Secretele lui Gică
Era vară, la mare, la Mamaia. Festivalul de muzică uşoară Mamaia. Era demult. Pe atunci, nu se făceau glume despre „eternul Gică“, „nemuritorul Gică“, cel care i-ar fi cîntat lui Tutankamon şi ar fi fost prieten cu Burebista. Gică se afla printre concurenţii de la festival, iar muzicologul Viorel Cosma – în juriu. Într-o zi, la prînz, de masa unde stătea muzicologul cu soţia lui s-a apropiat Gică Petrescu însoţit de o doamnă: „Putem să ne aşezăm la masa dumneavoastră?“
Şi, de atunci, prînzul – uneori şi cina – le luau împreună pe litoral, cît a durat festivalul. Viorel Cosma spune că au fost zile minunate, cu o companie încîntătoare.
Gică Petrescu şi Cezarina Moldoveanu
Îşi aminteşte de începutul relaţiei cu Gică Petrescu şi cu soţia acestuia, Cezarina Moldoveanu, într-o seară de vară, în apartamentul său cu muşcate înflorite la ferestre, situat foarte aproape de Bulevardul Pache Protopopescu. Are pe masă şase plicuri pline cu tăieturi din ziare, cu tot felul de notiţe şi cu fotografii: „Aici am peste 600 de articole despre Gică Petrescu. Am adunat tot ce am găsit despre el.“
Şi ţine să îmi citească un articol. Unul critic, în care Gică este făcut cu ou şi cu oţet, că n-ar fi un mare cîntăreţ sau un mare artist şi că cei care-l laudă exagerează. „Asta aşa, ca să ştiţi că dacă scrieţi despre Gică se pot găsi unii care să vă critice!“
A fost, însă, Gică Petrescu o mare voce? Sau un mare artist? Viorel Cosma zice că o mare voce nu ar fi fost, dar un mare artist – da. Şi îmi explică. „În
mele am scris despre aproape 10.000 de interpreţi. Gică este unic în felul lui. În primul rînd, a cîntat de toate: de la operetă, muzică populară, revistă, muzică uşoară, muzică de petrecere. A avut un repertoriu extrem de vast şi o carieră foarte lungă. Nu ştiu dacă l-a egalat cineva. Toată lumea se întreba cum de a rezistat atît. Avea secretele lui: era foarte riguros şi nu a făcut niciodată excese. Nu a fumat şi nu a băut. Deşi cînta mai bine ca oricine muzică de pahar – are 40-50 de cîntece despre pahar! –, eu nu l-am văzut niciodată ameţit.“
Însă, cel mai mare secret al lui Gică Petrescu pare să fi fost femeia care i-a stat alături tot timpul. Soţia sa, Cezarina Moldoveanu. Medic stomatolog, apoi poetă, i-a scris multe dintre versuri, i-a tradus multe cîntece. „S-au iubit nebuneşte şi s-au înţeles foarte bine“ – îmi spune muzicologul Viorel Cosma. „El nu mergea nicăieri fără ea. Erau nedespărţiţi şi – dacă mă întrebaţi – părerea mea e că ea îi era superioară lui Gică. Dar s-au iubit foarte mult. S-au întîlnit la Teatrul de Revistă, unde era Cezarina în tinereţe... o femeie frumoasă! De-altfel, nu aveai ce să cauţi la Revistă dacă nu arătai ca o Miss. Părinţii lui nu au vrut-o, însă, în familia lor pe Cezarina, care era femeie divorţată.“ De fapt, femeia a ţinut să-şi păstreze întotdeauna numele de fată – Moldoveanu. Spunea în glumă că în cartea de telefon sînt peste 3000 de persoane cu numele de Ionescu, Popescu şi Petrescu. În realitate, a vrut să nu amestece prea mult carierele lor, deşi au fost legate tot timpul.
