Revelionul şi televizorul

Publicat în Dilema Veche nr. 671 din 29 decembrie 2016
Revelionul şi televizorul jpeg

Televiziunea Română a realizat primul Revelion în 1957. În arhive nu mai există, însă, nici o înregistrare de atunci. Dar s-au adunat, rolă lîngă rolă, din 1958 încoace, 58 de revelioane. Programele din noaptea dintre ani erau poate cele mai complexe programe ale televiziunii naţionale. Cel puţin pînă în 1990. Nu se făcea economie la nimic. Poate şi pentru că, în restul anului, erau doar două-trei ore de emisie zilnică (cu excepţia duminicilor, cînd era un pic mai mult). Aşa că toate forţele şi toate energiile erau puse la treabă, iar filmările începeau la puţin timp după difuzarea Revelionul anterior.

„Cu prilejul anului nou, vă urăm La mulţi ani! Ridicăm paharul în sănătatea dumneavoastră! Vă urăm petrecere frumoasă!“ – acesta era mesajul de la începutul fiecărui Revelion, mesaj spus de o voce feminină, cu o dicţie impecabilă. Odată rostit, urma programul, care era împărţit în două părţi: înainte şi după discursul lui Nicolae Ceauşescu. Înainte era un program mai politizat, cu cîntece patriotice, poezii care-i ridicau în slăvi pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, nelipsitul reportaj de la maternitate, despre copiii născuţi în acea noapte, dar şi ceva muzică de petrecere – în special Gică Petrescu şi Ioana Radu.

Eugen Dumitru a fost redactor şi realizator la mai multe revelioane comuniste. Peste 40. Îmi povesteşte că, în noaptea de Revelion, cuplul dictatorilor lăsa un pic mai moale pretenţiile şi cenzura de peste an. „După colectivizare“ – îmi povesteşte – „se pregătea Revelionul pentru anul ’64-’65. Un ţăran deposedat de tot ce avea este vizitat într-o dimineaţă de o echipă de la recent înfiinţata Televiziune Română. Omul era cam surd şi soţia îi spune: Au venit nişte oameni de la televiziune să-ţi ia un interviu. – Cum?! Ce să ne mai ia?! Acesta e un banc. Dar astfel de bancuri intrau în Revelioane. Pentru că acesta era cel mai important eveniment de peste an al românului de rînd. Toată lumea stătea acasă, cu o sticlă de vin şi ceva de mîncare... petrecea o noapte cu televizorul. Aşa că Ceauşescu era mai indulgent. El, dacă avea «Pluguşorul» care să-l proslăvească, plus ceva muzică de petrecere cu preferaţii lui, Gică Petrescu şi Ioana Radu, era fericit. Chestia cu divertismentul, cu umorul… nu-l interesa prea tare, pentru că se spune că nu avea umor.“

Indulgența lui o simţeau şi cei care urmăreau programele din acea noapte. Ioana Popescu, etnolog la Muzeul Ţăranului Român, îşi aminteşte că, de Revelion, familia ei se aduna în jurul mesei. Însă, cînd începeau cupletele, luau o pauză şi toată lumea se înghesuia în faţa televizorului, să nu piardă nici o secundă. „Erau acele emisiuni de divertisment semnate de Alexandru Bocăneţ care, după părerea mea, erau realmente nişte realizări artistice. Nişte programe senzaţionale, cu glume uneori foarte curajoase. Toma Caragiu era – clar – senzaţional. Îi înregistrasem cupletele pe casete audio şi, uneori, în timpul anului, le ascultam, amuzîndu-ne cu toţii. Îmi amintesc că unul dintre băieţii mei, copil fiind atunci, văzînd că toată lumea se distrează la acele cuplete şi dorind să iasă în faţă… învăţase acele cuplete şi – cum venea cineva la noi – se posta în faţa lui şi le spunea, exact cu tonul lui Caragiu, îngroşîndu-şi vocea, lungind silabele… Şopîrliţa era preferata lui, dar el le ştia pe toate! Cum puteam să vedem aşa ceva la televizor?! Această libertate cred că venea de foarte de sus. Era o slăbire a lesei în acea noapte. Să te relaxezi un pic. Să te depresurizezi.“

