Pilule pentru moralitate

Într-un interviu acordat ziarului Adevărul, un profesor de bioetică de la Oxford descrie beneficiile pe care le poate aduce intervenţia tehnologiei în planul moralităţii, al fericirii sau al abilităţilor cognitive ale omului. Pastile care pot îmbunătăţi empatia, pilule care îţi ameliorează interesul faţă de persoana iubită, cipuri care te fac să „priveşti“ bunadispoziţie mai de aproape. Acesta este – afirmă cu convingere omul de ştiinţă – viitorul bun al omenirii, cu două condiţii: 1. Recurgerea la tratamente de acest fel să rămînă la libera alegere a pacientului. 2. Tratamentul să fie folosit cu discernămînt şi responsabilitate.

Pînă la un punct, soluţiile descrise de profesorul de la Oxford nu sînt o noutate: ştiinţa îşi oferă de mult timp serviciile în tratamentele psihiatrice, de la cele mai simple disfuncţii psihice, pînă la patologii marcant invalidante. Şi este adevărat că multe dintre „chimicalele“ produse de ştiinţă au ameliorat considerabil viaţa multor pacienţi care pînă acum cîteva zeci de ani păreau iremediabil pierduţi pentru societate.  

Mă întreb, însă, pînă unde ne putem lăsa duşi de euforia succeselor de pînă acum în utilizarea tehnologiei ca remediu al derapajelor omului modern? N-am nici o îndoială că ştiinţa poate avansa atît de mult pe cît îi cerem să ne ajute. Că putem lăsa în seama ei toată dezordinea vieţii noastre actuale, cu certitudinea că ar putea face ordine. Că vor exista cipuri care să ne facă să zîmbim cînd ne e mai greu, pilule care să ne descotorosească de relaţii improprii, medicamente care să ne stimuleze dragostea faţă de semeni, terapii chimice care să ne aducă alegeri morale sau care să îi facă pe copiii noştri să înveţe pentru bacalaureat, în somn. Tocmai de aceea, privind la puterile nebănuite ale ştiinţei, îmi vin în minte două mari semne de îndoială: 1. Dacă succesul acesteia depinde, în exclusivitate, de valori precum libertatea de a alege, discernămînt, responsabilitate, atunci toate aceste aşa-zise beneficii ale ştiinţei devin înfricoşătoare. Ştim bine cîte de rău stă omenirea cu toate cele de mai sus: libertatea de a alege, discernămîntul, responsabilitatea sînt grav avariate de constrîngeri social-economice, de interese majore ale celor puternici, de grave derapaje ale educaţiei pe glob etc. 2. Ştiinţa va propune tratamente împotriva a tot ceea ce i se va fi părut ei a fi disfuncţie. Va stabili, deci, firesc, înaintea tratamentului, standarde morale, de inteligenţă, de fericire, de educaţie, de alegeri optime etc. Şi-ţi va oferi, ajutată de o campanie publicitară profesionistă, soluţia tehnologică pentru evitarea oricăror disfuncţii: un parcurs mai greoi la şcoală, o alegere de tinereţe mai nefericită, niscaiva tulburări adolescentine.

Iată un citat din spusele profesorului de la Oxford: „Dacă ştii că înălţimea copilului va fi de un metru şi jumătate şi accepţi că ar putea suferi din cauza acestei înălţimi, eşti responsabil! Ai fi putut să faci în aşa fel încît copilul să aibă 1,75 metri! Şi aici nu-i vorba doar despre perfecţionarea sănătăţii, dar şi a bunăstării, a fericirii, a relaţiilor sociale, a oportunităţilor de carieră. Avem o mare responsabilitate cînd alegem dacă încredinţăm copilul loteriei naturale sau îi oferim oportunitatea de a-l îmbunătăţi prin folosirea ştiinţei.“ Cu alte cuvinte, dialogul formator, educaţia, experienţa, moştenirea genetică, mediul social, şcoala, toate vor putea fi suplinite, în curînd, de soluţii tehnologizate. De pilule.  

Încet-încet, ştiinţa capătă culorile unor ideologii nu prea îndepărtate, care stabileau cu exactitate cum trebuie să arate omul nou şi care sancţionau cu severitate orice derapaj de la standardele acestuia. Ştiinţa ne propune azi, cu alte cuvinte, o fericire măsurată cu şublerul. Alegeri încadrate între valori morale minime şi maxime. O educaţie ca un pat al lui Procust. Cu ajutorul experţilor, vom fi toţi la fel de fericiţi, la fel de virtuoşi, la fel de deştepţi, la fel de înalţi.