Imperiul Latin al lui Kojève – o utopie de neuitat, totuşi

Publicat în Dilema Veche nr. 540 din 19-25 iunie 2014
Imperiul Latin al lui Kojève – o utopie de neuitat, totuşi jpeg

Într-o recentă discuţie publică pe care a avut-o cu domnul Andrei Pleşu la Ateneu (cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Colegiului „Noua Europă“), sociologul german Wolf Lepenies a adus vorba despre un document, deopotrivă provocator din punct de vedere politic şi interesant din punct de vedere cultural. În 1945, Alexandre Kojève a redactat un memoriu pentru generalul De Gaulle, prin care îi propunea instituirea unui Imperiu Latin ca direcţie strategică de politică externă a Franţei pentru viitorul postbelic. După mai bine de jumătate de secol şi mult mai multă istorie petrecută de la redactarea sa pînă la noi, documentul este readus în actualitate de intelectuali precum Bernard-Henri Lévy, Giorgio Agamben şi, iată, Wolf Lepenies.  

Alexandre Kojève este cunoscut filozofilor pentru prelegerile despre Hegel, pe care le-a ţinut la Paris între 1933 şi 1939, şi care au influenţat mulţi intelectuali marcanţi ai (post)modernităţii, care fie au asistat la ele (Raymond Aron, Merleau-Ponty, Georges Bataille, Roger Caillois, Henry Corbin ori Jacques Lacan), fie le-au citit doar (Derrida, Foucault etc.). Este cunoscut şi politologilor pentru prietenia sa intelectuală cu Leo Strauss, materializată într-o corespondenţă care face cît suma multor tratate de filozofie politică scrise în modernitate. În sfîrşit, a ajuns cunoscut şi jurnaliştilor din toată lumea, ca fiind, cumva, inspiratorul megabestseller-ului lui Fukuyama – Sfîrşitul istoriei şi ultimul om. Kojève era de o capacitate intelectuală remarcabilă, doctor în filozofie la Heidelberg, sub Karl Jaspers, cu o teză despre Soloviov, şi un poliglot legendar (zece limbi, printre care sanscrită, chineză, greacă şi latină, dar şi rusă – limba maternă, de altfel). Imediat după război, unul dintre admiratorii săi a devenit adjunctul lui Jean Monnet şi l-a adus pe Kojève în Ministerul Economiei, la Paris, pentru ca, puţin mai tîrziu, să-l ajute să obţină postul de secretar al Organizaţiei Europene pentru Cooperare Economică (predecesorul actualului OECD). Kojève a fost unul dintre artizanii naşterii primelor structuri economice paneuropene, care, prin dezvoltare şi integrare, au dus la ceea ce vedem astăzi că este Uniunea Europeană. A fost un personaj controversat. Mulţi îl socoteau agent sovietic, el fiind un admirator declarat al lui Stalin, inclusiv în documentul la care ne vom referi aici. E drept, nu era un admirator exclusiv al dictatorului comunist. Îl plăcea, deopotrivă, şi pe Churchill. Aşa sînt filozofii – suficient de complecşi cît să-i poată iubi pe Stalin şi pe Churchill deopotrivă. Alţii îl socoteau psihopat. În sfîrşit, nu puţini sînt cei care cred că, în anii în care a lucrat ca înalt funcţionar (1948-1968), influenţa sa asupra deciziilor politice franceze referitoare la Europa a fost foarte mare, cu mult mai mare decît cea firescă pentru posturile – oricum importante – pe care le-a deţinut. Acesta fiind autorul, să vedem documentul.

Intitulat Esquisse d’une doctrine de la politique française, memoriul pleacă de la convingerea autorului că, deşi înfrîntă crunt în război, suspusă sancţiunilor, ocupată de forţele militare învingătoare şi divizată între Est şi Vest, Germania va redeveni principala forţă economică în Europa, şi asta va pune mari probleme Franţei. Kojève credea că, în Europa, se vor înfrunta politic şi economic două „imperii“. Cel din Est, pe care îl numea „slavo-sovietic“, şi cel din Vest, „anglo-saxon“, alcătuit în jurul Statelor Unite şi Marii Britanii, căruia i se vor alătura atît Germania, cît şi celelalte ţări ale Nordului. Astfel, Franţa va deveni o putere de mîna a doua, dacă asistă impasibilă la aceste schimbări strategice. Soluţia ieşirii din condiţia de putere de rangul doi este un al treilea „imperiu“: Imperiul Latin, alcătuit din Franţa, Italia şi Spania (Kojève credea că Portugalia va fi mai degrabă tentată să joace rolul de colonie cuminte a „imperiului“ anglo-saxon). Trei sînt temeiurile pe care Kojève îşi bazează viziunea şi propunerea.

