Cum și de ce să găsești partea plină a știrii

Publicat în Dilema Veche nr. 979 din 12 ianuarie – 18 ianuarie 2023
image

Aveam, acum cîțiva ani, la radio o rubrică de vești bune. Chiar așa se numea: „Rubrica de vești bune“. „Iar acum, pe frecvențele noastre, veștile bune!” Sau „Veștile bune, la această oră, sînt aduse de...”. Era o rubrică în fiecare zi, la aceeași oră și era nevoie de cel puțin trei astfel de știri ca să umplem spațiul de emisie. Trebuiau să fie știri bune, optimiste... știri frumoase. 

Însă era un adevărat chin să le găsești. Cotrobăiam prin toate cotloanele Internetului să descoperim o brumă de speranță care venea prin agențiile de știri. Ajunseserăm să vedem partea bună a unei știri proaste, să fim optimiștii de serviciu, să vedem întotdeauna partea plină a știrii. Ba chiar ne gîndeam, uneori, că e și asta o formă de manipulare. Deși erau doar trei minute pe zi. 

La un moment dat, făceam filosofia știrii bune și, ca să ne dăm curaj, ne spuneam că orice știre poate fi bună. Depinde, însă, pentru cine și din ce unghi o privești. De exemplu: e o știre bună faptul că un ministru a fost arestat pentru luare de mită? Desigur! Doar așa scăpăm de corupție. Trebuie să vadă și alții că, dacă fură, ajung la închisoare. Însă pentru ministrul în cauză și pentru apropiații lui nu era deloc o știre bună.

E o veste bună faptul că va ploua? Desigur, dacă ești agricultor și te uiți cum ți se usucă porumbul pe cîmp. Dacă te pregătești să pleci la plajă, nu o să te bucure prea mult știrea bună. 

De cele mai multe ori, însă, știrile bune veneau din partea ONG-urilor. De acolo aflam tot felul de inițiative despre care merita să vorbești mai departe: o campanie prin care se duceau cărți într-un sat îndepărtat, sau se strîngeau fonduri pentru o cauză bună, ori s-au mai împădurit niște dealuri și așa mai departe. Mai erau victoriile sportivilor. Astea știri bune! Apoi – iată – un român primește premiul Nobel. Se construiește o grădiniță. Un român a inventat nu știu ce. Se repară podul care s-a surpat acum cîteva luni. Încet-încet, descopeream știrile bune în noianul de știri încrîncenate sau proaste de-a dreptul. Nu e imposibil, ele există, chiar dacă sînt picături într-un ocean. 

Însă acele știri bune le publicam apoi și pe rețelele de socializare. Acolo era adevăratul test. Și adevărata surpriză: like-uri nenumărate, comentarii (Bravo! Se poate! Să mai faceți așa!), distribuiri... Unele dintre aceste știri bune erau printre cele mai accesate. Este clar, publicul are nevoie de un pic de normalitate în buletinele de știri, de un pic de optimism. Iar dacă știrea bună se referea la un român sau la România se trezea brusc sentimentul de naționalism, de români mîndri, gata să se laude cu orice. 

Cred, însă, că și în acest caz presa aplică eronat regula potrivit căreia oamenii nu vor să citească știri bune, că cele rele sau conflictuale se răspîndesc mai repede, au mai mare impact, în timp ce știrile bune sînt banale, plictisitoare. Am văzut chiar unele studii care vorbesc despre o predispoziție a creierului de a reacționa mai degrabă la informații conflictuale, negative, decît la cele pozitive sau care oferă soluții.

De fapt, încă din facultate, viitorii jurnaliști sînt învățați că o știre trebuie să iasă din comun, să vorbească despre un lucru extraordinar, controversat. Și poate și pentru a respecta această „regulă”, sînt tentați să caute doar astfel de aspecte, ignorîndu-le pe altele. Așa că publicul nu prea are de unde alege. Cum spuneam, știrile bune se găsesc greu. E mai facil să dai mai departe știri așa-zis rele, sînt mai evidente. 

În presă există o vorbă: Good news, no news. Dar nu știu cum a ajuns expresia asta să fie de bază în jurnalism. Inițial, era folosită pentru a încuraja pe cineva care aștepta o veste. În ideea că, dacă s-ar fi întîmplat ceva rău, ar fi aflat. Și era folosită pe dos, în loc de no news, good news!

În presă, însă, good news e deseori egal cu boring news. Și, deseori, pentru a se minimaliza relevanța știrilor bune, se dau exemple de genul: faptul că răsare soarele în fiecare zi nu e o știre, e normal să se întîmple așa. Sau faptul că un ministru își face treaba nu e o știre, pentru asta e plătit. E, de fapt, o minimalizare prin exagerare. 

La începutul anilor ’90, chiar înainte de izbucnirea furtunii digitale – dacă putem să-i spunem așa –, un cunoscut prezentator de știri la BBC, Martin Lewis, a sugerat într-un discurs că ar trebui să avem mai multe știri bune la televizor și în ziare pentru a contracara agenda deprimantă a știrilor „tradiționale”. Sau tradițional rele. El a fost atacat, atunci, de colegii săi jurnaliști care l-au acuzat de populism. Între timp, însă, lucrurile s-au mai schimbat. Unele ziare au – precum aveam și noi, la radio – rubrici dedicate unor altfel de știri, asociate într-un fel sau altul celor bune. Chiar dacă, adeseori, sînt incluse aici și știrile despre animale, de exemplu, care sînt savurate de către public. 

Este însă foarte greu să găsești un echilibru. În fiecare zi, în fiecare oră, jurnaliștii trebuie să aleagă dintr-o multitudine de știri pe cele care cred ei că merită date mai departe. Alegerea este dificilă, ce-i drept. Dar ar fi mult mai simplu de făcut dacă s-ar ține seama de unul dintre criteriile de bază. Și anume interesul publicului. 

Și ar fi mult mai simplu, pînă la urmă, dacă știrile nu ar fi împărțite între bune și rele. Regula e simplă: să prezinte realitatea. Dar să nu mai reducem realitatea la cea văzută prin ochelarii de cal pe care și-i pun, de multe ori, jurnaliștii. Tocmai ei – cei care ar trebui să aibă cea mai amplă deschidere.

Într-o presă dominată, însă, de aspecte negative, o dezbatere e binevenită. Dacă difuzezi sau publici și știri pozitive înseamnă că practici un jurnalism mai puțin critic sau mai puțin independent? Nici vorbă!

Tony Gallagher, acum editor la The Times, spunea acum cîțiva ani, pe cînd scria pentru Daily Mail, că dieta de știri merită să fie variată: „Ne străduim din greu să găsim povești pozitive și înălțătoare pentru că sîntem foarte conștienți de faptul că trăim într-o lume mizerabilă și sumbră, așa că ne orientăm spre lucruri vesele, aspiraționale. Facem asta parțial și pentru că vrem să ne asigurăm că oamenii nu sînt îngroziți cînd termină de citit ziarul”.

Iar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege. 

Liliana Nicolae este jurnalistă.

Foto: Jon S, Flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.