulmani europeni sînt adepţii unei forme denaturate, scîlciate, de islam, şi aleg să plece să ucidă în Siria şi Irak. Aici e vorba despre un mesaj clar că nu există toleranţă pentru terorism. Exact opusul a fost transmis cînd justiţia a dat pedepse aproape rizibile în Germania sau în Marea Britanie ori în Franţa, unor persoane despre care s-au prezentat dovezi că au fost în Siria şi Irak alături de Statul Islamic. Sau cînd simpatizanţi ai aceleiaşi mişcări teroriste s-au simţit suficient de confortabil şi de în largul lor încît să atace cu macete, în Germania, persoane care participau la un marş paşnic anti-Statul Islamic.

Organizatorii atentatului de la Charlie Hebdo mizează pe crearea unei rupturi între musulmani şi non-musulmani, între autorităţile europene şi populaţia musulmană. Atacul poate determina acţiuni mai ferme de control şi verificare, în comunităţile musulmane, pentru a contracara atentate similare şi, în acelaşi timp, oferă muniţie formaţiunilor de extremă-dreapta. Rezultatul: un peisaj perceput ca cel puţin neprietenos de cetăţenii musulmani, un fond propice pentru islamiştii radicali să îşi racoleze noi şi noi adepţi. În timp ce statele occidentale neagă că ar exista o ciocnire a civilizaţiilor şi şovăie între permisivitate excesivă şi intervenţie dură, islamiştii radicali şi organizaţiile teroriste se dezvoltă în acest mediu ambiguu.

Nu este exclus ca atentatul din Paris să reprezinte o justificare pentru noi măsuri de control din partea diverselor servicii de informaţii, măsuri care să reaprindă dezbaterea libertate vs siguranţă, măsuri despre care, pe bună dreptate, s-a spus că nu au fost tocmai eficiente, de vreme ce, pe cînd NSA trăgea cu ochiul în e-mail-urile noastre europene, comunitatea de informaţii s-a trezit surprinsă de coagularea şi apariţia organizaţiei teroriste Statul Islamic.

Mai mult, tragedia de la Charlie Hebdo este şi un atac al marginalilor devianţi ai islamului la adresa aşa-numitului islam moderat sau de mainstream. În condiţiile în care, ca reacţie la atentat, moschei sînt atacate, reprezentanţii islamului moderat se trezesc blocaţi şi lăsaţi fără argumente pentru înţelegere cu nonmusulmanii. Punctul vulnerabil al radicalilor pe care, încă inexplicabil, liderii moderaţi nu reuşesc să-l atace public, este tocmai ideologia islamistă extremistă, care trebuie desfăcută sub ochii lumii de teologi islamici moderaţi şi expusă bucată cu bucată, în toată sfidarea ei faţă de principiile de bază ale islamului şi faţă de pierderile de vieţi tocmai ale musulmanilor pe care jihadiştii pretind că îi apară; ca în cazul poliţistului Ahmed, ucis în atacul de la Charlie Hebdo, şi al sutelor de musulmani care şi-au pierdut viaţa în atentate teroriste islamiste, pe teritoriul european şi american.

O altă problemă este că islamul moderat european şi cu atît mai puţin lumea islamică, departe de Occident, încă nu reuşesc să se poziţioneze confortabil în raport cu forme ale libertăţii europene de expresie pe care le percepe drept extreme sau ofensatoare, cum este cazul oricăror referiri umoristice, satirice sau ironice, la adresa figurilor religioase.

În plus, atentatorii de la Charlie Hebdo au mai pus o piatră şi pe mormîntul islamului politic, al ideii că poate exista o democraţie, în acelaşi timp islamică, dar şi cu libertate de exprimare, inclusiv pe teme religioase.

Comparaţia cu ce s-a întîmplat după publicarea caricaturilor cu profetul Mahomed, în Danemarca, acum cîţiva ani, şi ce s-a întîmplat la Charlie Hebdo, acum, ne arată clar spre ce a evoluat situaţia în Europa. Dacă atunci, reacţia s-a tradus în mitinguri de protest ale musulmanilor, în majoritate paşnice, la Charlie Hebdo caricaturile au fost o condamnare la moarte.

Astăzi, Charlie Hebdo este punctul prin care depinde de noi spre ce fel de Europă vom trece. La ora la care scriu, deja au început atacuri antiislamiste, ca reacţie la uciderea caricaturiştilor. O reacţie extrem de periculoasă, dar previzibilă la o problemă care îşi are sursa mult mai adînc decît în atacul de la Paris. Caricaturiştii de la Charlie Hebdo rîdeau de sfinţi, însă reacţia publică i-a transformat tocmai în sfinţi ai libertăţii de exprimare, sub imperiul şocului de a asista la primul atac cu victime asupra unei instituţii de presă, în fapt, un atac asupra libertăţii de exprimare şi asupra a ce a însemnat, pînă recent, modul de viaţă european. Spun asta pentru că Europa pe care o ştiam s-ar putea să nu mai existe.

Două lumi cu istorii şi evoluţii complet diferite, Europa şi spaţiul islamic, s-au aflat în permanent contact de-a lungul secolelor, au făcut comerţ şi schimb de idei, au comunicat, dar nu au evoluat împreună. Califatele maure din Spania au lăsat urme culturale, dar nu au influenţat formulele sociale, politice şi de guvernare ulterioare. Suprapunerea lumii occidentale pe cea orientală, prin prezenţa puterilor coloniale, a avut efecte catastrofale care otrăvesc pînă astăzi relaţia dintre musulmani şi occidentali şi reprezintă o eternă şi infinită muniţie pentru jihadiştii care vor să demonstreze că occidentalii sînt duşmani ai musulmanilor pe care nu îi respectă şi cărora le-au exploatat şi le exploatează încă resursele, în ţările de baştină din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia.

