Vorbitul pentru alţii
Am participat recent la una dintre şedinţele Grupului de lectură „Calderon“, şedinţă la care studenţi, avocaţi, profesori sau simpli cititori au vorbit despre studiul lui Titu Maiorescu, „Oratori, retori şi limbuţi“. A fost prima dată cînd m-am întîlnit cu entuziasmul, priceperea, umorul, farmecul, vorba curată şi corectă a celor de la Calderon şi nu mi-a părut rău. Dimpotrivă: într-o vreme în care ţara arde de nepricepere, ignoranţă, corupţie, brutalitate, cîţiva oameni, adunaţi la BCU să vorbească despre cărţi, personaje, autori şi fapte excepţionale, aduc normalitatea mai aproape.
Revenind, însă, la subiectul propus de organizatori, pornind de la cartea lui Maiorescu, şi anume discursul public de ieri şi de azi, am de făcut următoarele observaţii: mai întîi, felul în care se vorbeşte astăzi, în văzul tuturor, fie în mass-media, fie în Parlament sau în orice alt loc unde există dezbateri publice, pare grav afectat de două sau trei maladii:
Există o confuzie între privat şi public, intens întreţinută de mass-media, pentru rating. Ziarele, televiziunile, instituţiile ne invită cu surle şi trîmbiţe la dezbateri de idei şi proiecte, dar, în locul lor, primim, în cel mai bun caz, o tacla de Cişmigiu. Nu idei se iau la mărunţit, ci emoţii tari, amănunte stînjenitoare, experienţe personale irelevante şi stingheritoare, ghionturi în ficatul adversarului, glume de partid, ironii grosolane etc. Orice, dar absolut orice poate fi şi este transformat într-o discuţie din faţa porţii, cu ochii la stradă: legi fundamentale, proiecte de revigorare economică, reforma din învăţămînt, producţia de grîu sau lipsa autostrăzilor.
Există un amestec, în dezbaterile sau discursurile publice, de profesionism şi amatorism, la fel, bine întreţinut de cei care le organizează. Vrei să te lămureşti cum e cu Uniunea Europeană sau la ce e bună taxa pe stîlp? Vei primi păreri, indignări, iritări, idei răzleţe, ba de la un profesor de matematică, ba de la un actor. Vrei să ştii cum e cu reforma în învăţămînt? Va trebui să te mulţumeşti cu oftatul unui inginer sau cu suspinele unui sindicalist. Finanţistul nimereşte într-o dezbatere despre adolescenţi, agricultorul – într-una despre manualele de religie, psihologul dă diagnostice într-o emisiune de divertisment, iar deputatul vorbeşte despre divorţurile din lumea mondenă.
Orice discurs presupune o construcţie raţională, care porneşte de la mesajul pe care vrei să-l transmiţi, de la auditoriul căruia i te adresezi şi de la contextul în care te mişti. Discursurile auzite în spaţiul nostru public nu au nuanţe: ele par a-şi descoperi mesajul pe parcurs, profilul celor care le ascultă este cu totul vag şi neesenţial, construcţia lor porneşte mai curînd din rărunchi decît din minte.
În întîlnirea de care am vorbit mai sus, am văzut şi am auzit studenţi cu o bună argumentaţie, întrebări esenţiale şi la obiect, replici bine gîndite, interes pentru dialog. Mă bucur că nu sînt lăsaţi de izbelişte. Şi că sînt chemaţi, din cînd în cînd măcar, să dea alt chip, mai adecvat, mai curat, dialogului din spaţiul public. Lăsaţi şi copiii, copiii ultimelor clase de liceu, să participe la asemenea întîlniri!
Maria Iordănescu este psiholog.