În ce priveşte Şopîrliţa veselă a lui Caragiu, Eugen Dumitru spune că acolo cenzura lucra puţin: „Se vede acum, la reluare, că sînt nişte sărituri în cadru. Acolo… viza politică a tăiat ce credea că e de tăiat. Oricum, în televiziune se ştia clar care sînt subiectele despre care nu trebuia să se vorbească şi… nu se vorbea. Iar asta era valabil în toate programele, nu doar de revelion. În primul rînd, nu trebuia să critici partidul, nu aveai voie cu o ţinută care nu se potrivea cu viziunile socialiste. Nici vorbă de glume fără perdea, despre sărăcie, lipsa alimentelor sau despre frig. Interesant era că, uneori, se spuneau astfel de glume, dar totul era transferat în Erevan. Erau vestitele bancuri cu Radio Erevan. Deci, exista sărăcie şi frig, de exemplu, dar nu la noi, ci la Erevan.“

Pe ecrane, dimpotrivă, era afişat un adevărat belşug. În scenete apăreau mese încărcate cu de toate. Era o schiţă umoristică foarte cunoscută, cu Tamara Buciuceanu-Botez şi Nucu Păunescu în rolurile principale: Noi seara nu mîncăm. Totul se petrecea într-o sufragerie obişnuită, dintr-un apartament de bloc, unde cei doi erau invitaţi în noaptea de Revelion la nişte vecini. Li se puneau în faţă platouri cu sarmale, salată de boeuf, fripturi, ouă umplute, prăjituri. De toate! Replica celor doi, cînd erau invitaţi să mănînce, era – întotdeauna – Vai, dar noi seara nu mîncăm. Dar, de fapt, mîncau tot. Poate şi cu trimitere subtilă la faptul că ei, acasă, nu aveau toate bunătăţile acelea.

„Era bine să arate la televizor că există de toate“ – spune Eugen Dumitru. „Era o abundenţă pe ecran … iată cît de bine trăieşte românul! La bucate nu a fost niciodată interdicţie în programele de revelion. Asta îl ajuta şi pe scriitorul de umor să dezvolte acest subiect. Îmi amintesc de sceneta Pokăraşul de Revelion, cu patru vicioşi care jucau poker pe sarmale, fripturi… şi toate astea apăreau în cadru, nu era butaforie. Erau adevărate. Erau comandate la restaurant şi, la filmări, ajungeau în platou.“

În faţa televizorului, lucrurile erau diferite. De la caz la caz, de la familie la familie. La Ioana Popescu acasă, de exemplu, sarmalele erau… cu salam. „Tocătura pentru sarmale o făceam din mezelurile pe care le găseam prin alimentară. Se mînca şi friptură, dar, în cercul meu de prieteni, se mîncau foarte multe sandviciuri în noaptea aceea. Tartine, de fapt. Şi le prezentam în forme spectaculoase. Îmi amintesc platourile pe care stăteau sandviciuri colorate, aşezate în formă de piramidă. Învăţasem să ne colorăm sandviciurile. Ce aveam la îndemînă atunci era băutura: vodca rusească şi romul cubanez. Şi chiar beam în noaptea de Revelion.“

Atunci, cam toată lumea avea o sticlă de spumant – rar şampanie – cu care se ciocnea la miezul nopţii. Era momentul cînd pe ecran apărea un ceas, care număra ultimele secunde din anul care se termina. Apoi… „Cu prilejul Anului Nou, vorbeşte tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România.“ Discursul tovarăşului făcea parte din decor. Era acolo, în televizor, completa atmosfera. În unele case, paharele cu spumant erau închinate şi către televizor. Puţini, însă, ascultau cu atenţie discursul. Cîteva minute sau zeci de minute (în 1970 a vorbit 17 minute!) şi… gata. Intram în noul an, iar la televizor începea partea de program de după discursul tovarăşului.

„Cei care lucrau la programele de revelion erau profesionişti. Ştiau să facă show de televiziune“ – spune Eugen Dumitru. „Era Alexandru Bocăneţ, era Titus Munteanu cu Lumea se grăbeşte, Similea cu Un albastru infinit, Florentina Satmari cu romanţe şi muzică de petrecere. Pe vremea lui Vornicu, de exemplu, în februarie, echipele de filmare erau deja la munte ca să înregistreze pentru Revelionul următor, ca să prindă filmări cu zăpadă. Iar pe scriitorii de umor îi trimitea în delegaţie la Poiana Braşov. Le spunea: aveţi la dispoziţie două săptămîni, şi vă întoarceţi cu textul scris pentru revelionul următor! Totul era pregătit din vreme şi totul era foarte bine organizat de la mesajul de la început, cu «Ciocîrlia», pînă la periniţă. Nu era nimic la voia în­tîmplării. Şi bugetul era foarte generos. Iar în noaptea aceea apăreau toţi artiştii cunoscuţi şi îndrăgiţi. Nu exista nici o restricţie din acest punct de vedere. Marin Moraru era singurul care nu prea voia să apară. Duceam muncă de lămurire cu el. Îi intrase lui în cap că televiziunea vinde prea uşor, şi că vrea teatru. După 1990, s-a dovedit că avea dreptate. Uneori, apăreau în programe şi Moş Gerilă şi bradul de iarnă împodobit cu beteală. Nefiind sărbătoare oficială la televizor de Crăciun, totul se transfera de Anul Nou, care devenea cea mai importantă sărbătoare. Dacă în noaptea aia îi dădeai românului pîine şi circ, îl mai ţineai în căpăstru încă un an.“

La petrecerile cu tineri, de Revelion, la un moment dat, sonorul televizorului se dădea încet şi… pornea muzica. Din casetofoane sau magnetofoane. Începea ceea ce se numea „chef“ sau „ceai“. „Cine avea magnetofon şi cîteva benzi cu muzică era un tip foarte popular“ – povesteşte Ioana Popescu. „Beatles ii se ascultau foarte mult. Dar şi Emerson, Lake and Palmer. Iar spre dimineaţă – șansonetele franţuzeşti şi cîntecele de dragoste. Era o mare victorie cînd reuşeam să facem rost de muzică. Benzile circulau din om în om, aşa cum circulau cărţile bune trase la Xerox. La aceste chefuri se dansa pe rupte. Dansam twist şi rock. Învăţaserăm să dansăm rock dintr-o carte, că nu văzuserăm nicăieri, mai şi improvizam, dar totul pornise de la o carte despre rock, aşa că am învăţat rock-ul citit.“

Între timp, la televiziunea naţională, regizorii aveau la dispoziţie tot ce voiau, ca să iasă programul bine. Şi a tot ieşit, pînă la ultimul Revelion comunist, care fusese pregătit cu aceeaşi grijă ca şi celelalte. Se filmase la el tot anul 1989, dar nu s a mai difuzat.

Eugen Dumitru îşi aminteşte şi primul Revelion de după Revoluţie. „Era Revelionul 1990-1991 şi cei de la Divertis au avut patru ore din program. A fost foarte politizat. Se vorbea despre terorişti, despre falşii revoluţionari… Ion Iliescu a fost foarte deranjat de acel program şi, pe 3 ia­nuarie, preşedintele director general al TVR, Răzvan Theodorescu, a ţinut o şedinţă şi a zis să ne dăm dracu’ toţi demisia, că ăla n-a fost program! Cam aşa a fost tranziţia de la Revelionul comunist la cel din capitalismul sălbatic.“ 

Liliana Nicolae este jurnalist la Radio Europa FM. Cea mai recentă carte publicată este 30 de povestiri adevărate – carte de reportaj (Casa de Pariuri Literare, 2016).

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.