Bani de la Guvern pentru presa bolnavă, dar prietenoasă
Un raport al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) care va fi dat publicităţii chiar în ziua în care apare Dilema veche, joi, 19 iunie, cuprinde o indicaţie foarte interesantă despre politizarea mediei româneşti: publicitatea publică – adică banii daţi de Guvern şi agenţiile acestuia presei – s-a ridicat, în 2013, la aproape 77 de milioane de euro, o sumă foarte importantă comparativ cu volumul publicităţii comerciale, de 305 milioane. Din cauza procedurilor de atribuire, e puţin probabil că suplimentul de bani s-a dus la canalele media populare, omologate de public. Rămîn cele cu surse de finanţare neclară, dar opţiuni partizane clare.
Dintre cele aproape 77 de milioane de euro, aproximativ 24 reprezintă aşa-numite proceduri anulate, adică servicii care nu au mai avut loc. Reiese că, în 2013, Guvernul şi sateliţii lui au trimis către media, pînă la proba contrarie, aproximativ 52 de milioane de euro. Estimarea referitoare la întreaga piaţă de publicitate, de 305 milioane, aparţine Initiative Media, agenţie care publică anual Media Fact Book. Nu e clar dacă metodologia Initiative include şi cheltuieli publice, dar în cazul extrem, în care toate cele 305 milioane provin din privat, guvernele Ponta au oferit presei un supliment de 17% din suma cheltuită de multinaţionale şi alţi advertiseri. Ceea ce e foarte mult.
Ca să ne convingem că e aşa, e cazul să ne amintim că, acum zece ani, în puţinele ziare anti-PSD ale momentului, izbucnea aşa-numitul scandal al publicităţii de stat. Ministere din Guvernul Năstase, ca cel al Transporturilor sau al Industriilor, cheltuiau pentru publicitate o sumă la vremea respectivă neprecizată, în schimbul unor reclame dubioase, la Nuclearelectrica sau CFR Marfă. De ce dubioase? Pentru că apendice guvernamentale de felul celor de mai sus nu lucrau (şi nu lucrează, în măsura în care mai există) cu publicul, deci nu aveau nevoie de astfel de campanii. Campanii care se desfăşurau, de altfel, în publicaţii la fel de dubioase, precum azi uitatul, dar prietenosul, cu PSD, Independent al lui Horia Alexandrescu. Publicitatea era atribuită în general prin licitaţii, conform criteriului preţului celui mai mic, care lua în considerare, pur şi simplu, cea mai ieftină ofertă. Principiu amatoristic, fiindcă un ziar sau o televiziune mică asigură o răspîndire mult mai restrînsă a mesajului. Profesioniştii mediaplanurilor iau în considerare, dimpotrivă, alţi indicatori, de felul costului pe mia de cititori (CPT) sau al gross rating point-urilor (GRP), care cuantifică mai bine publicul propriu-zis.
Scandalul a fost unul de proporţii şi a avut şi o urmare. După ce PSD a pierdut alegerile, în 2005, Guvernul Tăriceanu a dat publicităţii, la solicitarea CJI, o statistică despre cheltuielile cu publicitatea ale executivului Năstase. Conform noii puteri, care avea tot interesul să umfle cifrele, aceste cheltuieli se ridicau la 60 de milioane de euro, în cinci ani. Adică doar puţin mai mult decît cele 52 de milioane disponibilizate de Guvernul Ponta numai în 2013, pentru proceduri finalizate şi în desfăşurare.
Spre deosebire de ultimii ani, de criză, în perioada 2001-2004, piaţa de publicitate era în creştere în România. În 2013, însă, publicitatea publică s-a atribuit în bună parte prin acelaşi mecanism perimat şi suspect din epoca Năstase: peste 43 de milioane de lei, după criteriul preţului celui mai mic, faţă de numai 40, în funcţie de oferta cea mai avantajoasă economic, care, probabil, include calcule corecte, în funcţie de CPT sau GRP. Aproape 89 de milioane au fost distribuite însă după criterii „necunoscute“, ca în cazul achiziţiilor directe, fără licitaţie. Şi e vorba numai de sumele deja atribuite.
La capitolul proceduri, licitaţiile deschise, cele restrînse şi dialogul competitiv au existat doar pentru 88 dintre cele 139 de milioane de lei atribuiţi. Restul de bani s-au dat în urma negocierilor directe, a cererilor de ofertă, a negocierilor fără publicare şi a altor proceduri netransparente.
După scandalul publicităţii din epoca Năstase, la presiunea societăţii civile, echipa Tăriceanu adopta o Ordonanţă de urgenţă (34/2006) care transparentiza şi formaliza cheltuielile guvernamentale cu publicitatea. Ulterior, însă, autorităţile au schimbat un număr de prevederi ale ordonanţei. De pildă, pragul pentru alocare directă a crescut la 20.000 de euro, ceea ce înseamnă că toate cheltuielile punctual sub această sumă au loc fără licitaţie, în condiţii netransparente. Raportul CJI, finanţat de OLAF, arată, de altfel, că site-ul Publicitatepublica.ro, pe care autorităţile ar trebui să anunţe ofertele, nu funcţionează din luna martie.
Date în privinţa grupurilor media care au beneficiat de cele 52 de milioane de euro nu există; cunoscut e doar faptul că majoritatea banilor provin din fonduri europene, dar sînt gestionaţi de autorităţile locale. Unul dintre studiile de caz menţionează doar faptul că PRO TV – care e, pînă la proba contrarie, structura media cea mai dezinteresată de politic din România – a refuzat să preia, la un moment dat, publicitate publică.
Între epoca Năstase şi epoca Ponta, în 22 de luni din anii 2009-2012, guvernele Boc cheltuiseră aproximativ 115 milioane de lei noi (între 25 şi 20 de milioane de euro) pentru acelaşi tip de publicitate. Sursa: un alt raport, pe aceeaşi temă, al CJI, de care s-ar putea să nu ştiţi, fiindcă a fost prea puţin preluat de media beneficiară a acelor bani.
Toate acestea dovedesc, din nou, că politicienii care acuză, în opoziţie, adversarul aflat la guvernare de cumpărarea presei şi altele asemenea nu fac decît să adopte metodele predecesorilor, odată ajunşi la putere. Iar pe o piaţă media aflată în suferinţă, asta se bate cap în cap mult mai tare cu dreptul la informare, decît în presa prosperă a anilor 2006-2009.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).
