Românii care pleacă, dar care se şi întorc
Aalst este un mic oraş din regiunea Flandra a Belgiei, la vreo 30 de kilometri de Bruxelles. Aici trăiesc vreo 500 de români. Într-o după amiază de sîmbătă, la sfîrşit de ianuarie, grupuri mici se îndreaptă către o clădire din centrul oraşului, unde se montează un banner şi se fac ultimele pregătiri în sala care se va umple în curînd. Românii încep să vină. Unii cu copiii, alţii cu prietenii sau familia. Sosesc şi din Bruxelles, şi din Gent sau Anvers.
Din cînd în cînd, românii din Belgia organizează astfel de întâlniri şi discută lucruri care îi interesează. Sau pur şi simplu petrec timp împreună. Se cunosc, se ajută, se pun la curent cu ce mai e nou la Consulat sau cum se schimbă legislaţia care-i priveşte direct.
Printre cei care au venit în sîmbăta aceasta la întîlnire – Silvia Olari. E unul dintre românii care au plecat, dar au şi rămas. Povestea ei cu Belgia a început în urmă cu 16 ani. În 2001 a venit pentru prima oară aici. Era, de fapt, şi prima ieşire din ţară. O vacanţă, aparent, dar mai mult decît atît. „Voiam să văd cum e într-o altă lume. Sora mea lucra deja în Belgia, aşa că am rămas și eu o vară întreagă şi am lucrat aici. Făceam curăţenie în casele oamenilor. Însă, cînd am văzut cum funcţionează aici sistemul educativ, mi-am dorit mai mult pentru copiii mei. Aşa că ne-am mutat cu toţii aici, copiii au terminat şcoala în Belgia şi tot aici au învăţat o meserie.“
Aproape șapte ani, pînă cînd România a intrat în Uniunea Europeană, Silvia a lucrat la o firmă de curăţenie, unde chiar a învăţat cum se face curăţenie ca la carte. Cu reguli clare. Însă, prin 2006, i-a încolţit în minte o idee. „În Belgia nu găseam alimente cu care noi, românii, eram obişnuiţi. Nu aveam de unde să luăm, de exemplu, borş, mălai, leuştean sau varză murată pentru sarmale. Aşa că ne-am gîndit să facem un magazin în care să se găsească toate aceste lucruri, mai ales că numărul românilor din Belgia era din ce în ce mai mare. Intrarea în Uniunea Europeană ne-a găsit pregătiţi: aveam magazinul, era amenajat… aşteptam doar posibilitatea să facem aprovizionarea şi să aducem marfă din România. Aşa că, pe 29 ianuarie 2007, am deschis primul magazin românesc la Bruxelles şi l-am numit «La bunicuța». Între timp, am mai deschis două – unul tot la Bruxelles, altul la Namur, şi în ianuarie anul acesta am sărbătorit zece ani de la deschiderea primului magazin.“
Numai că, în 2015, familia Silviei a decis: Gata. Pînă aici a fost. Ne întoarcem acasă! Deşi îmi spune că – pentru ea şi familia ei – acasă nu e un loc, ci un sentiment. „Acasă e acolo unde te simţi bine. Iar noi trăim acum în două ţări. Avem două locuri pe care le numim acasă. Deşi în ultima vreme stăm mai mult în România. Vrem să facem şi aici ceva. Magazinul din Namur l-am închis, unul dintre cele două din Bruxelles l-am dat în locaţie de gestiune, aşa că am mai rămas doar cu unul.“
În România – mai exact, la Veţel, lîngă Deva – vor să facă ce au văzut şi au învăţat în Belgia. „Printr-un proiect european, vrem să amenajăm un parc recreativ – «La bunici» se va numi – unde să vină copii de la şcolile din oraşe şi să vadă ce înseamnă viaţa la ţară. În zonă încă se păstrează multe tradiţii şi un stil de viaţă care nu a fost prea mult alterat de modernitate. Totul se va amenaja în jurul casei părinteşti, o casă din 1918, care va fi restaurată şi chiar mobilată ca pe vremuri. Dincolo de parc, unde vor fi şi animale, iar casa în sine va fi un muzeu.“
Încă se lucrează la toată povestea cu parcul, pentru că nu e simplu. Birocraţia din România se simte încă la fiecare încercare de a face ceva. Uneori, oamenii nu înţeleg: de ce să faci un astfel de parc?! Dar familia Olari e hotărîtă să aibă răbdare. Şi să nu se lase. „Ne-am întors pentru că ne-am zis că vrem altceva în viaţa noastră. Ni s-a schimbat sistemul de valori şi cred că, decît să alergăm după bani, e mai important să facem lucruri bune. E mai importantă satisfacţia lucrului bine făcut. Viaţa în Belgia ne-a învăţat multe. Ne-a învăţat cum să respectăm regulile. Ne-a dezvoltat simţul civic. Ne-a învăţat cum să facem un lucru bine, conştiincios şi corect. Poate aducem şi aici ceva din toate astea. Deşi cred că poate copiii copiilor noştri vor apuca să trăiască într-o altfel de Românie. Pînă una-alta, noi – aşa cum vă spuneam – trăim în două ţări. Unul dintre copii, băiatul, a venit cu noi, în România, pentru că în Belgia a învăţat meseria de tîmplar, iar în România nu mai sînt mulţi meseriaşi buni, în timp ce fata s-a căsătorit şi trăieşte în Belgia. Aşa că… o să ne împărţim între ei.“
Cînd am cunoscut-o, la Aaalst, Silvia Olari era, de fapt, într-o vizită în Belgia, dar nu a vrut să rateze întîlnirea românilor. O interesează, încă, tot ce se întîmplă şi cu românii din Belgia, şi cu cei din România.
