Buticuri şi buticari. Nonstop

Publicat în Dilema Veche nr. 537 din 29 mai - 4 iunie 2014
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

Într-o noapte, la Bruxelles, m-am învîrtit vreo oră printr-un cartier oarecum central, în căutarea unui magazin nonstop, în timp ce lipsa de ţigări devenea din ce în ce mai acută. La un moment dat, am întrebat un taximetrist, care mi-a indicat vag într-o direcţie, spunîndu-mi că „e aproape, la două străzi distanţă“. Da, teoretic era, însă storurile erau trase. Mi-am continuat frustrată plimbarea nocturnă, m-am rătăcit un pic, în cele din urmă, m-am întors la hotel, fără ţigări. În noaptea următoare, băcănia magrebianului de vizavi de hotel, care în timpul zilei vindea afară fructe uşor fanate şi care, de regulă, închidea pe la 10 seara, a devenit brusc un magazin nonstop. Mai mulţi tineri, printre care şi patronul, au stat în faţa magazinului, au rîs tare şi au băut cafele pînă spre dimineaţă. Aşadar, treaba cu orarul e după cheful omului – m-am lămurit eu, în funcţie de insomnie, stare, disponibilitate de a pierde noaptea. La noi nu e deloc aşa – nonstopul a fost dintotdeauna o instituţie serioasă, pe care să te poţi baza, începînd din anii ’90, cînd au apărut aceste mici oaze cu ţigări, bere la doză şi supe la plic, care luminează nopţile pustii ale oraşului, ca într-un deşert.

Pe Calea Moşilor, am asistat la înflorirea şi decăderea buticului lui Stelică. De fapt, butic este impropriu spus, vorbim despre coşmelii din tablă, încinse vara şi încălzite cu radiatoare improvizate iarna, unde mărfurile stau de-a valma pe rafturi, ţigările se vînd şi la bucată, în loc de rest primeşti bomboane sau lame de gumă, frigiderele cu sucuri şi bere sînt scoase pe trotuar pentru că nu mai încap înăuntru. Stelică era vechi în branşă, a îmbătrînit rezolvînd integrame pe scaunul de la butic. A început cu o măsuţă pliantă în faţa unei scări de bloc, cu gume Tuborg cu surprize şi sucuri „la carton“, cu pai, aducea marfa din primele angrouri de pe la Voluntari şi Afumaţi, o vreme „a făcut“ Turcia şi a vîndut aur, a avut tarabă la poarta unui liceu, vindea şi covrigi sau ştrudele pentru pauza de prînz a copiilor, le dădea şi ţigări, mai pe şest, aşa s-a „ajuns“, şi-a ridicat coşmelia de pe Moşilor, plasată bine, aproape de intersecţie şi… următorul upgrade n-a mai urmat. A încercat cu un magazin cu haine şi nu i-a mers. Apoi, cu cîrciuma de drojdieri, dădea mai mult pe datorie. A renunţat, văzîndu-şi de unica şi eterna afacere – buticul nonstop. Cunoaşte pe de rost orele – fluxul şi refluxul de muşterii. Pe la 8-9, mai ales vara – plimbăreţii, domnii însetaţi, dom’şoarele care fac coada la îngheţată; pe la 10 – fumătorii întîrziaţi, bagi o ţigară, merge şi o bere, ţi se face foame, mai bagi şi o pîine, un pateu la conservă, un chips; pe la 12 e ora beţivilor, iau bere cu plasele, pe la 1 iau şi votcă cu Cola; între 2 şi 5 – pustiu şi întuneric, picoteşte şi Stelică, mai apare doar cîte un aurolac care cerşeşte; la 5 se trezesc oamenii muncii – unii dintre ei –, dă-i cu cafeaua la automat, la 6 se apucă Stelică de măturat, că vine schimbul de zi.

Buticul lui Stelică s-a desfiinţat în urmă cu cinci ani, cînd o decizie a Primăriei a prevăzut dărîmarea chioşcurilor din tablă amplasate pe trotuare. N-a avut bani de şpagă sau nu a ştiut cui să i-o dea. Atunci a vîndut „afacerea“ şi a plecat. Culmea e că nu a dărîmat nimeni coşmelia, s-a transformat mai întîi în Servicii Funerare, nonstop, astăzi e aprozar.

Regretîndu-l pe Stelică, m-am mutat la nea Mişu, tot în intersecţie. El a avut noroc, magazinul se afla într-un sfert de scară de bloc, un spaţiu închiriat cu acte în regulă, aşa că nu putea să i-l dărîme nimeni. Era vechi şi nea Mişu, tot de prin ’90. El vindea „de noapte“, nevastă-sa „de zi“. Se întîlneau de două ori, la 7 dimineaţa şi pe la 8 seara, ca să-şi predea cheile şi să mai povestească şi ei de-ale lor. Erau ca luna şi soarele. Totuşi, aveau împreună o casă frumoasă, pe la marginea Bucureştiului, un labrador şi o fată studentă la Arte. Pentru ea, merita tot efortul cu buticul. Ca să picteze.

La Buticul Roşu (coşmelia care de ani de zile e vopsită în roşu aprins), frigiderele de afară sînt ţinute sub cheie, căci „se cam fură“. Toţi beţivii şi cerşetorii profitau de neatenţia vînzătorilor ca să pună mîna pe o bere şi s-o tulească. Buticul Roşu, unde tot timpul e coadă, funcţionează ca o mică făbricuţă – sînt mai mulţi vînzători, eficienţi, în mai multe schimburi. Abia te obişnuieşti cu unul, că apare altul, aşa că nu merge cu „Hai, mă, Stelică, dă şi tu un pachet de ţigări pînă mîine!“. Toţi te privesc impersonal, profesional. De altfel, buticul e o „rampă de lansare“ în toată regula – una dintre vînzătoare a reuşit să se angajeze la Mega, la casă, cu unul dintre băieţi m-am întîlnit la un restaurant, devenise ospătar. Oamenii serioşi care lucrează „în comerţ“ şi şi-au făcut stagiul la Buticul Roşu.

La Bruxelles, în noaptea în care n-am găsit ţigări pentru că n-am dat peste nici un nonstop, căci acolo e după cheful omului de la tejghea, care are libertatea de a alege dacă va merge sau nu la culcare, mi-am amintit de toate aceste personaje. Şi de „nonstoapele“ noastre, ca nişte oaze luminoase într-un oraş pustiu ca un deşert.       

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.