Cu ochii-n 3,14

OMUL ESTE CEVA SUAV 
CU SUFLET ELECTRIC 

● Domnul Ionuţ Caragea, care se prezintă „colaborator la peste 150 de reviste din ţară şi străinătate“, ne-a trimis o selecţie de citate din noua lui carte de panseuri, Sindromul nemuririi, însoţite de următorul mesaj: „Dacă doriţi să le publicaţi, menţionez că nu am pretenţii materiale şi las la alegerea dumneavoastră selecţia citatelor.“ Iată, dorim să le publicăm şi am ales cîteva: „Omul este un bulgăre de pămînt cu suflet nemuritor, lovit de valurile timpului. Pămîntul se erodează zi de zi, devine praf şi pulbere, dar sufletul este eliberat în universul nemuririi lui“; „Timpul nu-i decît un angajat al nimicniciei care ridică resturile de pe strada speranţelor deşarte şi le depozitează în spaţiul insalubru al morţii“; „Ar trebui să plîngem cu lacrimi cenuşii, să aibă şi ele culoarea amărăciunii noastre. Ce palidă consolare sînt norii negri care se adună pe cerul făgăduinţei“; „Cioran spunea că «prin orice lacrimă ne priveşte Dumnezeu»; aş exclude, totuşi, «lacrimile de crocodil»“; „Adevăratul pictor al cuvintelor este acela care îşi face autoportretul cu ochii închişi pe pînza imaculată a sufletului“; „Dacă gîndurile noastre ar ţine loc rugăciunilor, în biserici ar fi bineveniţi doar copiii“; „Tot ce-a mai rămas între noi este spaţiul aceasta infinit: WorldWideWeb.Vinoacasă.Com“’; „La poarta nemuririi se sinucide blînd iluzia vieţii.“ (M. C.)

● În troleibuzul 66, vizavi de Bucur Obor, vecinul de scaun se ridică, după ce îngurgitase o doză de bere, îndreptîndu-se spre uşă. „Aţi uitat ceva“, îl fac atent, arătînd spre tinicheaua abandonată la piciorul scaunului. „Da’ ce, te deranjează?“ „Şi pe mine mă deranjează“, intervine domnul din faţa mea. „Ce vrei, bă, tu vorbeşti, te razi o dată la două săptămîni… ai?“, şi coboară grohăind şi înjurînd. „Vorba lui Brâncuşi: «V-am lăsat proşti şi săraci şi v-am găsit şi mai proşti, şi mai săraci»“, comentează cu tristeţe domnul cu barbă, din faţa mea. „Şi mai mulţi…“ adaug, ca pentru mine. „Nu neapărat. Au mai fost şi războaie…“, punctează, ca pentru sine, acelaşi domn. (R. M.)

● O inscripţie în tramvaiul 1: „Mancaias oci lu Lenuta micuta (pe Facebook). Daca vezi asta sun-ama!“. N-am înţeles nimic, însă probabil era ceva suav. (A. P.)

● Un urs din Canada s-a căţărat pe un stîlp electric, ca să scape de nişte cîini, şi a adormit acolo, în aer. S-a întîmplat în Shellbrook, Saskatchewan. (L. V.)

TOT CE-A MAI RĂMAS ÎNTRE NOI
ESTE SPAŢIUL LUMINAT DE JOS
PRIN RICOŞEU, UNDE A DOUA ZI
COPIII VOR AJUNGE BRICHETE

● A apărut, în sfîrşit, o poreclă binemeritată pentru utilizatorul excesiv, vicios, absorbit peste măsură de telefonul cu ecran tactil: smartphone zombie. Îl vedeţi cel mai bine pe înserat, aplecat asupra telefonului, cu chipul luminat de jos, ca personajele malefice din filmele clasice, gîdilînd de zor ecranul şi tastînd cu nefirească îndemînare mesaje către orişicine, numai către cei de faţă nu. (M. P.)

