Toamna-Toamnelor

Publicat în Dilema Veche nr. 1025 din 30 noiembrie – 6 decembrie 2023
Foto: wikimedia commons
Foto: wikimedia commons

Mă trezeam dimineața devreme și, după ce mîncam micul dejun la hotelul cochet de pe strada Bulgară, o luam la pas către Școala de Jurnalism unde urma să predau niște cursuri. În diminețile acelea aveam răgazul să mă uit în jur. Descopeream orașul și aveam impresia că descopăr și anotimpul în care mă aflam.

Și, aproape zece ani la rînd, am retrăit sentimentul ăsta la Chișinău.

Cursurile mele erau la sfîrșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie. Noaptea în care se schimba ora mă prindea, aproape de fiecare dată, în Trenul Prieteniei, tren cu mochete, perdeluțe și flori artificiale la geam, despre care un conductor mi-a spus hîtru că ar fi de pe vremea lui Stalin.

Trenul ăsta mă ducea la Chișinău, așadar, toamna. Și diminețile, în drum spre școală, treceam pe străzi acoperite de frunze galbene. Parcă toate cădeau, ca la un semn, în noaptea de dinainte. Erau adevărate covoare de frunze și aveam impresia că nicăieri nu am mai văzut atît de multe. În ziua următoare le găseam strînse grămăjoare la colț de stradă. Și, dacă nu se întîmpla să bată vîntul și să le risipească care-ncotro, a doua zi erau încărcate în remorci și duse acolo unde se duc frunzele cînd se duc.

Și nu doar străzile pe care treceam eu erau pline de frunze, ci și multe alte străzi, parcuri și curți. Acoperișurile caselor erau și ele galbene sau ruginii.

Aşa că, pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.

Unii spun că Chişinăul ar fi, de fapt, ca un parc mai mare.

În parcul acesta mare se află mai multe parcuri mai mici. Dendrarium. Un fel de grădină publică, unde plăteşti la intrare o taxă modică. Parcul este îngrijit, cu mici fîntîni, alei, răsaduri de flori aliniate, lacuri în care am auzit că înfloresc nuferii vara. Valea Morilor este un alt parc în Chişinău. A fost amenajat la începutul anilor ’50, în plină perioadă comunistă. I se spunea Parcul Central de Cultură şi Odihnă al Comsomolului Leninist. Aşa cum, într-un alt cartier, spre centru, era Parcul Orăşenesc de Cultură şi Odihnă Lenin, astăzi – Valea Trandafirilor.

Plimbările printr-un astfel de parc îmi scoteau în cale copaci de-a dreptul impresionanți. Mă opream și îi fotografiam. Păreau împodobiți cu globuri mari. Rotunde, ovale, crestate sau lunguiețe. Galbene, verde pal, ruginii, portocalii, roșii, unele aproape albe-străvezii. Aveam impresia că se dau în spectacol de-a dreptul, ca o ultimă strălucire înainte să pălească de tot și să devină triști, cu crengile goale, negre, răsucite în fel și chip.

Iar pe alei, frunzele mai mici și mai firave, care nu rezistaseră brumei sau vîntului, erau deja împrăștiate. Și parcă toamna scrisese un haiku pe asfalt.

Toamnele mele scurte în Chișinău au fost tare blînde (oare despre ce alt anotimp poți să spui că e blînd?). Calde, colorate, aromate. Iar cînd era soare, orașul părea și mai galben. Strălucitor. Nu i se mai vedeau toate hibele.

Într-un an, am fost într-un sat, la o sărbătoare a toamnei. Un tîrg, în mijlocul satului, unde se puseseră tarabe la care localnicii aduseseră ce aveau ei mai bun: legume, fructe, plăcinte, vin și tot felul de obiecte de artizanat. Acolo am întîlnit un țăran care făcea fluiere. Dar și cînta la ele. Și m-a invitat la el acasă. Nu o să uit niciodată masa plină, dar plină, cu de toate.  Îi veneau copiii în vizită de la oraș. Aveam să aflu că așa sînt mesele obișnuite în multe familii, la sfîrșit de săptămînă. Am plecat de acolo cu cinci mere: „Să aveți cîte unul pentru fiecare zi cît stați în Moldova!“, mi-a spus gazda.

