Ghid de orientare urbană - cum descoperim Bucureştiul?

Publicat în Dilema Veche nr. 489 din 27 iunie-3 iulie 2013
Ghid de orientare urbană   cum descoperim Bucureştiul? jpeg

Bucureştiul poate părea un oraş lipsit de personalitate. Şi de poveşti. De multe ori, e greu să-l iubeşti. E greu să-l descoperi. Un străin „aterizat“ la Bucureşti e ca şi pierdut în spaţiu. În Capitală, există un singur punct de informare turistică, în pasajul de la Universitate. Ca să ajungi acolo, poţi să iei un autobuz sau un taxi. Cu autobuzul e simplu şi are capăt de linie la Piaţa Unirii. Cu taxiul, e o adevărată aventură.

Noul sistem de chemat taxiul la aeroport poate părea dificil şi unui român, darămite pentru un străin. Se speră, însă, că aşa se va scăpa de taximetriştii-pirat, care erau foarte scumpi, şi că se vor evita situaţii precum cel cu japoneza care a fost ucisă după ce s-a urcat într-un taxi, de la Aeroportul Otopeni.

Dincolo de asta, odată ajuns în centrul oraşului, cum descoperi Bucureştiul? Acum doi ani, au apărut autobuzele turistice roşii, după modelul londonez, cu etaj, care făceau un tur al Capitalei, pe la principalele obiective. Traseul era Piaţa Presei – Muzeul Satului – Arcul de Triumf – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Piaţa Unirii – Universitate – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Piaţa „Charles de Gaulle“ – Şoseaua „Kiseleff“ şi Piaţa Presei. Autobuzele umblau mai mult goale, iar pe timpul iernii au fost suspendate.

Sînt oraşe europene unde turiştilor li se propun tururi tematice. Într-un astfel de tur, la Londra, de exemplu, poţi să mergi pe urmele lui Jack Spintecătorul. La Paris – un tur al muzeelor de artă. Altul – al bisericilor, al caselor memoriale ş.a.m.d.

La Bucureşti, adevărul e că nimeni nu s-a ocupat de promovare. Să-i descopere poveştile şi să le pună în valoare. Turiştii vin să vadă „Ceauşescu’s House“ – Casa Poporului, adică – şi cel mult trei-patru muzee (al Satului, al Ţăranului, Antipa şi cel de Artă). Dincolo de cîteva concerte sau meciuri de fotbal importante, care au adus în Capitală şi turişti străini, la un moment dat, Bucureştiul a găzduit acţiuni care „să atragă atenţia“: intrarea în Cartea recordurilor cu cel mai mare tort, cea mai mare salată sau cea mai lungă instalaţie de Crăciun!

Lipsesc, însă, în promovarea Bucureştiului detaliile, poveştile mai puţin cunoscute sau mai puţin spuse. La Londra – revin iarăşi la capitala britanică! – sînt zone care te surprind la fiecare pas cu o inscripţie care-ţi aminteşte de un nume sau care-ţi spune o poveste.

În Bucureşti, Eminescu a locuit sau a scris în cel puţin şapte clădiri. Nu-l putem compara pe Eminescu cu Shakespeare, de exemplu. Dar, dincolo de opera lui, viaţa în sărăcie, iubirea cu Veronica Micle, felul în care a murit, puse cap la cap, pot contura o poveste care să fie spusă turiştilor străini cînd sînt plimbaţi prin oraş. E o idee! „Pe urmele lui Eminescu, în Bucureşti.“ Şi poate fi un traseu nu doar pentru turişti, ci şi pentru elevii de şcoală.

Odiseea plăcilor memoriale

Ion Lazu e un poet născut în Basarabia. A fost impresionat de faptul că în străinătate – sau chiar în ţară – există zone unde case sau străzi sînt marcate cu plăci memoriale. „M-a impresionat această importanţă care se dă scriitorilor în alte părţi şi am zis: de ce nu şi în Bucureşti?“

Aşa că Ion Lazu a făcut un proiect care a fost aprobat şi finanţat de Uniunea Scriitorilor. Sarcina de a pune plăcile i-a revenit chiar lui, şi de aici a început adevărata provocare.