● „Sînt dispus să candidez la preşedinţie, dacă îmi va propune cineva“, a zis dl Klaus Iohannis. Eu m-am cam plictisit de stilul ăsta eufemistic-modest-prin ricoşeu. Toţi candidaţii fac pe mimozele şi folosesc formule de genul „îmi voi asuma responsabilitatea“, „sînt dispus să…“, „dacă se va pune problema, atunci voi accepta să…“ etc. Vreau să apuc şi eu momentul cînd vremea mimozelor va trece şi cine vrea să fie preşedinte o s-o spună fără ocolişuri (eventual cu cîţiva ani înainte să candideze, ca să-l ştim şi noi din timp): „Vreau să fiu preşedinte.“ (M. V.)

● Potrivit Mediafax, „Un bărbat de 80 de ani, din comuna băcăuană Vultureni, a fost uitat încuiat trei zile în sediul primăriei din localitate, unde se dusese după o adeverinţă, edilul susţinînd că bătrînul s-a simţit bine cît a stat închis în clădire, altfel ar fi deschis o fereastră şi ar fi strigat după ajutor.“ (L. V.)

● S-a descoperit cine a furat taragotul lui Dumitru Fărcaş – un bucureştean de 38 de ani din sectorul 3. Taragotul a fost predat poliţiştilor de un alt individ, care l-ar fi găsit duminică pe o bancă, în timp ce făcea jogging. Apoi, a doua zi, acesta şi-a schimbat declaraţia şi a spus că, de fapt, l-ar fi cumpărat de la hoţi cu 100 de lei. Propun şi un titlu pentru această schiţă absurdă: „Din aventurile urbane ale taragotului“. (A. P.)

● De 1 iunie, Ziua Copilului, un grup de copii a vizitat Casa Parlamentului. La clasica întrebare a reporterilor „Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?“, cei mai mulţi au declarat ferm: „politician“. Întrebaţi, din nou, de ce această aspiraţie, copiii au răspuns în cor, entuziasmaţi, că au fost convinşi de „frumuseţea“ sălilor vizitate. Oare asta să-i fi motivat, de fapt, şi pe politicienii noştri să ajungă politicieni? (S. G.)

● Fără glumă, sînt convins că printre politicienii din România sînt unii care nu înţeleg cu nici un chip afirmaţia pe care Barack Obama a făcut-o în Polonia, săptămîna trecută, cum că „liderii trebuie să lupte împotriva corupţiei, nu să fure de la cetăţeni“. Alţii, care înţeleg mai multe despre politică, vor ajunge cu siguranţă la concluzia că e o afirmaţie de formă, dar că aşa dă bine să vorbeşti, dacă eşti preşedintele Americii. (A. M.)

● În tramvai, un vînzător ambulant îşi strigă marfa: brichete, pixuri, autocolante „cu Iisus care a suferit“. (D. S.)

PÎNĂ LA URMĂ, 
DRUMUL SPRE NIMIC ESTE MINUNAT

● Cică arheologii au descoperit cei mai vechi pantaloni din lume. Au 3300 de ani. Sînt chinezeşti. Mda. Pînă la urmă o să descoperim că şi istoria e tot made in China. (M. M.)

● Pe drumul spre Cluj văd scris cu litere imense pe o dubiţă: „Firma de mutări mobilă Mutanţii“. Cu numele ăsta e posibil să le meargă bine prăvălia. (A. M. S.)

● Culmea mîncării de spital: o zeamă roşie, cu iz de bulion şi cerculeţe de grăsime, în care nu pluteşte nimic. Pe lîngă asta, macaroanele tot cu nimic ori piureul apos cu două felii de pîine sînt nişte delicatese. (I. P.)

● Au fost publicate scrisorile lui Einstein către prima lui soţie, Mileva Maric, din care aflăm că, pentru a nu divorţa de ea, savantul i-a pus o serie de condiţii: să facă curăţenie în casă, să-i spele hainele, să-i servească masa la el în cameră de trei ori pe zi, să nu se aştepte la sex şi, mai ales, să nu-i vorbească fără consimţămîntul lui. Femeia a fost de acord, însă, în cele din urmă, cei doi tot au divorţat. Einstein avea deja o aventură îndelungată cu verişoara lui, Elsa Einstein, iar, după pronunţarea divorţului, era cît pe ce să se căsătorească cu fiica acesteia. S-a căsătorit însă cu Elsa, care-i scria unei prietene: „Albert este minunat, dar viaţa cu el este epuizantă şi complicată.“ (M. C.)

Foto: Ş. Georgescu