Pe teren

Publicat în Dilema Veche nr. 957 din 11 august – 17 august 2022
image

Îmi amintesc grădina Bisericii Medievale din Criț, ca și cum aș fi fost acolo ieri. Plină de meri pitici, cu ramurile crescute în dezordine, încolăcite în fel și chip. Sub unul dintre ei, o femeie cu părul alb, tuns scurt, spăla rufe într-o albie de lemn. Casa parohială – în dreapta bisericii, în vîrful dealului. Biserica, înconjurată de un zid gros. Deasupra porții – un cuib de barză. Știți că mai toate bisericile din Transilvania au cîte unul? La Criț, cuibul este acolo, deasupra porții, de mai bine de 80 de ani. Îmi amintesc și ruinele fostei școli, aflate în spatele bisericii. Și buruienile crescute printre ele. Dar și monumentele îmbrăcate în mușchi verde, care acoperise numele eroilor satului din Primul și din al Doilea Război Mondial. 

Biserica era înconjurată, după zidul de apărare, pe interior, de un rînd de brazi înalți. Fuseseră plantați acolo în comunism, cînd localnicilor nu li se dădea voie să mai aducă brazi pentru Crăciun din județul alăturat – Harghita –  nici măcar pentru Biserică, așa că au vrut să aibă brazii lor. Aș putea să continui descrierea lucrurilor pe care le-am văzut în curtea Bisericii Medievale din Criț. Așa cum spuneam, mi le amintesc în amănunt, ca și cum aș fi fost acolo ieri. Dar am fost, de fapt, în urmă cu zece ani. E unul din locurile care „m-au chemat”, oricît de ciudat ar suna.  

Eram în zonă, pentru alte reportaje, dar, de la șosea, am văzut acoperișurile caselor, ordonate, cu țiglă roșie, adunate în jurul bisericii, care răsărea dintre ele. Așa că am făcut dreapta spre satul care s-a lăsat descoperit. Așa îmi place, uneori, și în vacanță. Să fac la stînga sau la dreapta, din traseul stabilit, iar locurile pe care le descopăr devin, deseori, memorabile, dincolo de ghidurile turistice. 

Altădată, am mers la o stînă, undeva în Parîng, pe Valea Jiului. Lucram la un reportaj despre viața momîrlanilor – așa cum se numesc ciobanii, din ce în ce mai puțini, din zonă. Însă am scris și un reportaj despre drumul la stînă, care chiar așa s-a numit: „Drumul la stînă“. Ce putea să fie special la drumul ăsta, prin pădure, drum pe care nici măcar nu l-am descris prea mult în reportaj? Ei bine, omul care ne-a însoțit și toate poveștile pe care ni le-a spus, felul în care vorbea cu vacile, caii sau cîinii pe care îi întîlneam. Practic, legătura lui cu locul pe care îl iubea atît de mult și pe care-l cunoștea atît de bine. El însuși fost cioban și fost miner, Petre Birău devenise profesor de desen și artist plastic. A pictat oamenii din sat, dealurile, pădurea, animalele, pînă la sfîrșitul anului trecut, cînd s-a stins. Mersese la Paris, Viena, Londra, Amsterdam... văzuse lumea și muzeele ei. Așa că drumul alături de omul acela – care locuia într-o colibă adevărată, pe munte, și purta pe cap o pălărie mică și rotundă, din postav negru – a eclipsat locurile prin care treceam. 

image

Însă, ca reporter, cînd mergi pe teren, regula e să știi dinainte unde te duci, cu cine te întîlnești, ce întrebi, ce vrei să afli. Ce descoperi în plus, e bonus. Locul în care ajungi – fie că e vorba de un oraș sau un sat, de un cîmp, de o piață, de o sală de spectacole și așa mai departe – poartă, pentru jurnaliști, un alt nume: teren. Unde ești? Pe teren. 

Cum spuneam, deseori, știi tot felul de lucruri despre locul în care mergi. Ai citit despre el înainte, ți s-a povestit sau chiar ai mai fost acolo. Alteori, însă, te trezești într-un loc despre care nici nu știai că există. Sau nu visai să ajungi acolo vreodată. Atunci, locul cu pricina e ca o fereastră deschisă. Ca o oportunitate. Locurile acestea îmi plac cel mai mult. 