„A fost, mai întîi, o muncă de cercetare. Pentru că, după Revoluţie, Uniunea Scriitorilor a rămas fără arhivă. Aşa că a trebuit să caut în Arhiva Academiei, în cărţile de telefon, să întreb oameni care au cunoscut un scriitor sau altul. N-a fost deloc simplu. Am întîlnit oameni care ştiau o grămadă de lucruri despre un scriitor, dar nu-i ştiau adresa. Unele case nici nu mai există. Sînt străzi, cartiere întregi care au dispărut, au fost demolate. Aşa că, la mulţi scriitori de pe lista mea am renunţat să le mai pun plăci. După identificarea caselor, am început o adevărată muncă de lămurire cu cei care locuiesc acum în acele case. Aceştia au dreptul să spună că nu vor să se monteze o placă memorială pe casa lor. Şi acest lucru s-a întîmplat, şi nu de puţine ori. De exemplu, proprietara casei unde a locuit Mihail Dragomirescu mi-a spus net, în faţă, dar după multe discuţii: «Dumneata chiar nu înţelegi? Eu nu accept să punem placa memorială pe casă. Nu sînt de acord şi gata!» Unii se gîndesc că vor avea probleme dacă vor dori să vîndă casa, fără să ia în calcul faptul că simpla bucată de marmură, cu cîteva rînduri despre un scriitor, ar putea, de fapt, să crească valoarea casei. O altă persoană s-a gîndit că cine ştie ce obligaţii îşi asumă dacă pune placa pe casă. Aşa că a mers cu mine la Uniunea Scriitorilor, de unde i s-a dat o hîrtie în care a fost asigurată că, dacă se întîmplă ceva, Uniunea va suporta cheltuielile.“

Montarea fiecărei plăci s-a dovedit a fi o aventură. Uneori, după discuţiile de rigoare, după ce obţinea aprobarea proprietarului casei, Ion Lazu se ducea cu placa şi cu doi muncitori după el, să o monteze. Era nevoie de patru găuri în perete, iar pentru asta – de curent electric. Au fost situaţii în care proprietarii refuzau să le dea acces la o priză. Mergeau la vecini, treceau cu cablurile electrice peste stradă şi duceau treaba la bun sfîrşit. După ore întregi de mers pe străzi, de cercetat arhive sau de discuţii cu proprietarii caselor, Ion Lazu se ducea acasă şi punea pe hîrtie toate aventurile din ziua respectivă. Aşa a apărut şi o carte: Odiseea plăcilor memoriale.

În total, au fost montate 200 de plăci, purtînd numele unor scriitori mai mult sau mai puţin cunoscuţi, mai mult sau mai puţin controversaţi.

Eu n-am ştiut, de exemplu, de Ury Benador, care se pare că a fost un romancier de origine evreiască, deloc de neglijat. Placa lui memorială poate fi văzută pe o casă lipsită de personalitate, aproape de intersecţia Calea Călăraşilor cu strada Traian.

Ion Lazu nu a făcut vreo distincţie între scriitorii controversaţi – acuzaţi că ar fi colaborat îndeaproape cu regimul comunist – şi cei care, dimpotrivă, au avut de suferit de pe urma acestuia. Fiecare a primit o placă în funcţie de contribuţia adusă literaturii române, de valoarea operelor sale. Ion Lazu a observat, însă, că a existat o nomenclatură a literaturii, cu scriitori care au locuit în vile impozante, în timp ce alţii trăiau în mansarde sau în subsoluri.

În căutările sale, autorul a descoperit şi numeroşi scriitori care au făcut puşcărie politică. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a întocmit o listă cu peste 400 de scriitori din toată ţara care s-au aflat într-o asemenea situaţie. Asta înseamnă – spune Ion Lazu – cam o treime din totalul scriitorilor din perioada comunistă. De aici, o nouă idee: aceea de a face, la un moment dat, un monument în cinstea scriitorilor care au făcut puşcărie politică. Dar proiectul cere timp… Totodată, 22 de plăci memoriale aşteaptă în depozitul Uniunii Scriitorilor să fie montate, dar nu mai sînt bani. Unele dintre plăcile montate deja au fost distruse sau acoperite cu graffiti, altele au fost date jos de proprietarii caselor, care s-au răzgîndit (e cazul plăcii lui Ion Popescu Gopo).

Într-o zi, m-am oprit în faţa vilei în care a locuit Eugen Barbu, pe strada Mihai Eminescu. Am întrebat cîţiva trecători ce ştiu despre Eugen Barbu. „O, da! Eu sînt din Cîmpulung!“ – îmi spune o tînără. „Eugen Barbu s-a născut acolo, avem şi un liceu care-i poartă numele.“

Era clar, îl confunda pe Eugen Barbu cu Ion Barbu, scriitor şi matematician.

De aceea, mă gîndesc că n-ar strica organizarea unor trasee pe la casele unde au trăit marii scriitori în Bucureşti. Dacă nu pentru turişti, măcar pentru elevi. Iar la fiecare casă – povestea scriitorului respectiv. Numai în zona C.A. Rosetti sînt cel puţin şase astfel de locuri. Ion Băieşu a trăit într-un bloc „cu bulină roşie“, de pe C.A. Rosetti. Cine-şi mai aminteşte de „Tanţa şi Costel“?

Puţini ştiu că Liviu Rebreanu şi Ion Minulescu au fost vecini. Au locuit în acelaşi bloc, lîngă Palatul Cotroceni, la acelaşi etaj, uşă în uşă. Familiile au donat apartamentele statului român şi s-au amenajat acolo două case memoriale pline de obiecte, tablouri, manuscrise care au aparţinut celor doi. De altfel, casele memoriale ale scriitorilor din Bucureşti pot fi numărate pe degete, iar toate au fost înfiinţate prin bunăvoinţa familiilor acestora.

