Maidanezul - noul brand al României

Ce facem cu cîinii vagabonzi? E o întrebare pe care şi-o pun atît autorităţile, cît şi cetăţenii, de zeci de ani. E una dintre chestiunile în care toată lumea se învîrte într-un cerc vicios. Eutanasiere sau sterilizare? Adăposturi pentru cîini sau adopţia acestora? Nici una dintre măsurile propuse nu a fost dusă pînă la capăt. În tot acest timp, iubitorii de animale acuză, cetăţenii sînt nemulţumiţi, iar cîinii vagabonzi au devenit un fel de „marcă românească“. Străinii scriu în ghidurile turistice despre „fauna canină“ de pe străzile Bucureştiului şi îi avertizează pe cei care au de gînd să călătorească în ţara noastră asupra „pericolului rabiei, din cauza numărului mare de cîini vagabonzi“.

Peste un milion de cîini fără stăpîn în toată ţara

Lîngă Piaţa Sălăjan s-a amenajat recent un mic spaţiu cu cîteva bănci şi un copac înconjurat de dale pietonale roşietice. La umbra copacului, pe dalele încinse, se lăfăie cîţiva maidanezi. Pe bănci – cîţiva pensionari. Radicali. „Să-i ia de aici! Să-i omoare de tot! N-ai loc de ei pe stradă, în autobuz, în parcuri... Noaptea urlă de zici că a dat strechea în ei!“

Apoi, bătrînii îmi spun povestea maidanezilor: „Prin anii ’50, aici era o comună. Dudeşti-Cioplea. Deci, erau numai case. Păi, unde credeţi dumneavoastră că au ajuns toţi cîinii ăia care trăiau pe lîngă casele care au fost demolate? Pe stradă. Şi de-atunci, s-au tot înmulţit, că nu mai ai loc de ei.“
Şi aşa s-a întîmplat la toate periferiile Capitalei, dar şi la periferiile oraşelor din ţară.

60.000 de cîini fără stăpîn în Bucureşti şi peste un milion în toată ţara – acestea sînt statisticile oficiale actuale. Organizaţiile nonguvernamentale nu recunosc aceste cifre. Spun că ar fi vorba de aproape jumătate, iar cei mai mulţi dintre ei ar fi sterilizaţi. Numai că înmulţirea cîinilor pare un proces continuu. Permanent, se aduce „marfă nouă“. Directorul Administraţiei pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) din cadrul Primăriei Bucureşti declara recent că, practic, cîinii pot să vină şi să plece din Capitală cînd vor. „Bucureştiul nu este înconjurat de ziduri, nu avem şanţuri cu crocodili, cîinii intră şi ies liber.“ Ceea ce se şi întîmplă.

Reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale care se ocupă de respectarea drepturilor animalelor fără stăpîn subliniază că autorităţile trebuie să-şi îndrepte atenţia către ceea ce se întîmplă în localităţile de lîngă Bucureşti şi de lîngă oraşele mari. „Acolo trebuie să se facă sterilizarea, concomitent cu măsurile din oraşe“ – îmi spune Marcela Pîslă, preşedinta Asociaţiei „Cuţu-Cuţu“. „În ceea ce priveşte împrejurimile Capitalei, se fac sterilizări doar în Popeşti-Leordeni şi, mai nou, în Voluntari. Acolo sînt foarte mulţi cîini cu stăpîni, care abandonează puii. Majoritatea sînt de rasă comună şi nu pot fi vînduţi, aşa că puii sînt abandonaţi. Dacă ai o singură căţea, într-un an te trezeşti în curte cu 20 de pui. Aceştia sînt aduşi, de cele mai multe ori, în Capitală, pentru că lumea îşi imaginează că aici sînt iubitori de animale care o să-i salveze. Ceea ce nu se întîmplă. Alte locuri unde-i abandonează sînt cîmpurile de la marginea localităţii sau pădurile. Iar cei care şi-au făcut acum case în zonele rezidenţiale ştiu despre ce vorbesc.“

Taxa pe cîine şi gaura neagră

Primăria municipiului Bucureşti a lansat spre dezbatere publică, în luna aprilie, două proiecte de hotărîre de consiliu care privesc problema cîinilor fără stăpîn. Unul dintre aceste proiecte propune stabilirea unei taxe de 170 de lei pentru cei care adoptă un cîine dintr-unul din adăposturile municipalităţii, în timp ce pentru ONG-uri, adopţia va fi gratuită.

