Mici nedumeriri

Publicat în Dilema Veche nr. 536 din 22-28 mai 2014
Teoria conspiraţiei jpeg

Nu ştiu exact ce se întîmplă zilele astea, că văd din ce în ce mai mulţi băieţi cu genţi imense de oraş. Caraghioslîcul prinsese acum mai bine de doi ani pe podiumurile de modă şi se revărsase pe străzile altor oraşe, dar văd că aici continuă în forţă. Ştiţi despre ce vorbesc, nu? O sumedenie de băieţi, care nu se duc la gară şi nici la sala de sport, umblă prin oraş cărînd nişte genţi imense de piele. Genul de geantă cu care pleci pentru cîteva zile undeva. În care ai cele necesare de toaletă, ceva schimburi, poate un laptop şi ceva cărţi. Numai că cei pe care-i văd nu pleacă nicăieri. Ies la o bere sau la cafele, cu geamantanele după ei. Aş da orice să aflu ce cară acolo.

Pentru că ştiu ce au fetele în genţile lor imense: majoritatea – lucruri inutile, cu excepţia fardurilor de împrospătat figura, fireşte. Pe lîngă triada portofel-telefon-chei, fetele pot avea în geantă minilanterne, bricege elveţiene, ochelari de soare cînd nu are cum să fie soare, soluţii de curăţat lentilele, încărcător de telefon, o plăsucă din material textil, un tricou – că cine ştie, soluţie antibacteriană pentru mîini, şerveţele, chei de la boxa din bloc în care nu umblă niciodată, o agendă inutilă pentru că au deja un smartphone, medicamente de tot soiul, deodorant şi parfum, gumă de mestecat. Şurubelniţe, rulete, forfecuţe. Cu o geantă din asta de zi cu zi poţi supravieţui liniştit o săptămînă şi mai bine, în caz de dezastru, ba chiar cu uneltele din ea poţi construi o maşinărie mică.

Doar că fenomenul s-a inversat. Fetele au început să revină la plicuri, la nişte dreptunghiuri un pic mai mari decît un portofel, în care n-ai ce să bagi decît strictul necesar unui safari urban de cîteva ore, iar băieţii au trecut la geamantane. Nimic de zis, unele sînt chiar extrem de frumoase şi bine lucrate, mai mult ca sigur şi foarte scumpe. Nu au curea de umăr, se ţin de regulă în mînă, de două mînere scurte. Nu pe cotul îndoit, cum le poartă fetele, genţile astea se cară exact cum ai căra un geamantan. Dar, repet, aş da orice să ştiu ce poţi vîrî într-un asemenea gentoi cînd ieşi la terasă la un ceai. Cu ce te poate surprinde o ieşire în oraş iar tu să fii complet nepregătit? Se strică masa la terasă şi scoţi din traista aia o bormaşină? Sau un flex să-i egalezi picioarele, că se clatină şi-ţi varsă berea? Ai vreo trei cărţi acolo, în caz că te plictiseşti preţ de cîteva staţii de metrou cînd oricum eşti cu ochii în telefon? Ce poţi să ai acolo, o trusă de mică chirurgie, un Monopoly, converşi de schimb, un televizor cu ecran plat?

Sigur că gentoiul e o hipstereală băieţească, un accesoriu precum barba, ochelarii retro de baga, pantalonii strîmţi şi sacoul aşijderea, purtat cu un fulărel moale. Dar măcar astea-s la vedere, nu ascund mari secrete. În valiză nu înţeleg ce este.

Le tot povesteam amicilor cum urmăresc un asemenea băiat pe care-l văd în aproape fiecare dimineaţă la metrou. „Hipsterelul“ – l-am poreclit, într-un puseu de mare imaginaţie. Omul are tot ce-i trebuie să stea bine în categorisirea asta. O bărbuţă moale, fragedă şi castanie precum puful puilor de păianjen abia ieşiţi din ou. Ochelari cu rame groase peste o privire care flanează şi nu priveşte. O freză ca un coif cu bretonul lung şi înfoiat dat peste cap. Sacou strîmt. Pantaloni tubulari care se opresc ceva mai mult deasupra pantofilor, numai bine să-i remarci şosetele colorate roşu-carmin, galben-canar, roz-somon. Căşti ale căror fire albe îi atîrnă melancolic din urechi. O colecţie remarcabilă de eşarfe. Un trupuşor firav, androgin, cu umeri ascuţiţi şi înguşti. Una peste alta, omul e chiar drăguţ, iar în afară de şosetele zbanghii, nu-l remarci cine ştie ce. Sigur, doar dacă n-ai un acut simţ al ridicolului, dar chiar şi aşa. Omul are însă şi un gentoi care-i chinuie vizibil statura fină. Mai că-mi vine să-i propun să-l ajut să-l care, prieteneşte, ca la gară – „Hai să ţin şi eu de-o toartă.“ Poate abia atunci aş putea să-mi lămuresc misterul, să-mi iau inima în dinţi şi să-l întreb: „Dar ce cari în ea, domnule?“

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.