Ce au în comun cazurile Colectiv, Caracal și Coronavirus?
În primul rînd, impactul social extins. Emoția. Știți cum se spunea în primele zile de după tragedia din Colectiv? Că fiecare are pe cineva care știe pe cineva care a fost în noaptea aceea în Clubul Colectiv.
În al doilea rînd, tragedia în care au murit 64 de oameni a scos la iveală multe dintre tarele societății. Pe unele le știam și aproape că ne obișnuiserăm cu ele. Corupție, neglijență, minciună, incapacitatea autorităților, neputința sistemelor, deprofesionalizare și aproape dezumanizare.
În povestea răpirii fetelor din Caracal, mulți s-au gîndit că ei sau cei apropiați pot fi victime. Și că, dacă asta s-ar întîmpla, nu ar avea cine să-i salveze. Comunitatea nu se bagă. Nimeni nu vede și nimeni nu știe. Autoritățile se bîlbîie îngrozitor și se încurcă în proceduri. Și aici: corupție, neglijență, incapacitate, deprofesionalizare și aproape dezumanizare.
Ambele tragedii au forțat puțin schimbarea unor legi, au provocat niște demisii, în cazul Colectiv, chiar a unui guvern. E greu de spus cît ne-au schimbat pe noi, ca societate. Ne mai plîngem, uneori, în bula noastră, pe Facebook, de condițiile din spitale sau de aroganța autorităților. Și pentru că presa se face, mai nou, și pe Facebook, cazurile se rostogolesc și fac o oarecare vîlvă. Se vorbește o vreme despre ele, poate chiar se face curat într-un spital sau este dat afară un director. Însă concluzia, în ambele cazuri, este că tragedii precum cele de la Colectiv sau de la Caracal se pot întîmpla oricînd.
Cazul Coronavirus e de-abia la început. (Deși ultima lună ni s-a părut tuturor îngrozitor de lungă.) Dar deja ies la iveală semne comune cu celelalte două situații care ne-au marcat, ca societate, în ultimii ani. Acum, însă, nu e vorba doar de noi. Virusul a ajuns pînă în Groenlanda, iar televiziunile și radiourile transmit – ca pe vremuri, la cotele apelor Dunării – cifre noi, cazuri noi, unul cîte unul. La început, din oră în oră, dacă era cazul, ceea ce era un pic cam mult pentru o presă care spunea pe diferite voci și tonuri: Nu intrați în panică!
Presa, de fapt, e un pic debusolată. Nu s-a mai confruntat cu așa ceva. Nu există cursuri de Jurnalism în vreme de epidemie. Deși, dacă atunci cînd e vorba de sănătate, funcționează o regulă simplă – Spălați-vă cît mai des pe mîini –, în jurnalism e vorba tot de o regulă simplă: verifică. De fiecare dată.
Debusolată pare, de fapt, mare parte din societate. Iar impactul e aici mult mai extins decît în cazurile Colectiv și Caracal.
Pe lîngă teamă, coronavirusul va adînci sărăcia, acolo unde ea există, și va face ca mulți dintre cei care trăiau în pătura de mijloc să se prăbușească în cea de subzistență.
Ultimele date arată că aproape 40% din firme și-au redus activitatea, iar mai bine de un sfert s-au desființat. Iar lucrurile, probabil, nu se vor opri aici, dacă criza sanitară va continua. Va scădea consumul, deși acum firmele vorbesc de creșteri ale vînzărilor, chiar peste cele din perioada sărbătorilor. Acest boom este, desigur, din cauza panicii. Oamenii se tem că nu vor mai găsi mîncare pe rafturi, deși autoritățile dau asigurări că nu se va întîmpla acest lucru. Dar nimic nu îl liniștește mai mult pe românul relativ recent ieșit din comunism decît congelatorul și dulapul pline cu de toate. Acum, cît încă mai are cu ce cumpăra. Pentru că acest vîrf va fi urmat, cu siguranță, de o prăbușire a vînzărilor. Criza e de-abia la început.
Înainte de declararea stării de urgență, un sondaj IRES dat publicității pe 11 martie arăta că doar 5% din populație se temea că ar putea fi contaminată. Un procent dublu se temea de plictiseala din timpul izolării.
Cea mai mare îngrijorare – peste un sfert dintre cei chestionați – era legată de accesul la medicamente și tratament medical, în timp ce doar 9% se temeau că-și vor pierde locul de muncă. Acum, probabil, cînd circa un milion de persoane aproape și-au pierdut job-ul, fiind în șomaj tehnic, altele ar fi procentele, dar nu avem, încă, studii noi.
Impactul social din aceste zile se traduce, însă, și prin vulnerabilitate. Ne simțim iarăși foarte vulnerabili, ca și la Colectiv sau Caracal. Pentru că iarăși ies la iveală neglijența și minciuna. Avem oameni care ajung în spitale și mint, nu spun de unde vin, nu respectă reguli, nu au grijă de ceilalți. Avem medici care intră în concedii de teama coronavirusului. Sau demisionează, pur și simplu. Avem medici care de-abia acum învață cum se îmbracă sau se dezbracă un echipament de protecție. Avem spitale în care de-abia acum se pune problema existenței unor circuite pentru a preveni răspîndirea infecțiilor. Și avem manageri de spitale, numiți politic, în multe cazuri, care de-abia acum înțeleg responsabilitatea pe care o au. Cu alte cuvinte, avem, din nou, neputința sistemelor, care nu are cum să nu ne sperie. De data aceasta, nu e numai despre neputința sistemelor noastre. Lucru care, însă, nu ne liniștește. Dimpotrivă.
Cu doar o lună înainte să înceapă goana după măști, ventilatoare și teste pentru depistarea noului coronavirus, guvernele țărilor din Uniunea Europeană au spus că sînt pregătite să facă față situației. Ba chiar au transmis la Bruxelles că nu au nevoie de mai multe stocuri – arată documente ale Uniunii Europene, prezentate de Reuters. Curînd, însă, după ce au apărut primele cazuri de îmbolnăvire în Italia, Comisia constata că nevoile statelor europene erau de zece ori mai mari decît estimaseră acestea.
Nici în România lucrurile nu au stat diferit. Ba au stat și stau rău. De-abia în februarie s-a emis o Ordonanță de Urgență pentru realizarea stocurilor de materiale pentru situații medicale de urgență. România trebuia să aibă asemenea stocuri de acum doi ani. Iar acum, dacă avem OUG, devenită între timp lege, nu înseamnă că avem și stocuri. Ele nu pot fi făcute pentru că cererea este enormă, iar oferta – încă insuficientă. Am folosit o perioadă scurtă stocurile pe care le aveam de la epidemia de Ebola din 2014-2016. Acum am vrea să cumpărăm, dar nu mai avem de unde.
Însă amploarea impactului social extins, despre care vorbeam la început că ar fi comun cazurilor Colectiv, Caracal și Coronavirus, se va vedea cu adevărat după ce se va trage linie sub episodul nemaitrăit pe care îl trăim săptămînile acestea. Deși va fi greu să numărăm sărăcia, depresia și anxietatea care vor rămîne în urmă și care ne vor marca ceva vreme.
Liliana Nicolae este jurnalist la EuropaFM.
Foto: flickr.com
