Simona Halep – triumful naţiunii

Publicat în Dilema Veche nr. 540 din 19-25 iunie 2014
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Toţi avem o părere despre Simona Halep. E normal. Performanţa ei extraordinară vine într-un moment în care multora li se pare că, pe aici, nu prea se mai poate face nimic. Olimpicii de la mate, de la info sau de la fizică pleacă pe capete. Cei mai mulţi vor la şcoli de pe-afară. Cum să nu-i înţelegi?! În povestea asta cu olimpicii e un pic mai greu să vibrezi patriotic. Chiar dacă puştanii ăştia fabuloşi ar rezolva conjectura lui Poincaré în direct, la televizor, sub privirile îngăduitoare ale analiştilor, treaba asta nu ne-ar încălzi prea tare. Nu e pe stadion, nu e o chestie cu… public. Plus că habar n-avem ce-i aia. Mulţi dintre noi am copiat la bac. OK, asta cu conjectura e o chestie abisal superioară nivelului de bac. Dar tot aia e. O chestie despre care nu pricepem nimic. Nu participăm. Nu scandăm, nu aplaudăm, nu cîntăm cînd cineva înşiră nişte calcule pe o hîrtie sau la tablă. Bun, recunoaştem, copiii ăştia sînt cumplit de deştepţi. Dar pleacă. Sigur, sînt români, ajung pe la mari universităţi, fac nişte cariere excepţionale, dar nu ne reprezintă chiar aşa cum am vrea. Nu joacă pentru noi. Nu li se cîntă imnul în direct, la televizor, iar steagul românesc nu „flutură pe cel mai înalt catarg“, în inima unuia dintre marile stadioane ale lumii.

Ce facem în situaţia asta? Ne urcăm pe prima performanţă vizibilă care ne iese în cale. „Oameni sîntem!“ E sport. E cu clasamente şi cu tot ce trebuie. Şi e firesc să năvălim pe ceva răcoritor, după febra gripei care umple de guturai felul nostru de a vedea lumea. Da, se poate veni cu cele mai elaborate şi mai clare concluzii ale unor cercetări „cu baze psihologice şi sociologice“. Da, nu putem vorbi despre „noi“ în general. Aşa e. Nu sîntem identici. Dar ce spectacol superb e dincolo de toate adevărurile astea frumos şi corect argumentate academic. Cît de pasional se învolburează discuţiile de la o bere, cît de artezian spumegă fîntînile articolelor din presa scrisă, cît de gîlgîitor pleacă spre cer gheizerele părerilor care erup din „puţurile gîndirii“. Cum se mai pompează fluviile de magmă patriotică neîmplinită, spre văi pustii, necălcate de pe vremea în care Hagi şi Gică Popescu ajungeau pe la Real Madrid şi pe la Barcelona. Evident că toate astea sînt lucruri normale. E natural să vibrezi entuziast la uriaşa performanţă a Simonei Halep, cîtă vreme ai stat pe sec atîta vreme. E simplu şi cinstit – „Lasă, dom’le, să ne mai bucurăm şi noi de ceva, după tot ce e în ţara asta…“

Mai departe, Simona Halep devine „fata noastră“, „micuţa noastră“, „marea surpriză românească“, primind – înainte de a o fi cerut – misiunea de căpătîi a eroilor naţiei: „Simona, să joci şi să cîştigi pentru noi!“ Şi unde nu-ncep marile ambalări ale colosalelor noastre motoare analitic-dubitative… „Oare n-o fi prea scundă şi prea necoaptă ca să ne punem noi chiar toate speranţele în ea? Ce-o să facă atunci cînd o da de huidumele alea de surori Williams şi de chinezoaica aia… cum o cheamă, măi… că pe ăia îi cheamă la fel pe toţi… O fi adevărat că şi-a micşorat sînii?... N-are încă psihic pentru nivelu’ ăsta. Acolo tre’ să fii tare, frate, nu ca românii noştri, care cad tocma’ cînd zici că dau lovitura. N-are, şanse, moşule, e din România. Crezi că te lasă ăia care fac jocurile să ajungi tu, din România? Te lasă, aşa, un pic, să-ţi ia faţa, p-ormă la revedere, pa, mai treci, te mai sunăm noi... Crezi că aşa merg chestiile? Cu performanţe şi vrăjeli d-astea? E cu bani, nenică. Nu pui tu botu’ de la România la caşcavalu’ lu’ ăia mari… Plus că fata e zgîrcită ce n-ai văzut, frate. Şi tac-su la fel. Au ariciu-n buzunar. N-ar lua antrenor străin nici să le rupi o mînă. Păi, fără antrenor străin cum vrei, mă, nene, să le baţi p-alea? Plus că e mică, mă. N-are înălţime. Azi, dacă nu eşti înalt, stai acasă, tată. N-ai văzut cît sînt ăia?!“

Odată ajunsă în finală la Roland Garros, Simona Halep produce o schimbare radicală în discursul setos de patriotism şi victorie: „Hai, Simona! Bravo, Simona! Fata noastră a realizat o performanţă incredibilă. Să joci pentru noi, Simona! Sîntem toţi alături de tine! O ţară întreagă nu mai respiră – serveşte Simona! După ani de suferinţă şi tristeţe, ai adus o rază de lumină în vieţile noastre. Daţi like Simonei! Fetiţa asta a readus speranţa în suflete şi a reînviat zîmbetul pe chipurile românilor. Deci se poate. Galopul de sănătate al Simonei nu ţine cont de adversară. Simona defilează spre finală. Simona e de neoprit. Du-ne spre victorie, Simona! Avem încredere în tine! În spatele tău sîntem noi toţi!“

Ştim cu toţii, Simona a pierdut finala. Sharapova a fost mai bună. De data asta. Noi am luat-o cu arbitrajul – prost, e drept –, dar asta nu mai foloseşte la absolut nimic. Sau, mă rog, foloseşte la discuţiile de după: „Ăla era francez, mă? Poate cum sînt io suedez. N-ai văzut că era… d-ăsta de la ei? Magreb d-ăla. Conlocuitor, vere, ca ăştia de la noi. Cum vrei să ţină ăla cu românii? A văzut-o p-aia, s-a speriat. Păi, ai văzut-o p-aia cum arată? Aşa sînt ruşii, nene, cît casa. Dai în bengă cînd o vezi p-aia. Magrebu’ oricum nu le-avea cu arbitraju’. Îţi dai seama că d-aia l-au şi pus…“

Unii o dau mai pe sentiment şi povestesc „cum ne-a spălat fata asta obrazul greu încercat“. Alţii strigă în toate felurile: „Luaţi mîna de pe Simona! Lăsaţi-o în pace! Nu-i murdăriţi performanţa!“ Tîrziu, nene! A-ncăput pe mîna noastră, asta e. Noi trebuie să-i suportăm eşecurile, ea trebuie să ne suporte dragostea. Aşa e în sport. Ea e doar un pretext. Noi sîntem pe teren. Dacă iese cu victorie, am cîştigat noi. Dacă nu, a pierdut ea. În rest, a zis cu gura ei: „O să dau tot ce pot pe teren pentru a le aduce bucurie românilor.“ Pînă i-o spune cineva că cea mai mare bucurie e a ei. Doar a ei.

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.