Cum îi recunoşti pe turiştii români?

Publicat în Dilema Veche nr. 539 din 12-18 iunie 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

Se apropie vara şi devenim cu toţii, cu sau fără voia noastră, turişti. La mare, la munte, în străinătate, pentru un week-end, pentru un sejur. Uneori, pe la sfîrşitul lui iulie, cînd Bucureştiul începe să se golească şi cîrdurile de maşini să se împuţineze, cînd totul capătă un alt ritm şi o lentoare reconfortantă, mă simt ca un turist în propriul meu oraş. O iau la pas pe străzile aproape pustii, cu o curiozitate nouă, estivală, căutînd umbra şi descoperind locuri pe care nu le văzusem înainte, deşi trecusem de nenumărate ori pe lîngă ele, dar eram prea grăbită cu treburile „de peste an“: o piaţetă, clădiri ascunse, cu plăci comemorative despre care habar n-aveam – de tipul „Aici a locuit soprana Arta Florescu“ –, curţi sufocate de verdeaţă, intrări înguste, cum ar fi cea a Peşterii sau Margareta, terase cu doar două-trei mese şi bere Zăganu, la halbă, la care te aşezi şi, făcînd abstracţie de asfaltul din jur, de tramvaie şi troleibuze, te poţi simţi ca la mare. 

Însă nu de Bucureştiul „turistic“ voiam să povestesc acum, ci despre cum vara şi vacanţa se insinuează în vieţile noastre şi tindem să consumăm calupuri de relaxare, căpătînd deprinderi şi apucături noi. Iată cîteva observaţii:

● Nu ştiu cum o fi la all inclusive, pentru că n-am fost niciodată, însă în toate hotelurile cu mic dejun inclus (fie ele de 2 sau de 5 stele), turiştii români sînt cei care se reped la mîncare de parcă în asta ar consta esenţa dimineţilor lor de vacanţă. Formează cozi ca pe vremuri la pui şi la unt, ţîţîie cînd sucul de portocale sau cafeaua se termină chiar în faţa lor. Îşi umplu farfuriile cu de toate, oameni care acasă, de obicei, nu mănîncă dimineaţa decît cel mult un covrig, în drum spre serviciu, acum se îmbuibă cu omlete şi cîrnăciori, se „alimentează“, ca să dea randament în vacanţă. Am văzut o scenă halucinantă la un hotel fost „al sindicatelor“, din Mamaia capitalistă, unde şi acum se cazează familiştii cu bani puţini şi cu mulţi copii. Dimineaţa, la micul dejun (sărăcăcios, de altfel), aproape că s-au bătut pe crenvurşti, în timp ce chelnerul care supraveghea acţiunea le striga „Luaţi cîte doi, ca să ajungă la toată lumea!“ Nu-l asculta nimeni. În general taţii, în calitate de cap al familiei, aveau sarcina de a aduce la masă cît mai mulţi crenvurşti care, dacă nu se mîncau, dispăreau în poşetele şi genţile de plajă ale nevestelor, grijulii în privinţa gustărilor de mai tîrziu. Părea un soi de concurs al foamei şi al disperării.

● În străinătate, grupurile de turişti români sînt cele mai zgomotoase şi mai certăreţe. Atrag atenţia, localnicii le aruncă priviri stranii, nemulţumite. Înţepenesc la cîte un colţ de stradă, blocînd trotuarul, vorbesc tare, fiecare vrea altceva sau să o apuce într-o altă direcţie. Unii vor la hotel, alţii la shopping, cîţiva sînt nervoşi că n-au bifat nu ştiu ce obiective, bărbaţii vor la bere, copiii vor cu barca sau vor îngheţată şi încep să ţipe, însă adulţii nu-i bagă în seamă, sînt doar nişte accesorii. O mică haită pierdută într-o junglă străină. Rareori vezi români călătorind singuri, discreţi, anonimi, iar cînd îi întîlneşti întîmplător, te bucuri de compania lor.  

● Din ciclul „români la Paris“: o familie – mamă, tată, un băiat, toţi trei supraponderali, pe o bancă de pe malul Senei, mîncînd cu poftă nişte şaorme uriaşe şi uitîndu-se la vaporaşe. Tatălui i-a curs sos pe tricou, înjură. Puştiul începe să se agite brusc: „Uite, a plecat vaporul nostru!“ Mama, cu un ton plictisit, ca şi cum ar fi aşteptat tramvaiul 14: „Las’ că-l luăm pe următorul!“ În general, am observat lipsa de entuziasm a turiştilor români faţă de orice. Nu scot exclamaţii de admiraţie, nu afişează zîmbete fericite în momentul în care ajung în locul pe care l-au visat/planificat un an întreg, ci doar nişte grimase de tipul „se putea şi mai bine!“ Totul e sub aşteptări, totul le pute – Sagrada Familia e cu schele şi nu pot vedea mare lucru, Gioconda e un tablou prea mic, chiar meschin, plaja din Grecia e prea îngustă şi mai sînt şi pietre în apă etc. Iar dacă îi auzi comentînd, îi critică de regulă pe alţi turişti din alte ţări: „O vezi pe americanca aia, ce grasă e şi cum bagă în ea îngheţată?“ „Baba aia franţuzoaică e cu unul de douăj de ani, ai văzut?“ „Am stat la camping cu nişte nesimţiţi de polonezi – toată noaptea au rîs şi au băut bere!“  

● Alte manifestări oarecum tipice – bagaje multe, mari şi inutile (care pot conţine un filtru de cafea, o pernă fără de care cineva nu poate să doarmă, foehn şi alte accesorii care se găsesc de regulă şi în camerele de hotel), tendinţa de a marca teritoriul străin (prin inscripţii şi alte scrijelituri sau prin distrugere – mici fragmente din „obiectivul turistic“, pe post de suveniruri), niciodată nu se refuză nimic dacă e gratis şi tot ce e gratis trebuie consumat sau, în cel mai rău caz, luat acasă, într-o cameră de hotel pe unde au trecut români nu vor prisosi niciodată pliculeţele de şampon, săpunurile, gelul de duş.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.