Genul cumsecade

Publicat în Dilema Veche nr. 538 din 5-11 iunie 2014
Mîrlanii cu palat jpeg

E mai degrabă scundă şi oarecum pătrată. Să aibă la vreo cincizeci şi, dar e bine încleiată, carnea vîrtoasă stă tare ca piatra pe oasele scurte şi zdravene. O măsură de om care-ţi învîrte însă gospodăria într-o secundă – face ciorbe, îngrijeşte la animale şi copileşte la roşii, fără crîcneală.

A coborît dintr-o preorăşenească, cu două sacoşe imense de rafie în fiecare mînă. Nu se vede ce cară acolo, dar pare o greutate îndesată, apăsătoare ca plumbul, ucigătoare. Le duce cu umerii tremurînd, cu pas repede, ai pune pariu că are dinţii încleştaţi. Are rochia de oraş pe ea. A ieşit din pantalonii de trening, din flanelul grena şi din papucii de plastic verde, purtaţi peste ciorapii groşi, pentru rochia asta fără mîneci, rotundă la gît, care se termină undeva la jumătatea genunchilor ridaţi. E un nylon, un soi de elastic care se întinde şi fîşîie la fiecare mişcare a trupului îndesat. Cineva, creatorul rochiei, a avut ideea să îmbrace nasturii care o închid la spate de la ceafă pînă spre talie în nişte fundiţe cît palma. Pe nasturii chinuiţi, fundiţele erau toate razna. Cîş, scălîmbe, se mişcau şi ele sacadat cu fiecare pas hotărît al femeii.

Doamna e cumsecade. Mari păcate n-a înfăptuit. A minţit atîta cît viaţa normală să poată merge mai departe. A tăcut cînd bărbatu-su era beat, l-a nenorocit cu cicăleala cînd era treaz. E o lege a compensaţiei, pe care o ştie bine. A ţinut pomenile, sărbătorile, a dat cînd şi cît a trebuit. Ştie a citi şi-a scrie. Reţetele ei sînt notate cu mînă grea, de şcolar; cînd scrie, pixul apăsat sapă şanţuri în hîrtia devenită un model ondulat, un Braille pe dos.

Nu-i plac deviaţiile, anormalii, negospodarii. La inima ei ajunge cineva despre care-şi imaginează că are totuşi o cămară cu conserve făcute-n casă, un congelator cu carne pe două săptămîni, ceva vin şi ţuică de la neamuri şi sifon. Cineva care s-a încuibat cum se cuvine la el acasă. Cu perdele, covor şi gresie lucioasă. Cu lustră în formă de lalea, cu termopan, cu blocul izolat. La inima ei ajunge cineva care se respectă şi iese frumos din casă, vara, cu maiou sub cămăşile albe, cu mînecile scurte apretate şi călcate lamă. Cu pantofi curaţi şi cu părul ales bine din pieptene într-o cărare pe-o parte. Cineva sigur pe sine, care-i tutuieşte pe chelneri şi care a năşit o duzină de perechi.

În faţa necunoscutului, a ciudăţeniei, o pocneşte o veselie neîncrezătoare. Poate uneori să schiţeze o cruce, să şoptească un „Doamneee...“ şi amuzamentul ei nejucat s-o ducă pe domnişoara cu ruj negru la care se uită piezişîntr-un cumplit derizoriu. Pe tipul filiform, în maiou, care face moonwalking în staţia de autobuz cu căştile pe urechi – la Bălăceanca. Pe liceenii care se bat cu cartofii prăjiţi sleiţi de la Mc – la reeducare urgentă.

Doamna e cumsecădenia întrupată şi hrăneşte copii de pe stradă cu friganele – de sufletul ei, de sufletul morţilor. S-a uitat la Eurovision şi a privit-o pe Conchita cu mîna la gură. După standardele toleranţei luminate, ea e o rasistă. Dar n-o face conştient, nici măcar cu răutate. Lumea aşa e aşezată; ţiganii-s ţigani, jidanii-s jidani, iar toată lumea musulmană e la categoria „arabii ăia“. N-are sensibilităţi de protejat pentru că nici pe ale ei nu i le-a menajat nimeni vreodată. Nu că ar fi vrut. Nu că ar fi cerut, nu că s-ar fi gîndit vreodată la aşa ceva. Lucrurile mai complicate ca evidenţa sînt mofturi. Toleranţa pentru ăi tineri se opreşte abrupt la copiii ei. Iar ei – un ciudat melanj de supunere filială şi clubărit prin Centrul Vechi. Ei o să ducă dorul camerei mobilate cu PAL de acasă prin bursele din străinătate. Ei o să înveţe cel puţin să se abţină cînd vine vorba de chestiuni rasiale. Ei o să aibă un coleg negru, chinez, arab sau turc – care sînt, la rîndul lor, cumsecade. Ei sînt urmaşii doamnei cu rochie de plastic închisă la spate în fundiţe ridicole şi ei o să vadă pe pielea lor că prejudecăţile au două capete. Şi că amîndouă muşcă al naibii de tare.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.