Pe teren

Publicat în Dilema Veche nr. 957 din 11 august – 17 august 2022
image

Îmi amintesc grădina Bisericii Medievale din Criț, ca și cum aș fi fost acolo ieri. Plină de meri pitici, cu ramurile crescute în dezordine, încolăcite în fel și chip. Sub unul dintre ei, o femeie cu părul alb, tuns scurt, spăla rufe într-o albie de lemn. Casa parohială – în dreapta bisericii, în vîrful dealului. Biserica, înconjurată de un zid gros. Deasupra porții – un cuib de barză. Știți că mai toate bisericile din Transilvania au cîte unul? La Criț, cuibul este acolo, deasupra porții, de mai bine de 80 de ani. Îmi amintesc și ruinele fostei școli, aflate în spatele bisericii. Și buruienile crescute printre ele. Dar și monumentele îmbrăcate în mușchi verde, care acoperise numele eroilor satului din Primul și din al Doilea Război Mondial. 

Biserica era înconjurată, după zidul de apărare, pe interior, de un rînd de brazi înalți. Fuseseră plantați acolo în comunism, cînd localnicilor nu li se dădea voie să mai aducă brazi pentru Crăciun din județul alăturat – Harghita –  nici măcar pentru Biserică, așa că au vrut să aibă brazii lor. Aș putea să continui descrierea lucrurilor pe care le-am văzut în curtea Bisericii Medievale din Criț. Așa cum spuneam, mi le amintesc în amănunt, ca și cum aș fi fost acolo ieri. Dar am fost, de fapt, în urmă cu zece ani. E unul din locurile care „m-au chemat”, oricît de ciudat ar suna.  

Eram în zonă, pentru alte reportaje, dar, de la șosea, am văzut acoperișurile caselor, ordonate, cu țiglă roșie, adunate în jurul bisericii, care răsărea dintre ele. Așa că am făcut dreapta spre satul care s-a lăsat descoperit. Așa îmi place, uneori, și în vacanță. Să fac la stînga sau la dreapta, din traseul stabilit, iar locurile pe care le descopăr devin, deseori, memorabile, dincolo de ghidurile turistice. 

Altădată, am mers la o stînă, undeva în Parîng, pe Valea Jiului. Lucram la un reportaj despre viața momîrlanilor – așa cum se numesc ciobanii, din ce în ce mai puțini, din zonă. Însă am scris și un reportaj despre drumul la stînă, care chiar așa s-a numit: „Drumul la stînă“. Ce putea să fie special la drumul ăsta, prin pădure, drum pe care nici măcar nu l-am descris prea mult în reportaj? Ei bine, omul care ne-a însoțit și toate poveștile pe care ni le-a spus, felul în care vorbea cu vacile, caii sau cîinii pe care îi întîlneam. Practic, legătura lui cu locul pe care îl iubea atît de mult și pe care-l cunoștea atît de bine. El însuși fost cioban și fost miner, Petre Birău devenise profesor de desen și artist plastic. A pictat oamenii din sat, dealurile, pădurea, animalele, pînă la sfîrșitul anului trecut, cînd s-a stins. Mersese la Paris, Viena, Londra, Amsterdam... văzuse lumea și muzeele ei. Așa că drumul alături de omul acela – care locuia într-o colibă adevărată, pe munte, și purta pe cap o pălărie mică și rotundă, din postav negru – a eclipsat locurile prin care treceam. 

image

Însă, ca reporter, cînd mergi pe teren, regula e să știi dinainte unde te duci, cu cine te întîlnești, ce întrebi, ce vrei să afli. Ce descoperi în plus, e bonus. Locul în care ajungi – fie că e vorba de un oraș sau un sat, de un cîmp, de o piață, de o sală de spectacole și așa mai departe – poartă, pentru jurnaliști, un alt nume: teren. Unde ești? Pe teren. 