„E o măsură care va descuraja adopţia“– spune Anca Tomescu, medic veterinar şi coordonator de proiecte la Fundaţia Vier Pfoten. „Cei care adoptă cîini fac un bine societăţii, încearcă să contribuie la rezolvarea problemei. Taxa îi va descuraja, în condiţiile în care majoritatea celor care adoptă sînt persoane cu venituri medii. Soluţia? Noi sîntem primii care vrem să fie rezolvată problema şi să fie sancţionaţi cei care abandonează cîinii. Cel care ar trebui să plătească o taxă este cel care îşi abandonează cîinii. Vă dau un exemplu: la Comăneşti, la fiecare sfîrşit de săptămînă, are loc un tîrg. Inevitabil, vin acolo oameni cu coşuleţe în care se află cîţiva pui. După ce se termină tîrgul, cîinii rămîn acolo. Cei care supraveghează ce se întîmplă la tîrg – poliţiştii locali, jandarmii – ar putea să-i identifice şi să-i amendeze pe cei care fac aşa ceva. E ca în cazul aruncării gunoiului în locuri nepermise. Atîta timp cît nu sînt amendaţi cei care aruncă gunoiul, aceştia vor continua să o facă.“

La rîndul ei, Primăria susţine că scopul acestei taxe este de a-i descuraja pe cei care adoptă un cîine doar pentru a-l salva din adăpost, iar apoi îi dă drumul pe stradă, din nou. Adopţia cîinilor pare să fie, însă, o ecuaţie cu mai multe necunoscute. Marcela Pîslă susţine că e imposibil de aflat ce se întîmplă cu cîinii din adăposturi. „Avem numeroase semnale că animalele ar fi ucise. Multe dispar cam la o lună de la capturare şi nu se mai ştie nimic despre ele. Dacă încerci să afli ceva, ţi se spune că au fost repartizate spre adopţie şi că datele celui care i-au adoptat sînt confidenţiale. Ca urmare, dispar, practic, într-o gaură neagră.“

Un document realizat prin solicitări publice de la principalele primării din ţară, de către cele mai importante ONG-uri din domeniu, arată că în Bucureşti s-au eutanasiat, între 2001 şi 2008, 144.339 de cîini, pentru care s-au cheltuit 9 milioane de euro. Adică 62 de euro pentru fiecare animal ucis. Cei mai mulţi cîini au fost omorîţi pe vremea cînd Traian Băsescu era primar general al Capitalei. Recordul îl deţine Slatina, unde s-au cheltuit 205.500 de euro pentru eutanasierea a 1111 cîini. Adică 184 de euro pentru fiecare animal. Pe de altă parte, teoretic, se cheltuie bani şi cu întreţinerea cîinilor din adăposturi. Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor Bucureşti, care se ocupă de maidanezii din Capitală, are un buget de 14,5 milioane de lei (aproape 3,2 milioane de euro) pentru 2013, potrivit proiectului de buget publicat pe site-ul Primăriei. Pentru hrana animalelor s-au alocat 100.000 de lei (23.000 de euro), pentru medicamente 200.000 de lei (46.000 de euro) iar pentru materiale sanitare 840.000 de lei (196.000 de euro).