Așa am descoperit aroma merelor moldovenești. Le-am ținut în geantă, pînă la Chișinău și de fiecare dată cînd o deschideam simțeam mirosul dulce al merelor galbene. Apoi am descoperit aroma perelor și a strugurilor (pe a vinului o știam deja!). Gutuile sînt de-a dreptul ameţitoare, încît îi bănuieşti pe moldoveni că le parfumează înadins.

Prunele sînt și ele o specie aparte. În Piața Centrală din Chișinău e un sector special cu prune uscate – cu sîmbure și fără, afumate sau neafumate. De fapt, alături de fructele proaspete, prunele sînt pentru Republica Moldova pe locul al doilea al celor mai exportate fructe, după mere.

Și, tot în Piața Centrală, am văzut odată un dovleac uriaș, tăiat cu fierăstrăul de un moldovean strașnic.

Cum să nu spui că la Chișinău e Toamna-Toamnelor?

Deși… îmi amintesc că, într-un an, m-a izbit imaginea toamnei la Berlin. Era o stradă străjuită de copaci care parcă erau pictați. Toți – la fel! – galbeni. Și nu pot să spun că nu-mi place toamna la mine în cartier, în Parcul IOR, unde sălciile (îngălbenite și ele) se oglindesc instagramabil în lacul tăiat încolo și-ncoace de rațe, lebede și scufundaci, de zici că Toamna s-a vărsat în lac, cu culorile ei cu tot.

Așa că eu cred, de fapt, că Toamna-Toamnelor e în locul unde ai răgazul s-o observi și să te bucuri de ea.

Liliana Nicolae este jurnalistă. Cea mai recentă carte publicată: 30 de povestiri adevărate (Casa de Pariuri Literare, 2016).

p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg
p 13 jpg
image png
p 14 jpg
image png
Vechi și nou
Lucrurile repetitive, de rutină sau care presupun mare efort fizic pot fi acum făcute și de computere sau roboți.
p 22 jpg
Leneșul pre- și post-istoric
Dar, după cum poate ați observat, nici anul acesta nu ne-a mai luat iarna prin surprindere.
p 10 jpg
Muncă și relații de muncă în stil românesc
Să înțelegem că munca este bună numai dacă ne face bine, dacă ne face mai buni în ceea ce sîntem.
p 12 sus jpg
Munci și zile
Eu, Meehi? Eu nu-s așa. Mie-mi place munca

Adevarul.ro

image
Joburile în care românii iau mii de euro, dar nu fac nimic. „Când ne plictisim de atâta joacă ieșim și noi la o berică”
Într-o țară în care prețurile cresc de la o zi la alta, iar salariile bat de regulă pasul pe loc, există și oameni care sunt plătiți ca să nu facă absolut nimic. Sau aproape nimic, dar oricum pe salarii la care alții nici nu îndrăznesc să viseze.
image
Marele mister din istoria Moldovei. Cine a fost Margareta, întemeietoarea dinastiei din care făcea parte și Ștefan cel Mare
Una dintre cele mai importante dinastiii medievale românești, cea din care se trage și celebrul Ștefan cel Mare, a fost întemeiată de o femeie. Purta numele de Margareta Mușata, iar povestea sa este învăluită în mister. Unii bănuiesc că ar fi fost reprezentanta unui puternic clan boieresc.
image
Ce s-a ales de temuții interlopi din anii 2000. Prinși de Traian Berbeceanu, unii și-au reluat vechile obiceiuri
În anii 2000, Deva, Hunedoara și orașele din Valea Jiului erau cutremurate de un lung șir de incidente grave comise de grupări interlope violente, în fața cărora autoritățile se arătau depășite de situație ori închideau ochii.

HIstoria.ro

image
Cum a revenit Emil Racoviță în România?
La câțiva ani după revenirea din expediția de la Polul Sud, care l-a făcut celebru, viața și cariera omului de știință Emil Racoviță au luat o nouă turnură: interesul pentru organismele marine a fost înlocuit de cel pentru studiul faunei subterane.
image
Spectaculoasele grădini ale Palatului Versailles
Spectaculoasele grădini sunt situate în partea vestică a palatului și sunt alcătuite din Parcul Versailles și Grădina Versailles-ului.
image
Cetățuia Brașovului, inspectată de trei împărați ai Austriei
Cetățuia Brașovului a fost suficient de importantă încât să fie inspectată de trei împărați ai Austriei și impunătoare cât să atragă atenția reginei României, „ultima romantică a Europei”.