Cum spuneam, deseori, știi tot felul de lucruri despre locul în care mergi. Ai citit despre el înainte, ți s-a povestit sau chiar ai mai fost acolo. Alteori, însă, te trezești într-un loc despre care nici nu știai că există. Sau nu visai să ajungi acolo vreodată. Atunci, locul cu pricina e ca o fereastră deschisă. Ca o oportunitate. Locurile acestea îmi plac cel mai mult. 

Sînt locuri în care mergi pentru că numele lor e incitant. Și vrei să afli mai multe. De exemplu, mi-am dorit să ajung și să scriu despre Cucuieții din Deal și despre Cuca Măcăii. O dorință măruntă. Dar am descoperit că nici una dintre aceste localități nu e chiar la capătul pămîntului, așa cum ar sugera numele. Prima e chiar la vreo 25 de kilometri de Capitală. Denumirea Cucuieților din Deal vine de la faptul că localitatea este situată pe o ridicătură de pămînt, nu mai mult de 50-60 de metri faţă de nivelul mării, în plină cîmpie a Bărăganului, de altfel. E pe malul Dîmboviţei, aşa că n-a fost niciodată izolată, cum s-ar crede. Nici Cuca Măcăii nu e așa departe de lume. Ajungi uşor la Cuca: de la Piteşti, mergi vreo 50 de kilometri spre Rîmnicu Vîlcea, iar la un moment dat faci la stînga, pe un drum care urcă pe dealuri. Satele sînt răsfirate, separate de păduri sau de dealuri şi împînzite de troiţe. Le vezi la fiecare răscruce de drumuri sau pe la porţi, împodobite cu flori uscate sau cu lumînări topite de căldură. Pe vremuri, Măcăi era comună, iar Cuca – un sat care aparţinea de Măcăi. De aici denumirea de Cuca Măcăii. 

Așadar, sînt locuri unde te atrage numele. Vrei să afli care e povestea din spatele numelui, cum influențează numele locul și pe oamenii care trăiesc acolo. Uneori ești dezamăgit. Nu afli mare lucru. Dar sînt și locuri unde nu te aștepți la descoperiri senzaționale, dar care capătă o energie aparte datorită oamenilor care te primesc într-un anumit fel, care au ce să spună și își așază sufletul pe masă. Sînt locuri care îți rămîn în minte prin oamenii pe care i-ai întîlnit acolo. Sau datorită unei experiențe trăite acolo. Cum a fost drumul la stînă, în Parîng, povestit mai devreme.

O colegă de teren mi-a amintit de un sat de cîmpie, pustiu și plin de praf. Era la jumătate de iunie, în preajma Rusaliilor, iar un grup de tineri jucau Călușul, de se ridica praful pe ulițe, și un lăutar cînta la vioară de ziceai să o să-i rupă corzile. Nu ai cum să uiți satul și momentul. Și scrii despre ele. 

Pentru un reporter e important să descrie locul în care se află sau în care trăiește personajul despre care scrie. Nu poate să-l ignore. Face parte din tablou, dacă nu cumva locul e tabloul însuși, uneori. Și e important să-l descrie atît cît poate de cinstit. Pentru că, peste ani, reportajul lui poate fi un document. Un reper pentru un alt jurnalist sau pentru un istoric care cercetează un loc. Nu degeaba, dacă vrem să știm cum arăta Valea Oltului, de exemplu, în perioada interbelică, cum trăiau oamenii pe lîngă rîul care „nu e doar un rîu”, ne întoarcem la scrierile lui Bogza, care nici ele nu sînt doar simple scrieri. 

Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc. Nu degeaba se spune că oamenii de la munte, de exemplu, ar fi mai duri. Capătă ceva din duritatea locului. Sau oamenii din marile capitale – mai agitați. 