O altă măsură propusă de Primărie este sterilizarea tuturor cîinilor cu stăpîn. Marcela Pîslă recunoaşte că de la aceştia provin cei mai mulţi cîini de pe stradă. Numai că – spune ea – nu poţi obliga omul să-şi sterilizeze cîinii. „În Statele Unite, de exemplu, cei care refuză sterilizarea sînt obligaţi să plătească o taxă de montă anuală, ceea ce-i responsabilizează.“

„Ne aşteptăm la o hinghereală naţională“

Cu puţin timp înainte de 1 mai, un alt proiect de hotărîre de consiliu apare pe site-ul Primăriei Capitalei: acesta propune externalizarea serviciului de prindere de pe străzi a cîinilor fără stăpîn. „E o afacere care va îmbogăţi anumite SRL-uri“ – spune Marcela Pîslă. „În ţară există deja această practică, iar firmele implicate primesc şi cîte 300 de lei pentru un cîine prins şi predat la adăposturile locale, de unde nu se ştie ce se face cu ei. Ne aşteptăm la o adevărată hinghereală naţională.“

Acum, la nivelul Capitalei, hingherii sînt foarte puţini. Cînd sosesc în cartiere, se pun în mişcare mai multe mecanisme. Hingherii sînt patru, înarmaţi cu nişte beţe lungi, care au la capăt un fel de capcană în care sînt prinşi cîinii. Şi începe alergarea: „Uite-l! Du-te prin spate!“ Hingherii fug după cîini, cîinii fug de hingheri, cetăţenii aleargă şi ei să salveze ce pot salva. Descinderea are loc în cartierul Militari. Cîini sînt la fiecare colţ de stradă sau la fiecare colţ de bloc. Pe lîngă unele blocuri, sînt amenajate nişte cuşti din cartoane, lîngă care vezi mai tot timpul grămăjoare de mîncare. Două femei, alarmate de vuietul din cartier, au luat un maidanez şi l-au băgat în bucătărie. „Gata, Doina! L-am salvat! Da, după ce pleacă hingherii îl lăsăm din nou pe stradă. Dar nu face nimic, domnişoară! E blînd şi-l ţinem aici, pe lîngă bloc, de ani de zile. Toţi locatarii au grijă de el.“

Există, de fapt, cîinele blocului, cîinele şcolii, al pieţei, al străzii ş.a.m.d. E un fel de ruralizare a vieţii la oraş.

Între timp, cîţiva nefericiţi au căzut în laţul hingherilor. „Veniţi, dom’ne, să vedeţi ce le face! Ei sînt animalele! Cum poţi să le chinui în halul ăsta? Dă-le, dom’ne, drumul, tu nu auzi?“ se isterizează o femeie care trece prin zonă.

Între timp, de la unul dintre balcoane, cineva aruncă o cărămidă care cade chiar lîngă unul dintre hingheri: „Oameni nebuni! Nu gîndesc, domnule, nu gîndesc! Dacă-mi cădea în cap? Luaţi-i, dom’ne, în casă, şi mîncaţi-le coada. Friptă să le-o mîncaţi!“

De la un alt balcon, un bărbat aplaudă. E o adevărată nebunie! Cîinii prinşi schelălăie în cuşca improvizată în spatele maşinii-papuc.

„Dacă n-ar fi cu carte de muncă, mi-aş lua cîmpii, domnişoară, că nu e deloc uşor. E o muncă murdară. Cîinii te mai muşcă, unii sînt bolnavi, lumea ne înjură...“ îmi spune unul dintre hingheri.

Într-o oră, captura se ridică la şapte cîini.

Liliana Nicolae este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: L. Muntean

● Un sondaj realizat anul trecut arată că 50% dintre cei intervievaţi au indicat maidanezii ca fiind principala problemă a Bucureştiului.

● 16.000 de persoane au fost muşcate de cîinii fără stăpîn anul trecut, cu 30% mai multe decît în 2011.

● În România sînt 78 de ONG-uri şi două federaţii specializate în problema maidanezilor.