Tatăl lui Gică Petrescu a cîntat la vioară, iar mama era franţuzoaică şi s-au cunoscut la Paris. „De-altfel, la ei acasă se vorbea în franceză“ – spune Viorel Cosma. „Iar Gică a cîntat în franceză, dar şi în engleză. Nu era puţin lucru să ştii două limbi străine de circulaţie internaţională. Iar Gică studiase şi doi ani la Conservator. Făcuse Armonie şi Contrapunct. Ceea ce iarăşi nu era puţin. Iar pentru
aveam nevoie de tot felul de date, aşa că l-am pus să-mi povestească cum a debutat. S-a întîmplat cînd era la liceu, într-o formaţie de muzică uşoară. Apoi a cîntat vreo doi ani la Pucioasa, făcea naveta la Bucureşti, apoi la un restaurant pe lîngă Gara de Nord – Coşna. Acolo cînta şi Maria Tănase. Însă, restaurantul la care a cîntat cel mai mult şi unde s-a simţit cel mai bine a fost Princiar, la Bufet, lîngă Arcul de Triumf. Iar marea lansare a fost, însă, la radio. Obişnuia să spună că radioul l-a făcut om. Compozitorul Teodor Rogalski i-a zis să vină odată la radio, să facă o înregistrare, ca să vadă dacă are voce radiofonică. Aşa că acolo a debutat cu taraful lui Grigoraş Dinicu. Din clipa aceea n-a mai părăsit radioul şi a stat cu microfonul în mînă peste 60 de ani.“
Numărul 1 al cîntecului de pahar românesc
„Este important anume/ Ce se întîmplă azi în lume/ Pătura de ozon descreşte/ Şi pămîntul se încălzeşte, / Rachetele ce s-au lansat / Pe lună au aterizat, / Dar nimic nu mai contează / Şi nu ţine lumea trează. / Pentru mulţi e important / Şi foarte interesant / Vor să ştie ei, adică/ Cîţi ani are domnul Gică.“
Versurile de mai sus au fost scrise de Cezarina Moldoveanu, cu referire la ceea ce devenise deja „eternul Gică“. I se spunea aşa şi pentru că ajunsese la o anumită vîrstă, dar şi pentru că unii colegi începuseră să spună: „Iar Gică? El e la toate revelioanele!“ Însă publicul nu s-a plîns niciodată. „Chiar dacă“ – aşa cum spune muzicologul Viorel Cosma – „nu a fost o voce extraordinară, a cîntat corect, foarte cald, foarte sincer şi muzical. Vocea lui foarte caldă nu era niciodată ţipată sau forţată... ceea ce l-a ajutat pe termen lung. Aşa se explică longevitatea lui profesională. A bătut toate recordurile în muzica uşoară. A cîntat aproape 70 de ani! Nu spărgea cu vocea. Nu era Vasile Cristian, de exemplu. Ăla trăgea cu tunul. Gică era cu fineţurile. Mergea cu microfonul printre mese şi-ţi cînta la ureche. Andante. Nu l-am auzit niciodată să ia un Do diez sau un Si bemol sau să cînte forte. Dar nici nu avea nevoie. L-a ajutat foarte mult şi varietatea genurilor pe care le aborda, dar şi repertoriul foarte vast care se regăseşte pe discurile de vinil şi care este ascultat şi astăzi. E la fel de valabil. E interesant că atunci cînd vorbeşti despre Gică Petrescu şi spui numele unui şlagăr, îl fredonezi imediat în gînd. Oricine le ştie! Şi lumea le ascultă şi azi la petreceri. Nelu Ploieşteanu mai cîntă cîntece de pahar, dar nu se compară cu varietatea repertoriului lui Gică Petrescu. Repertoriul lui era cel al unui mare cîntăreţ şi trecea de la un stil la altul fără probleme. El rămîne numărul 1 al cîntecului de pahar românesc.“
Într-o mică notiţă pe Wikipedia se spune că, la un moment dat, miliţia l-ar fi reclamat pe Gică Petrescu la Ministerul Culturii pentru că îndrăznea să cînte repertoriu internaţional. Viorel Cosma spune, însă, că Gică Petrescu nu a avut niciodată probleme cu cenzura. Putea să cînte orice voia. „Ceauşescu era mort după romanţe, iar Nicuşor Predescu era favorit. Dar lui Gică i se permitea să cînte orice. Era într-un fel omul de casă al lui Ceauşescu. De fapt, nu erau foarte mulţi interpreţii care ajungeau să-i cînte lui Ceauşescu. Iar Gică îi plăcea pentru că nu făcea excese, cînta fără vulgarităţi... iar aici un merit l-a avut tot Cezarina, care ţinea mult la acurateţea textelor.“
Cariera lui Gică Petrescu s-a încheiat odată cu moartea soţiei sale, Cezarina Moldoveanu. Un concert aniversar organizat de Radioul Public l-a mai încurajat un pic, dar încercarea de a reveni nu a mai durat foarte mult. A murit la 91 de ani, în apartamentul de lîngă Universitate, pe care l-a obţinut destul de tîrziu, după ce a stat cu chirie cea mai mare parte a vieţii. Acum, la 92 de ani, muzicologul Viorel Cosma îmi arată cele şase plicuri pline de articole decupate din ziare: „Aici am peste 600 de articole despre Gică. Am adunat tot ce am găsit despre el.“
Locuri, oameni, poveşti,
