„Basarabia e România!“

Publicat în Dilema Veche nr. 538 din 5-11 iunie 2014
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Sau: „Basarabia, pămînt românesc!“ Sînt texte pe care le vezi deseori pe pereţii gangurilor, în veceuri publice, pe clădiri din toate oraşele, pe zidurile de susţinere dintre dealurile şi stîncile tăiate de cîteva drumuri europene. Entuziasmul nostru public faţă de ceea ce numim „Basarabia“ se limitează, de multe ori, la declaraţii mai mult sau mai puţin înflăcărate. Cînd ne loveşte cîte un entuziasm patriotic – cînd avem chef să ne simţim stăpîni pe situaţie, europeni, dar şi cetăţeni ai unei ţări puternice –, vrem să aducem „la trupul ţării“ această „parte de suflet românesc“. Asta ar fi zona frumoasă, patriotică, sentimentală, uneori uşor patetică, aşa cum îi stă bine unei fiinţe trăitoare în aceste părţi ale lumii. Dar, atunci cînd mergem în vizită – sau cînd „ni puornim în ospeţii“, cum ar zice „fraţii noştri de peste Prut“ –, o facem, deseori, cu entuziasmul sadic al rudei bogate care merge să-şi viziteze rudele sărace, de la ţară. Chestia cea mai ridicolăîn felul ăsta de comportament nu e neapărat aerul de superioritate, altminteri tipic pe la noi, ci iluzia tembelă că sîntem ruda… „bogată“.

Manifestăm orice faţă de fraţii noştri, dar respectul e ultimul pe listă. Nefiind vecini cu Albania, ne vine foarte la îndemînă să ne uităm la Basarabia, la unii care sînt mai săraci decît noi. Avem ocazia să băgăm sub preşurile conştiinţelor un pic din gunoiul rezultat de la arderile mocnite ale propriilor noastre probleme interioare. Şi mergem la „fraţi“, ca şi cînd noi am fi nişte olandezi care vizitează Somalia. De fapt, zicem că mergem în vizită, dar ne simţim ca şi cînd am merge în inspecţie. Iar concluziile sînt dintre cele mai idioate – bomboanele Bucuria, nişte vinuri şi sucuri naturale, gagici mişto care cedează repede, urme grele ale sistemului sovietic şi o sărăcie dezarmantă. Toate astea, ca să uităm nervii de la comentariile pe care le fac unii turişti, sau suporterii echipelor europene ajunse în fiecare an să joace fotbal pe aici – ţară mişto, femei frumoase şi generoase, Dracula, sărăcie, romi, infractori, copii ai străzii, sărăcie orgolioasă, lipsă de responsabilitate în gestionarea avuţiilor naturale şi a propriilor valori.

Cei care ar avea un pic de curiozitate, venită dintr-un respect elementar faţă de locurile pe care le vizitează, ar descoperi măcar cîteva lucruri legate de „fraţii noştri de peste Prut“. Rusificarea, apoi sovietizarea, cimentarea unei stări interioare care îţi spune că aparţii definitiv unui spaţiu fizic şi mental, impus cu o forţă fabuloasă, toate astea sînt uşor de comentat, dar extrem de greu de resimţit empatic. Acolo s-a trăit sub o teroare şi sub o presiune rusească formidabile. Aici s-a trăit sub teroarea propriilor compatrioţi. Sigur, şi acolo au fost compatrioţi care şi-au terorizat semenii, dar şi ceea ce unii ar numi acum „cîteva lucruri foarte bune“ – posibilitatea de a studia în marile şcoli ale Rusiei, şansa de a te integra într-o cultură majoră, ocazia de a fi parte a unui alt fel de a vedea lumea.

Unii dintre românii care trăiesc între Prut şi Nistru simt, extrem de dureros, ce înseamnă nevroza schimbării de paradigmă. Pe de o parte, anvergura impregnării cu „rusism“ e colosală. Dar mulţi o resimt ca pe un virus grav, ca pe un simbiot băgat cu forţa, ca-n filmele SF. Limba însăşi – cum altfel? – s-a transformat într-un construct mixt în care, deseori, partea de purism românesc e bizară, partea de regionalism moldovenesc e percepută ca „ţărănie“, iar partea de slang, rusesc sau provenit din calchieri româno-ruseşti, e văzută ca ceva ultracool de către unii, sau ca ceva îngrozitor de către cei care cred că salvarea vine din limba română, mecanic, pur şi simplu. E complicat. Şi nu se rezolvă nici într-un articol, nici într-o serie de conferinţe, ci într-un proces continuu de dezbatere răbdătoare a problemei. Situarea simplă, de o parte sau de alta a unei baricade, nu produce nimic în afară de tensiune. Acceptarea faptului că există o realitate bilingvă poate fi ceva de mare valoare, ceva care propulsează o comunitate.

Soluţia agăţării de nostalgia salvatoare a „limbii române pure“ – ca şansă de scăpare de sub propriul sine populat cu un „parazit“ cultural nedorit şi necerut – e o soluţie iluzorie. Iar asta se verifică foarte uşor. În „lupta“ cu presiunea culturală a Rusiei, deseori, mijloacele folosite sînt extrem de… ruseşti. Imitaţia, de care unii fug cît pot, se insinueazăîngrozitor de subtil, fărăînsă ca ei să o ştie, transformînd orice formă de expresie în ceva pur şi simplu provincial. N-o să simţi niciodată că ai spor în dorinţa de a te exprima altfel decît ruşii, dacă o faci într-o limbă română frumoasă, dar care îmbracă un univers estetic populat cu nostalgie „rusească“ nemărturisită. Şi nu e vorba nici măcar de o problemă etern legată de „rusesc/rusificare“. E o problemă comună românilor de pretutindeni. Un război al neliniştii situării identitare. O eternă neaşezare şi foialăîn jurul ideilor legate de identitate.

Nu cred că limba română se poate impune „peste Prut“ prin forţa „patriotică“ a vorbitorilor săi, pentru că va sfîrşi în derizoriu, ca orice lucru impus. Ea poate cîştiga teren, la fel ca aici, doar dacă e limba în care se fac lucruri foarte bune. Educaţie modernă, evenimente inteligent şi atractiv construite, în funcţie de publicul căruia îi sînt adresate, reeditări – serioase şi spectaculoase vizual – ale unor cărţi importante, traduceri de mare calitate, momente de valoare ale artelor spectacolului.

E sănătos să ne uităm un pic şi în jur. S-au schimbat nişte lucruri. În bine. Ar fi foarte folositor să fim mai interesaţi de specularea inteligentă a momentelor favorabile, decît de deplîngerea propriei condiţii, „mereu aflate la mila vremurilor“.

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.