În pauză, se mănîncă chifteluţe, caşcaval adus din ţară, o gustare românească. Dorin Fleşeriu nu a ajuns la Aalst, la întîlnirea românilor. El a trăit în Belgia aproape 16 ani. Din 2000. Alături de un prieten, Cornel-Radu Loghin, a înființat și asociația care i-a adus pe români la întîlnirea de la Aalst: RomBel. Adică așa cum îi spune și numele: Asociația Românilor din Belgia.
Acum cîțiva ani, RomBel a publicat un ghid pentru românii care veneau în Belgia și aveau nevoie de tot felul de informații. Apoi, s-au gîndit la un ghid pentru românii din Belgia care vor să se întoarcă în România. Însă ideea a fost preluată de Ministerul de Externe și chiar a început să fie pusă în practică.
Întoarcerea în țară nu e ușoară. Dorin, însă, a făcut un pas important. S-a întors în orașul natal, Alba Iulia, unde a început o afacere în domeniul energiei electrice și regenerabile. Dar, la fel ca Silvia Olari, se împarte încă între Belgia și România. Așa că a ținut să le vorbească prin Skype celor care au venit la Aalst despre un alt proiect RomBel: „Reîntoarcerea acasă“. Concret, este un site cu povești de succes ale celor care s-au întors, cu problemele pe care le-au avut sau cu lucrurile pe care trebuie să le știe cei care vor să se întoarcă: de la echivalarea studiilor la deschiderea unei afaceri. Dorin crede că, de fapt, deschiderea unei afaceri în România poate fi un prim pas către întoarcere. „România oferă foarte multe oportunități“ – spune Dorin. „Sînt deja firme care caută specialiști, dar îi aduc din alte țări, pentru că specialiștii români sînt plecați în străinătate și, de multe ori, acolo practică orice altă meserie decît cea pentru care sînt pregătiți. Există statistici care arată că peste 70% din români vor să se întoarcă în țară. Dar eu cred că trebuie ajutați. Deja numărul celor plecați este destul de mare. Dacă nu se face ceva, riscăm ca din România să se facă o autostradă cu un singur sens: cel de plecare din țară. Noi, de multe ori, ne descurajăm singuri. Zicem că nu se poate face nimic în România. Ceea ce nu e adevărat. România s-a schimbat. Nu totul este ideal, dar dacă străinii reușesc să facă afaceri aici, putem și noi. Firmele străine nu pleacă de la premisa că or să fie înfrînte de sistem, iar lipsa de prejudecăți le fac să reușească.“
Românii adunați la Aalst ascultă experiența lui Dorin, pun întrebări sau rămîn pe gînduri. Unii nu pot să se întoarcă, dar le este greu să și rămînă. Însă, chiar dacă rămîn sau pleacă, mulți continuă să se implice într-un fel sau altul în ceea ce se întîmplă în țară. Au organizat proteste la Bruxelles de fiecare dată cînd au simțit că e nevoie de ei: cînd secțiile de votare nu au fost suficiente, după incendiul de la Colectiv, cînd Guvernul Grindeanu a emis ordonanța de modificare a Codurilor Penale. Apoi, au trimis în țară de fiecare dată cînd au putut pachete – ba de Crăciun, familiilor sărace, ba ghiozdane și rechizite copiilor rămași singuri acasă în satele Moldovei, după ce părinții au plecat în străinătate. Și, într-un mod cu totul special, i-au ajutat pe tinerii care au ajuns în spitalele din Belgia, după incendiul din Colectiv. S-au implicat în problemele lor. Șase dintre ei, împreună cu unul dintre părinți, mai sînt încă acolo și continuă recuperarea la clinici belgiene. Cîțiva dintre ei au venit și la întîlnirea de la Aalst. De altfel, Silviu Ciocanelli, victimă a incendiului de la Colectiv, și-a lansat acolo o carte de poezie.
Liliana Nicolae este jurnalist la Radio Europa FM. Cea mai recentă carte publicată este 30 de povestiri adevărate. Carte de reportaj (Casa de Pariuri Literare, 2016).