Sînt locuri în care mergi pentru că numele lor e incitant. Și vrei să afli mai multe. De exemplu, mi-am dorit să ajung și să scriu despre Cucuieții din Deal și despre Cuca Măcăii. O dorință măruntă. Dar am descoperit că nici una dintre aceste localități nu e chiar la capătul pămîntului, așa cum ar sugera numele. Prima e chiar la vreo 25 de kilometri de Capitală. Denumirea Cucuieților din Deal vine de la faptul că localitatea este situată pe o ridicătură de pămînt, nu mai mult de 50-60 de metri faţă de nivelul mării, în plină cîmpie a Bărăganului, de altfel. E pe malul Dîmboviţei, aşa că n-a fost niciodată izolată, cum s-ar crede. Nici Cuca Măcăii nu e așa departe de lume. Ajungi uşor la Cuca: de la Piteşti, mergi vreo 50 de kilometri spre Rîmnicu Vîlcea, iar la un moment dat faci la stînga, pe un drum care urcă pe dealuri. Satele sînt răsfirate, separate de păduri sau de dealuri şi împînzite de troiţe. Le vezi la fiecare răscruce de drumuri sau pe la porţi, împodobite cu flori uscate sau cu lumînări topite de căldură. Pe vremuri, Măcăi era comună, iar Cuca – un sat care aparţinea de Măcăi. De aici denumirea de Cuca Măcăii. 

Așadar, sînt locuri unde te atrage numele. Vrei să afli care e povestea din spatele numelui, cum influențează numele locul și pe oamenii care trăiesc acolo. Uneori ești dezamăgit. Nu afli mare lucru. Dar sînt și locuri unde nu te aștepți la descoperiri senzaționale, dar care capătă o energie aparte datorită oamenilor care te primesc într-un anumit fel, care au ce să spună și își așază sufletul pe masă. Sînt locuri care îți rămîn în minte prin oamenii pe care i-ai întîlnit acolo. Sau datorită unei experiențe trăite acolo. Cum a fost drumul la stînă, în Parîng, povestit mai devreme.

O colegă de teren mi-a amintit de un sat de cîmpie, pustiu și plin de praf. Era la jumătate de iunie, în preajma Rusaliilor, iar un grup de tineri jucau Călușul, de se ridica praful pe ulițe, și un lăutar cînta la vioară de ziceai să o să-i rupă corzile. Nu ai cum să uiți satul și momentul. Și scrii despre ele. 

Pentru un reporter e important să descrie locul în care se află sau în care trăiește personajul despre care scrie. Nu poate să-l ignore. Face parte din tablou, dacă nu cumva locul e tabloul însuși, uneori. Și e important să-l descrie atît cît poate de cinstit. Pentru că, peste ani, reportajul lui poate fi un document. Un reper pentru un alt jurnalist sau pentru un istoric care cercetează un loc. Nu degeaba, dacă vrem să știm cum arăta Valea Oltului, de exemplu, în perioada interbelică, cum trăiau oamenii pe lîngă rîul care „nu e doar un rîu”, ne întoarcem la scrierile lui Bogza, care nici ele nu sînt doar simple scrieri. 

Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc. Nu degeaba se spune că oamenii de la munte, de exemplu, ar fi mai duri. Capătă ceva din duritatea locului. Sau oamenii din marile capitale – mai agitați. 

Dar revenind la locurile bătute de ziariști, îmi vine în minte Palatul Parlamentului și mă gîndesc la reporterii acreditați acolo. Asta înseamnă că ei se duc la Parlament aproape zilnic. Îi cunosc pe portari și pe oamenii de la Pază și Ordine, știu prețurile de la bufet, locurile de fumat, toate cotloanele Palatului, unde stă fiecare parlamentar în sală, unde îi prinzi pentru o declarație, unde e cea mai bună lumină, dar și cel mai bun sunet. Este, practic, locul lor de muncă. Unii nu trec cu lunile prin redacție. Fac toată munca de acolo, de pe teren. Terenul lor. Iar Palatul Parlamentului este un LOC, în sine. Cu poveștile lui senzaționale, tragice, urbane. Dar nu pot să nu mă întreb dacă celor care merg la Palatul Parlamentului în fiecare zi – jurnaliști sau parlamentari – oare le mai spune ceva locul acela.

Liliana Nicolae este jurnalistă.  

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Criza de cipuri FOTO Shutterstock
Un bărbat care ar fi vândut Rusiei cipuri ce pot folosite în industria armelor, arestat în Olanda
Procurorii olandezi din domeniul criminalității financiare au anunțat vineri că au arestat un bărbat în vârstă de 55 de ani, care este suspectat că ar fi vândut Rusiei cipuri care ar putea fi folosite pentru arme.
Mercenari Wagner Group in Ucraina FOTO Twitter
Moralul mercenarilor Wagner se prăbușește: un semn îngrozitor pentru războiul lui Putin
În timp ce forțele ruse se confruntă cu probleme de aprovizionare și moral, precum și acuzațiile de crime de război, existența unor crize similare printre mercenarii Wagner, considerată armata privată a lui Putin, este un semn îngrozitor pentru războiul Rusiei în Ucraina.
Pebbles FOTO Guinness World Records jpg
Cel mai bătrân câine din lume, Pebbles, a murit la vârsta de 22 de ani
Pebbles, cel mai bătrân câine din lume, a murit la începutul acestei săptămâni, la vârsta de 22 de ani, în sud-estul Statelor Unite, a anunţat miercuri Cartea Recordurilor Mondiale Guinness pe site-ul său, informează AFP.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.