Tema săptămînii

Acest fel de a vedea lucrurile ar putea fi numit mizerabilism. Sigur, chiar dacă el ne e destul de caracteristic, nu înseamnă că nu există și prin alte părți. Iar unii reușesc chiar să valorifice economic asemenea tendințe.

Rețelele sociale și mass-media sînt pline de formule care au devenit adevărate refrene, bune pentru comentat aproape orice situație de viață: de la „e în ADN-ul românului să...“ (fure, mintă, înșele etc.) la „nu ne mai facem bine”.

Atitudinile fundamentale specifice modelului cultural al precarității sînt: fatalismul, resemnarea, neimplicarea, neasumarea responsabilității individuale, neasumarea de riscuri, cinismul, oportunismul și egoismul feroce, lipsa toleranței față de un altul diferit etc.

Ironia acestei mode a hainelor rupte, a pantofilor murdari și a ojei sărite are însă un siaj trist: pe cînd oamenii săraci, care n-au bani de aruncat pe țoale și pe fashion, ar da orice să se îmbrace elegant și îngrijit, cei cu bani mulți plătesc din greu ca să pară săraci.

Succesul acestor filme pe plan internațional a fost pe deplin meritat, estetica lor e cu adevărat desăvîrșită și ea are prea puțin de-a face cu ceea ce numim „mizerabilism”: privirea lor e una rece, obiectivă, fără dorința de senzaționalism.

Iar noi, mizerabiliștii? Sîntem triști. Da, sîntem consecvenți, spre deosebire de patrioții din diaspora („De ce-ați plecat, dacă aici nu vă place?”) și de mizerabiliștii din țară („Dacă e așa de rău, de ce rămîneți?”).

Se știe, ne așteaptă o iarnă grea, în care diminuarea puterii de cumpărare a veniturilor va afecta grav calitatea vieții celor mai mulți dintre noi.

În „Faptele Apostolilor”, crucificarea este denumită „spînzurarea pe lemn”.

Pentru oricine se întreabă azi care ar fi punctele nevralgice ale învățămîntului nostru, Dosarul de acum ar putea fi o radiografie lucidă și actuală.

Dar cum n-aș vrea ca acest articol să se transforme într-o lamentație, mă gîndesc la un exercițiu simplu de imaginație, un soi de „Ce-ar fi dacă?”

Îmi doresc să fiu liberă în gîndire, să-mi dezvolt cunoștințele pentru a atinge scopul ales, cu sprijinul profesorilor și al colegilor. Sînt sigură că m-așteaptă un drum frumos!

Cred că a rămas acelaşi miracolul actului pedagogic, bucuria intensă şi profundă a probabil celui mai angajant act uman: acela de a-i învăţa pe alţii şi de a învăţa împreună cu ei.

Regret să am în această privință o opinie pe cît de simplă, pe atît de tranșantă: un sistem de învățămînt trebuie să fie echitabil pentru toți cei pentru care e o obligație și orientat spre excelență – competitiv, adică – pentru cei pentru care e opțional sau facultativ.

Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.

Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.

Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.

Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.

Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.

Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.

n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.

Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.

Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți

Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.

Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.

Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.

Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.

„Aș alege o valoare supraordonatoare, și anume respectul.”

„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”

Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.

Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.