Cel mai cunoscut şi vizitat „muzeu“ rămîne Casa Poporului. Aproape 150.000 de vizitatori anual, dintre care 80% sînt turişti străini. Poveştile mici ale Bucureştiului ne scapă printre degete. Nu le cunoaştem sau nu le punem în valoare.

Cît de promovat este Castelul Vlad Ţepeş din Bucureşti? Are şi el o poveste, şi nu numai brandul Dracula ar putea să atragă turişti. Mutăm monumente ca să construim bulevarde (vezi cazul Hala Matache), deşi, în toată lumea, regula e tocmai pe dos: bulevardele ocolesc monumentele. Sau lăsăm clădiri de patrimoniu să ajungă loc de adăpost pentru oamenii fără casă, sau pînă cînd un incendiu le distruge pentru interese imobiliare (vezi cazul Moara lui Assan).

Ştiaţi că în Bucureşti mai există o singură stradă în trepte (strada Xenofon, în apropiere de Parcul Carol)? În alte ţări, astfel de locuri sînt puncte de atracţie turistică, au un farmec aparte şi sînt puse în valoare. Tot în alte ţări, centrele vechi ale marilor capitale sau ale micilor oraşe sînt căutate şi bătute la pas de turişti. La noi, Centrul Vechi a devenit un rai al cîrciumilor. Şi uite-aşa, Bucureştiul rămîne cunoscut ca „oraşul cu femei frumoase şi băutură ieftină“! Nu e rău nici aşa, dar poate că nu e suficient.

Liliana Nicolae este jurnalist la Radio România.

Foto: L. Muntean

Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Belgrad și fiorul balcanic
Și mie mi-a plăcut la Belgrad, am regăsit aici „fiorul balcanic” de care m-am îndrăgostit.
E cool să postești jpeg
Negustorii de timp
„Sistemul politic nu poate gestiona totul în același timp (...) și, în prezent, Europa este foarte ocupată.”
p 20 Leviatan jpg
Pe urmele lui Iov
În Biblie, însă, realul nu se reduce la o lume plană, somnolentă, cufundată în necazuri, în nevoi, în cotidian.
Theodor Pallady jpeg
Prietenii latini ai Bizanțului
Împărțirea tîrzie a Imperiului Roman între Orient și Occident n-a subminat unitatea Bisericii creștine, cel puțin pînă la Marea Schismă din 1054, agravată ulterior prin Cruciada a IV-a și eșecul sinoadelor unioniste de la Ferrara-Florența.
Vake Park, Tbilisi City, Georgia Country, autumn Season 05 jpg
Toamnă tristă
Printre blocurile din cartier, vîntul spulberă frunzele care, din cauza secetei, se amestecă rapid cu praful străzii și cu molozul rezultat în urma nenumăratelor și interminabilelor lucrări la infrastructură.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Școlile din Texas le oferă gratis părinților truse DNA pentru ca copiii acestora să poată fi mai ușor identificați în cazul în care vor fi împușcați sau desfigurați în vreun atentat la școală. Orice, numai să nu interzică armele.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce mai zice gura lumii?
Am dat acest șir nesfîrșit de exemple pentru că alte vieți nu cunosc, dar gura lumii e aceeași pentru toți, iar mie mi-a păsat de ea peste măsură.

Adevarul.ro

Nicolae Badalau FOTO Inquam / Octav Ganea
Niculae Bădălău, arestat pentru 30 de zile SURSE
Curtea de Apel București a decis arestarea pentru 30 de zile a lui Niculae Bădălău, actual vicepreședinte al Curții de Conturi și fost ministru PSD al Economiei.
Vehicul militar cu drapelul ucrainean arborat într un oraș rusesc. Foto: Twitter
Locuitorii unui oraș rus s-au trezit cu tancuri cu steag ucrainean pe străzi. Ce se întâmpla, de fapt VIDEO
Când locuitorii din Tver, un oraș situat la 160 de kilometri nord de Moscova, s-au trezit în această dimineață au văzut coloane de vehicule militare cu steagul ucrainean arborat care traversau orașul, relatează The Telegraph.
Aeroportul din Herson FOTO Profimedia
Puterea noii artilerii ucrainene, evidențiată de măcelul de pe aeroportul din Herson
Puterea noii artilerii cu rază lungă de acțiune a Ucrainei este pusă în evidență de măcelul de pe aeroportul din Herson — unde invadatorii ruși au construit un sediu important.

HIstoria.ro

image
Rusia, pământul sfânt al Iluminismului francez
Emergența rapidă a Rusiei ca mare putere europeană s-a petrecut într-o perioadă în care gânditorii Iluminismului european chestionau teme fundamentale, legate de natura societății și a guvernului: care este cea mai bună formă de guvernare, autocrația sau guvernul reprezentativ
image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.