Lumea copiilor cu superputeri

Publicat în Dilema Veche nr. 538 din 5-11 iunie 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

Pentru o perioadă scurtă de timp, am predat, la o şcoală particulară, un curs opţional de jurnalism. L-am abandonat din mai multe motive, printre care faptul că eram prost plătită sau că şcoala era departe, la marginea Bucureştiului, aşa că îmi petreceam aproape zilnic mai bine de o oră blocată în trafic, în bus-ul şcolii, printre 30 de copii obosiţi şi plictisiţi, care ţipau, plîngeau, se jucau jocuri zgomotoase, de care nu auzisem în viaţa mea sau, cîteodată, îmi adormeau în braţe. Însă principalul motiv a fost suprinzător pentru mine, în momentul în care l-am conştientizat – lipsa de comunicare cu copiii, mai ales cu cei din clasa a IV-a. Aşadar, aveam două grupe – şase copii de clasa a III-a şi încă şase de clasa a IV-a, iar diferenţa dintre ei era una de la cer la pămînt. Nu ştiu ce se întîmplase cu ei în vacanţa aceea dinspre a III-a spre a IV-a, însă aveai senzaţia că se maturizaseră cumva brusc şi forţat. Cei de 9 ani încă mai credeau în Moş Crăciun şi în Zîna Măseluţă. Aveau candoare, imaginaţie, o oarecare disciplină (chiar îşi făceau temele „pentru acasă“), însă, din cînd în cînd, alunecau într-o stare de visare (poate şi pentru că opţionalul de jurnalism era fix după masa de prînz, iar copiii îşi au şi ei ritmul lor) şi simţeai că gata, i-ai pierdut. Intrau într-o lume a lor, stranie pentru mine, pe care o descopeream treptat. O lume pe care o ghicem singuratică şi destul de anostă, populată de bone, dar şi de spectrele unor părinţi mai mult absenţi. O fetiţă îmi povestea deseori de „tata şi de bona“, de parcă cei doi formau un cuplu. Ce ai făcut duminică? Am fost cu „tata şi cu bona“ la Zoo. Sau: „Bona a făcut clătite, dar tata n-a vrut să mănînce!“ De obicei, bona venea să o ia de la şcoală, aşa că fetiţa respectivă scăpa de calvarul cu bus-ul. Într-o zi întîrziase, iar fetiţa a avut un moment de panică atît de intens, de parcă ar fi pierdut iremediabil ceva drag, nepreţuit. Un băieţel timid şi înalt, de parcă ar fi crescut brusc, dintr-odată, ca într-un basm, mi-a mărturisit cu mîndrie, încă de la primul curs, că tatăl lui este pilot de avion. I-am dat ca temă un soi de interviu cu tatăl său. Era un puşti deştept, părea că a înţeles ce îi cer. A venit fără temă, dar şi fără caiet de jurnalism. Era deja al patrulea curs, iar el era singurul care nu avea caiet, nu-şi nota nimic, în timpul cursului se uita absent pe geam. I-am zis: „De ce nu-i spui tatălui tău că ai nevoie de un caiet de jurnal?“ A venit lîngă mine şi mi-a şoptit la ureche, conspirativ: „I-am spus, dar mi-a zis că n-are acum bani să-mi cumpere un caiet!“ Am rămas fără replică. Nu ştiu dacă puştiul spunea adevărul sau minţea. Era totuşi o şcoală particulară dintre cele mai scumpe, nici nu îndrăzneam să mă gîndesc cît îi costa pe părinţi.

Cu grupa celor de a III-a mă descurcam, de bine, de rău, simţeam că învaţă ceva, însă mi-era groază de orele pe care mi le petreceam cu cei de-a IV-a. Erau cinci fetiţe, care formau o gaşcă, şi un singur băiat, acaparat în totalitate şi în permanenţă de un Game Boy. L-am ameninţat că îi confisc jocul, chiar i l-am luat o dată sau de două ori, dar fără succes. Aşa că l-am lăsat în pace – încercam să-mi ţin cursul, în timp ce el ucidea monştrii în neştire, în mica lui lume virtuală. Fetiţele, în schimb, erau trendy, imitau personaje din desene animate pe care eu nu le ştiam (în general, domnişoare cu superputeri, supermachiaj, superhaine şi supersîni, din cîte am înţeles). Şi erau unite. Intram la curs şi le găseam pe toate cinci cocoţate pe bănci. „Doamnă, putem să punem nişte muzică?“ Puteam să zic nu, ele tot puneau, pe un smartphone. Şi, ca la comandă, începeau să se unduiască şi să ţopăie – să danseze. Am crezut că mă dispreţuiau, însă mi-am dat seama că, de fapt, mă ignorau, ceea ce era mult mai grav. Cursul meu nu exista, erau doar ele şi superputerile lor. Odată, le-am surprins înghesuindu-l pe băiatul cu Game Boy într-un colţ şi încercînd să-l sărute. Pe gură. Băiatul se zbătea şi se ştergea. Probabil că aveau nevoie de „un mascul“ în jocul lor. Mi-am zis să pun piciorul în prag: „Fiecare dintre voi are cîte cinci margarete (le-am desenat pe tablă). La fiecare abatere, vi se ia cîte o margaretă. Cine rămîne fără margarete pleacă acasă cu bus-ul de 2 (cel mai aglomerat).“ Pentru zece minute, s-au cuminţit. Apoi, fetiţa cu gene lungi şi întoarse (date cu rimel, pe ascuns) a făcut ceva, nu mai ştiu ce, şi i-am tăiat o margaretă. Oricum, bănuiam că o doare pe ea în cot de margaretele mele. Însă s-a uitat la mine şocată şi a avut singura reacţie de copil pe care i-am surprins-o, în vreo trei luni – a început să plîngă şi să zbiere: „Te spun! Te spun lu’ mama că mi-ai luat margareta. Şi o să mă retragă de la cursul tău de căcat!“ De precizat că părinţii ei erau ziarişti, din aceia trendy şi super, care apăreau pe atunci zilnic la TV, la posturile de ştiri. Însă nu aveau timp de ea, de fetiţa răsfăţată, cu superputeri, aşa că pasau responsabilitatea unei şcoli de fiţe, unde să-i terorizeze pe alţii. Atunci mi-am dat seama brusc de ce margaretele mele erau importante. Există copii cărora li se permite totul. Şi nu li se ia nimic.  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești