Să ne schimbăm stilul de viaţă?

Publicat în Dilema Veche nr. 540 din 19-25 iunie 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

Aveam un amic care pe la 30 şi ceva de ani şi-a schimbat fundamental stilul de viaţă. Înainte, era un tip voinic, mînca cît şapte şi, de cînd intrase într-un mediu de artişti, bea cît şapte, dar nimic nu părea să-l doboare, era ca un trol. Eu l-am cunoscut în faza sa boemă, în care pierdeam împreună nopţile, curgeau berile, scrumierele se umpleau de mucuri pînă la refuz. Amicul meu era exuberant şi plin de idei despre ce este viaţa şi arta, apoi îndura cu stoicism răul de a doua zi. Pînă într-o zi cînd şi-a dat seama că ceva nu mai merge sau că scîrţîie (aşa cum mi-am dat şi eu seama, tot după 30, vîrsta la care organismul uman ţine morţiş să-ţi transmită primele semne că există şi altceva în afară de tinereţe şi că nu vei trăi etern). Brusc, „s-a lăsat“ de tot. O fi existat şi un alt declic, nu ştiu, căci abstinenţele lui multiple s-au suprapus şi peste nişte căutări spirituale – pornind de la frecventarea cu regularitate a slujbelor de duminică şi ridicărea în slăvi a Bisericii Ortodoxe şi sfîrşind cu o stare zen şi cu sistemele de credinţă orientale. Renunţarea la ţigări şi alcool i s-a părut insuficientă, aşa că, într-o primă etapă, s-a declarat duşmanul cărnii, în a doua, a devenit complet vegetarian, apoi raw vegan. Noi, ceilalţi, care continuam să ne învîrtim în caruselul vieţii noastre boeme (e adevărat, eram ceva mai tineri), ne dădeam coate şi ne spuneam că n-o să-l ţină mult. Dar l-a ţinut, căci schimbarea era totală. Amicul nostru era acum un individ mult mai tăcut şi posac, nu mai avea idei, doar medita. Cînd ieşea în oraş, căuta ceainăriile simandicoase în care nu se fuma. Opiniile lui despre „viaţă şi artă“, care înainte erau îndrăzneţe, căpătau o pertinenţă ce se puteau confunda uşor cu blazarea, apărea şi o doză de snobism. În garsoniera lui, plină înainte de sticle goale şi cutii de bere, găseam pacheţele cu toţi soiul de germeni sau ghivece cu grîu încolţit. Pe balcon, îşi cocea pîinea la soare. Cînd îl vizitam, îl găseam mestecînd înverşunat o frunză de salată; dacă scoteam dopul unei sticle cu vin, se uita jenat în altă parte. Nu avea o filozofie personală asupra noului său stil de viaţă, dar făcea totul ca la carte. Nu spunea decît atît: „Înainte mă simţeam rău (fizic şi psihic), acum mă simt bine!“ Oare? După vreo două luni se umpluse de bube şi de eczeme, organismul lui de băiat crescut la ţară, cu lapte de capră şi carne în untură, reacţiona urît la excesul de seminţe şi vegetale. „Mă detoxific!“ Cu timpul, a renunţat însă la raw şi s-a întors la vegetarianismul clasic. După un an, arăta ca un călugăr care postise prea mult, era oarecum în formă, doar că nu mai avea nimic în comun cu trolul pe care îl cunoscusem. De ţigări şi alcool nu s-a mai atins şi sînt 15 ani de atunci, iar destinul lui a devenit chiar mai interesant de atît, însă asta e deja o altă poveste. Totuşi, n-a mai fost niciodată omul acela incredibil de tonic al nopţilor noastre de artişti, nu l-am mai simţit niciodată la fel de creativ şi de plin de inspiraţie. De parcă, după Marea Schimbare, nu şi-ar mai fi trăit niciodată viaţa lui, ci doar o viaţă artificială, de împrumut, un soi de ambalaj numit existenţă, pe care singur şi-l confecţionase, ascultînd de unii şi de alţii sau de diferite divinităţi pe care le-a căutat în toţi aceşti ani. Desigur, unii dintre voi vor spune că a procedat bine, că va trăi sănătos şi „curat“ pînă la 100 de ani.  

Cazul amicului meu – şi alte cîteva, asemănătoare (care implică, la fel, un om vechi şi unul nou) – mi-au dat de gîndit în momentul în care mi-am pus problema să schimb ceva în propriul stil de viaţă. Însă n-aş merge niciodată atît de departe, nu mă tentează extremele, ba chiar mi se pare că ar conţine ceva ascuns, periculos, de aceea prefer compania oamenilor care ştiu să aprecieze un pahar de vin şi conversaţia plăcută pe care aceasta o întreţine, decît pe a celor care „nu beau din principiu“. Pur şi simplu, nu-mi inspiră încredere. La un moment dat, am renunţat pentru o perioadă de timp la carne, pentru că realizasem că nu mă mai hrănea „eficient“, îmi dădea o stare de sfîrşeală. Abia atunci am observat ura şi dispreţul multora dintre vegetarieni faţă de „carnivori“. Tot „din principiu“. (O prietenă proaspăt vegetariană aproape că a urlat la mine cînd am îmbiat-o cu o musaca: „Tu nu ştii că nu mai mănînc carne de aproape un an?!“ Adică: „Eu m-am schimbat în mod fundamental în bine şi tu mă tentezi cu răul de dinainte?“) Am revenit la carne şi prima friptură, după post, am devorat-o cu multă plăcere.  

Toate aceste manifestări extreme au ceva de sectă. Pentru că, inevitabil, dincolo de ele, se află de fapt nişte frustrări care se adună constant, cu cît privaţiunile sînt mai mari. Şi la un moment dat erup, ca eczemele amicului meu. Renunţînd la mici (sau mari) plăceri ale vieţii, tindem să devenim oameni perfect sănătoşi şi apţi pentru orice (mai puţin pentru nemurire), dar oare nu ne prelungim viaţa într-un mod inutil? Oamenii aceia mai au ceva din noi înşine?  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești