Un colegiu care promite şi se ţine de cuvînt

Şcoala românească nu mai are de mult prestigiul de care orice şcoală are nevoie pentru a-şi îndeplini rolul firesc: acela de a livra oameni formaţi armonios şi informaţi, independenţi şi eficienţi, unei societăţi bine pregătite, la rîndul ei, să îi primească.

Gimnaziile noastre sînt erodate de rezultatele slabe obţinute de elevi la evaluările naţionale, de violenţele care ţin prima pagină în mass-media, de comportamentul imoral al profesorilor, de salariile mici cu care sînt plătiţi şi cei buni, şi cei mediocri, deopotrivă. Liceele noastre reuşesc cu greu să-şi păstreze autoritatea, în condiţiile în care devin celebre mai ales pentru chiulul masiv al elevilor de la cursuri, pentru fiascoul anual, de la bacalaureat, pentru „garniturile slabe“ pe care le trimit către admiterea la facultate. Iar universităţile îşi menţin la fel de greu rangul unor instituţii de înalte studii, printre lucrări de licenţă copiate de pe Internet, diplome false cumpărate de la „privat“, plagiate descoperite şi nesacţionate sau programe de studiu fără utilitate.

Pe scurt, există azi puţine argumente mai de Doamne-ajută cu care să îl îmboldeşti pe un elev să studieze sîrguincios. Tocmai de aceea, şi pentru multe alte motive, societatea românească ar trebui să îi fie extrem de recunoscătoare Colegiului „Noua Europă“: un institut de studii avansate, care poate deveni reper, speranţă pentru tinerii de ispravă, deznădăjduiţi de felul în care statul îi sprjină în eforturile lor de autoperfecţionare. Cei peste 600 de bursieri care i-au trecut, pînă acum, pragul o confirmă. Cum s-a putut face asta? Un grup de oameni, cu un profesionalism desăvîrşit şi un prestigiu fără fisură, se străduieşte an de an să găsească bani pentru a le oferi burse tinerilor care demonstrează că au proiecte de cercetare bine construite în toate domeniile ştiinţelor sociale. Banii sînt oferiţi de importante ministere publice din străinătate, de corporaţii şi fundaţii private, toate impresionate de eforturile, dar şi de statutul profesional al membrilor NEC. Colegiul este precum cei care îl păstoresc: generos cu spaţiul şi utilităţile lui – un important fond de carte, ajutat de un sistem de împrumut peste hotare bine pus la punct, spaţii de cazare primitoare, ferm cu standardele pe care le impune candidaţilor şi bursierilor – examenele se dau în faţa unui distins juriu internaţional, obligaţiile cursanţilor sînt atent monitorizate, discuţiile din jurul proiectelor sînt ţinute după un orar şi un tipic academic –, prietenos şi stimulator cu cei pe care îi găzduieşte. Este un colegiu la care se înscriu tineri din toată lumea, din Africa şi America pînă-n Europa. Un colegiu la ale cărui aniversări participă ambasadori ai marilor ţări din UE, alături de intelectuali de vîrf din toate centrele de studii avansate din lume.

N-am fost şi nu voi fi probabil niciodată bursieră NEC. Dar îi sînt recunoscătoare colegiului fiindcă îi pot spune copilului meu: „Învaţă. Învaţă mult şi bine, pregăteşte-ţi conştiincios şi inteligent un proiect de viaţă şi de cercetare, fiindcă doar astfel vei putea pătrunde într-o lume a elitelor. A celor mai buni. A celor cu diplome curate, respectate, importante pentru viitorul tău profesional. Adică la NEC.“ Cu alte cuvinte, NEC este o promisiune cinstită pe care le-o putem face tinerilor pentru viitorul lor. Una dintre foarte puţinele care ne sînt la îndemînă azi.

P.S. NEC a împlinit 20 de ani de existenţă. Cu această ocazie, au avut loc consistente evenimente jubiliare. Care nu au fost consemnate, din păcate, pe nici unul dintre site-urile revistelor culturale sau de informare de la noi, decît cu mici, foarte mici excepţii. Păcat.

Maria Iordănescu este psiholog.