Dar revenind la locurile bătute de ziariști, îmi vine în minte Palatul Parlamentului și mă gîndesc la reporterii acreditați acolo. Asta înseamnă că ei se duc la Parlament aproape zilnic. Îi cunosc pe portari și pe oamenii de la Pază și Ordine, știu prețurile de la bufet, locurile de fumat, toate cotloanele Palatului, unde stă fiecare parlamentar în sală, unde îi prinzi pentru o declarație, unde e cea mai bună lumină, dar și cel mai bun sunet. Este, practic, locul lor de muncă. Unii nu trec cu lunile prin redacție. Fac toată munca de acolo, de pe teren. Terenul lor. Iar Palatul Parlamentului este un LOC, în sine. Cu poveștile lui senzaționale, tragice, urbane. Dar nu pot să nu mă întreb dacă celor care merg la Palatul Parlamentului în fiecare zi – jurnaliști sau parlamentari – oare le mai spune ceva locul acela.

Liliana Nicolae este jurnalistă.  

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

persoane ucise în SUA Foto X jpg
Povestea tragică a diplomaților israelieni ucişi la Washington. Urmau să se logodească
Un terorist pro-palestinian a împușcat mortal, în noaptea de miercuri spre joi, în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington, un cuplu care urma să se logodească în următoarele zile.
bani jpg
Cum a reușit contabila unui liceu să fure peste 90.000 de euro din fonduri Erasmus. A făcut 85 de operațiuni bancare neautorizate
Contabila unui colegiu din Reșița este cercetată sub control judiciar, după ce a sustras din conturile instituției de învățământ peste 90.000 de euro din fonduri UE destinate programului Erasmus.
columbeanu jpg
Adevărul despre starea de sănătate a lui Irinel Columbeanu. Directorul Ion Cassian rupe tăcerea: „Are momente când nu e 100% lucid”. Ce datorii are la azil?
Care este, de fapt, starea de sănătate a lui Irinel Columbeanu? Ion Cassian: „„Are momente când nu e 100% lucid”
Ministrul finanțelor Marcel Boloș vizitează Trezoreria Municipiului București și Trezoreria sector 3, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Marcel Boloș: Renegocierea pe PNRR va fi finalizată până la sfârșitul lunii mai
Renegocierea obiectivelor din PNRR cu Comisia Europeană trebuie finalizată până la finalul lunii mai, a declarat joi ministrul Investițiilor Marcel Boloș, după ședința de Guvern.
miley cyrus  foto   Profimedia jpg
Miley Cyrus dezvăluie criza medicală „traumatizantă” pe care a ascuns-o până acum
În timp ce înregistra un material special pentru Revelion, cântăreața a trecut printr-o adevărată criză medicală. Cu toate astea, a continuat să lucreze.
Anunțarea rezultatelor exit-poll în prezența candidatului Nicușor Dan, în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Ședință solemnă la CCR: Nicușor Dan este validat ca președinte al României: „Vor fi multe provocări”
Curtea Constituțională a României (CCR) s-a reunit, joi, 22 mai, în ședința solemnă pentru confirmarea și validarea rezultatului alegerilor prezidențiale. În sală au fost prezenți și președintele ales, Nicușor Dan, și președintele interimar al României, Ilie Bolojan.
Rusia și Ucraina au purtat primele negocieri directe în trei ani, la Istanbul FOTO EPA EFE jpg
O nouă rundă de discuții Ucraina-Rusia ar putea avea loc la Vatican la mijlocul lunii iunie
O nouă rundă de discuții între Ucraina și Rusia ar putea avea loc la Vatican la mijlocul lunii iunie, relatează The Wall Street Journal , citând surse proprii.
72554348 1004 webp
Rusia e nervoasă că a eșuat în România. Ce urmează?
George Simion nu aștepta azi de la CCR un verdict în favoarea lui. Nu-și imagina că CCR ar putea anula alegerile, dar a mizat pe faptul că motivele invocate vor fi rostogolite și ajung la electoratul său radicalizat.
Soldati germani Getty Images
Germania desfășoară o brigadă de luptă în străinătate pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial
Germania a început formarea primei brigăzi de tancuri de luptă desfășurate permanent în străinătate de la al Doilea Război Mondial încoace. Până la sfârșitul anului 2027, până la 5.000 de militari germani vor fi desfășurați complet în Lituania.