Acum aceste două lumi s-au intersectat şi se suprapun azi pe continentul european. O parte din spaţiul islamic respiră în spaţiul european şi, evident, apar ciocniri.

Teroriştii pot fi vînaţi, prinşi şi pedepsiţi, dar ce se întîmplă cu fondul şi atmosfera care i-au produs? Avem, pe de o parte, o lume islamică reverenţioasă, cu spiritul profund ancorat în tradiţie, în care simbolurile sînt sacrosancte, şi, de cealaltă parte, o lume pragmatică, secularizată, care s-a schimbat prin dărîmarea idolilor de toate felurile, prin regîndiri, inclusiv sîngeroase, de concepte sociale şi de guvernare. Avem, pe de o parte, un spaţiu islamic în care imaginile umane, în special ale sfinţilor, sînt considerate blasfemice şi, de cealaltă parte, o lume occidentală în care imaginile sînt doar instrumente de comunicare.

Unde şi cum poate fi găsit un numitor comun? Speranţa a fost multă vreme în musulmanii la a doua sau a treia generaţie în Europa, cei născuţi, crescuţi şi educaţi aici. Surpriza neagră a fost că tocmai din rîndurile lor îşi recrutează adepţi şi luptători organizaţiile teroriste ca Al Qaida şi Statul Islamic. Mai mult, autorităţile europene se dovedesc, de multe ori, incapabile să facă diferenţa între islamul moderat şi cel radical, incapabile şi şovăitoare cînd e vorba să expulzeze lideri religioşi care, în emisiuni TV, pledează pentru libertatea imperativă de expresie religioasă a musulmanilor, iar în moschei au discurs radical, militant, antieuropean şi agresiv faţă de libertatea de exprimare „ofensatoare“ a majorităţii nonmusulmane.

Eşecul politicilor de integrare este pe cît de evident pe atît de bine camuflat sub discurs corect politic. Pînă acum, în Europa nu au avut loc dezbateri reale, profunde şi generatoare de soluţii, pentru că totul a fost sufocat sub un munte de etichete ideologice de toate felurile, pînă cînd subiectul integrării a devenit toxic. De cîştigat au avut doar xenofobii şi extremiştii din toate taberele care şi-au îmbrăţişat etichetele, şi unii dintre ei au ajuns cu ele în Parlamentul European, iar ceilalţi – în subteranele islamului radical.

Fără un numitor comun, rămîne varianta ca una dintre lumi să cedeze. Şi aici se pune problema care mai este identitatea europeană, o identitate care s-a construit în mii de ani, la fel – sistemul de valori, pornind de la rădăcinile creştine, trecînd prin reformele religioase, etica protestantă a muncii, progres tehnologic, dinamism economic, secularism şi drepturile omului, o identitate în care religia este alocată spaţiului privat, iar termenii comportamentului social, economic şi politic sînt strict secularişti.

Sînt analişti care spun că religia drepturilor omului nu este la fel de puternică cum este religia lui Dumnezeu, oricare ar fi acesta, şi că Europa riscă să se piardă pe sine pentru că identitatea ei a fost separată de creştinism, de religie. De aceea, Europa lui „Sărbători fericite“, în loc de „Crăciun fericit“ ori „Paşti fericit!“, nu are răspuns cînd în spaţiul său secularist apar, de exemplu, musulmani care spun că îi ofensează prezenţa brazilor de Crăciun, în locuri publice, sau că vălul islamic este o formă de exprimare religioasă şi trebuie permis, pentru că altfel sînt îngrădite drepturile omului.

Cîtă vreme se va pune mai degrabă problema cedării de o parte sau de alta, în loc de a găsi formula de coexistenţă pe baza unor valori comune, cîtă vreme Europa nu va şti cine vrea să fie, cîtă vreme islamul nu va arunca în luptă rădăcinile sale teologice paşnice împotriva radicalismului şi nu va sancţiona public şi ferm deraierile ideologice, atacuri ca cel de la Paris vor mai avea loc, tineri europeni musulmani vor mai fi fascinaţi de organizaţii teroriste, ideologia va mai naşte monştri, iar noi toţi vom trece prin checkpoint Charlie spre o Europă pierdută.

Carmen Gavrilă este jurnalist la Radio România Actualităţi.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

episcopia tulcii jpg
Ierarhi menționați în scandalul sexual cu deputatul Bălășoiu în prim-plan. Scrisoarea care poate arunca în aer BOR
Numele a patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe apar menționate într-o scrisoare adresată Patriarhului României, în care înaltelor fețe bisericești li se aduc acuzații grave de natură sexuală. Prelații se apără și spun că acuzatorul este un frustrat.
INSTANT CIUCA CARBURANT 003 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
România va alimenta cu gaz Republica Moldova. Ciucă: Cinci milioane metri cubi de gaz pe zi, nu mai mult
România poate să dea Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz pe zi, a declarat, luni, premierul Nicolae Ciucă, precizând că statul moldovean a cerut ţării noastre să primească gaz natural.
Vehicule militare distruse în Harkov - Razboi în Ucraina FOTO AFP
Contraofensiva ucraineană. Unități de elită ale armatei ruse au cedat în fața forțelor Kievului
Forțele ucrainene au continuat să obțină câștiguri substanțiale în jurul Liman și în regiunea Herson în ultimele 48 de ore.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.