Primul: timpurile. Vremea de după al Doilea Război Mondial (să nu uităm că memoriul e scris în 1945) îi părea lui Kojève una în care lumea se va refonda, pur şi simplu. Procesul de înnoire politică este ireversibil, aşa cum a fost în timpul destructurării medievale sub impactul ideilor şi soluţiilor modernităţii burgheze. Franţa trebuie să privească înainte, să se dezbare de toate obişnuinţele care i-au ghidat gîndirea geo-politică pînă atunci. Lumea însăşi se va ordona după criterii şi reguli absolut noi.

Al doilea temei: observaţia că statul-naţiune este epuizat, dar şi că drumul pînă la guvernarea globală e foarte lung. „Dacă naţiunea a încetat, pur şi simplu, să mai fie o realitate politică, umanitatea rămîne în continuare o abstracţie“ – zice Kojève. Este, aşadar, vremea unor forme intermediare, ceva între statul-naţiune (forma trecutului) şi statul-global (forma unui viitor mult prea îndepărtat). Kojève propune „imperiul“. Dar nu în varianta antică ori medievală, în care un stat domina altele, ci în varianta unei alianţe profunde între state care seamănă imediat, prin ceva evident, care îşi aparţin unul altuia prin istorie şi identitate cu elemente comune sau, mai bine zis, care aparţin natural unei categorii transnaţionale. Este vremea acestui gen de „imperii“ – crede Kojève, care nu se poate abţine nici măcar într-un text adresat lui De Gaulle să marcheze, profetic, în stilul marelui clasic german pe care îl admira atît, că „înainte să se încarneze în Umanitate, Weltgeist-ul hegelian, care a abandonat naţiunile, se va aşeza în imperii.“ Kojève mai precizează şi că aceste „imperii“ nu pot rămîne doar alianţe politice, ori „pacte“, oricît ar fi ele de generale ca substanţă. „Imperiile“ sînt uniuni integrate, cam ca Statele Unite ale Americii, Commonwealth-ul britanic ori Uniunea Sovietică. Sau – adăugăm azi zîmbind – cam ca Uniunea Europeană.

În sfîrşit, al treilea temei al propunerii sale este forţa extraordinară a legăturii dintre statele care compun „imperiile“ – parenté numeşte el această legătură. Această forţă care dă coeziune şi solidaritate naturală ţărilor din „imperiu“ este de natură culturală. „Această parenté între naţiuni, care devine acum un factor politic primordial, este un fapt concret, indeniabil, care nu are nimic în comun cu ideile rasiale, în general vagi şi incerte. Această parenté între naţiuni este, deasupra a orice şi înainte de toate, o filiaţie de limbă, de civilizaţie, de mentalitate generală, de climat, cum s-ar spune. Ea se traduce, de asemenea, între altele, şi prin identitate religioasă“ – scrie Kojève în memoriu. Aceste elemente de similaritate îi par decisive, deasupra oricăror altora, pentru lumea care se deschidea după al Doilea Război. 

Kojève vede că celelalte două „imperii“ sînt deja constituite. Aşadar, Franţa trebuie să acţioneze pragmatic pentru a constitui, împreună cu Italia şi Spania, „o uniune politică şi o uniune economică“, zice Kojève. Mai departe, Imperiul Latin astfel constituit avea să fructifice experienţa istorică colonială, fiind cel mai bine plasat în raport cu celelalte două, în această privinţă. Imperiul Latin putea încerca marea sinteză între creştinism şi islam, a cărei realizare – scrie optimist Kojève – nu prea are de ce să fie împiedicată, chiar dacă istoria opoziţiei celor două civilizaţii este lungă şi sîngeroasă. Nu în ultimul rînd, Kojève aduce şi argumente demografice – un Imperiu Latin cu 120 de milioane de locuitori poate da consistenţă unui proiect propriu de mare performanţă economică. 

P.S. Pentru că presimt o iritare patriotică, aş face o mică observaţie liniştitoare. Hegelienii au, se ştie, instinctul grandorii istoriei, moştenit de la maestrul lor. Nu cred că e cazul să ne irităm că nu am avut loc în planul Imperiului Latin, aşa cum a fost el imaginat de Kojève. România e o ţară mică, iar hegelienii gîndesc numai în mare, în foarte mare. Cînd se va face, ne vom strecura noi cumva, sînt sigur.

Sever Voinescu este avocat şi publicist.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.