Mesajul corect

Publicat în Dilema Veche nr. 962 din 15 septembrie – 21 septembrie 2022
image

Prima dată am aflat despre droguri, despre HIV și alte lucruri înspăimîntătoare dintr-o carte pe care tata o primise de la niște prieteni norvegieni. Cartea avea coli lucioase și miros de soluție pentru developarea filmelor radiografice, iar înăuntru erau cîteva poze alb-negru care m-au lăsat cu gura căscată. Am sustras cartea dintr-un teanc înalt și am deschis-o la întîmplare. O femeie tînără stătea în fund, sprijnită de un perete, își ținea capul întors într-o parte și părul lung îi acoperea fața, un maiou i se mula peste sîni și tors, iar mai jos încheietura mîinii, în care ținea o țigară aprinsă, poposise între picioarele crăcănate și nu putea să îi ascundă sexul acoperit de păr abundent. Mai văzusem pînă atunci femei cu sînii goi sau chiar complet dezbrăcate, în filmele slab erotice care se difuzau la „sîrbi” sîmbătă seara, dacă se întîmpla ca ai mei să pice amîndoi de gardă și bunica adormea devreme, într-un calendar cu hîrtie poroasă și tonuri sepia, unde toate femeile păreau icterice, și în pachete de cărți de joc de la niște amici de tabără, dar nici una nu era ca aceasta, și nu era vorba de felul în care arăta, ci de altceva pentru care nu găseam pe atunci cuvinte. Acum aș spune că ea ieșise din limitele de seducție și aducea în peisajul nudurilor un alt aer. Unul vag incriminator. Dacă ar fi să disec imaginea mai departe, aș spune că era o poză aranjată, un fel de metaforă subțirică, în care femeia era pusă într-o postură melancolică și indecentă, ca să expună și să condamne promiscuitatea din zona imaginilor care necesită bluraj, unde sexul cu parteneri la întîmplare se află în prelungirea consumului de stupefiante și a bolilor venerice. Dar pe atunci eram doar un copil și nu știam să spun de ce femeia aceea era deopotrivă respingătoare și se cerea privită cu insistență, nu eram decît un mic spectator la scena deschisă a vulgarității jucate, în fața căreia naivitatea te face întotdeauna vulnerabil.   

Am strecurat cartea la loc printre celelalte și m-am dus să mă spăl pe mîini pînă la coate. Nu știam exact cum se transmite HIV-ul și puteam să pun pariu că în cartea aia colcăiau cele mai nasoale boli din lume, care dacă nu te omoară, în mod sigur îți lasă niște semne fosforescente pe corp și toată lumea o să știe ce-ai fost și ai făcut. 

Tata a lucrat ca medic pediatru, cel mai mult în spitalul de boli infecțioase, acolo unde mă lua uneori cu el în gărzile de week-end, mergeam cu tramvaiul patru stații și mi se părea că am ajuns la capătul orașului. Pentru el, Revoluția a fost o eliberare și o oportunitate firească de carieră. Pentru mine (dar și pentru ceilalți din familie) a fost o fereastră deschisă brusc către o lume care ne-a răsturnat complet valorile impuse de societatea socialistă și ne-a teleportat de-a dreptul în cealaltă parte a Europei.

Norvegienii au venit cu primele TIR-uri cu ajutoare pentru copii în oraș. Nu mi-am dat seama cum tata s-a împrietenit cu ei, cum s-au legat atît de ușor lucrurile, poate pentru că era singurul din partea română care vorbea bine engleză, poate pentru că în studenție fusese ghid de ocazie și era prietenos cu străinii. Poate pentru că nu se ferea să bea cîteva beri după ce-și termina treaba și îi vedea stingheri și dezorientați prin curtea spitalului pe cei care se oferiseră voluntari să ajute o țară de-abia repusă pe harta Europei, dintr-o altă cultură, la un alt nivel socio-economic. Unde oamenii erau stîngaci în fața inelului de la doza de Cola, iar copiii constatau fascinați că pot să-și pună scratch-ul în loc să se lege la șireturi.

Pentru mine, întîlnirea cu ei a fost un șoc cultural și valoric în același timp. În vara următoare s-a întîmplat minunea, oamenii aceia au făcut și au aranjat să mergem cu toții la ei, ne-au găzduit cu rîndul și s-au îngrijit de noi. Am un film întreg de amintiri din acea vară ieșită cu totul din limitele cutiei mele. Scot dintre ele una dintr-o dimineață însorită, cînd străbăteam un parc central și medicul care ne însoțea, prieten bun cu tata, Georg, s-a desprins din grup și i-a luat la trei-păzește pe niște tineri care vegetau într-un pavilion, fumau întinși pe jos și ascultau muzică. Nu era primul lucru prin care norvegienii mă lăsau cu gura căscată, ei care la sfîrșitul mesei se încolonau cuminți, cu farfuriile în mîini, și se duceau să și le spele la bucătărie, deși erau invitați.

În plus, mai văzusem și la noi babe care ne apostrofau de la geamuri că băteam mingea sau ne prevesteau un viitor nasol pentru că nu dispăream acasă, la culcare, imediat ce apunea soarele. Ce-i drept, noi eram copii, iar ei erau adulți tineri și era într-adevăr aproape de prînz. Georg nu i-a slăbit, nu i-a dus la muncă, dar i-a făcut să plece. Era indignat. Stau degeaba, asta fac, statul le plătește ca ei să nu meargă la muncă. Poate au niște probleme, a zis mama. Nu știu ce pot să aibă, a zis Georg, era așa o sărăcie în Norvegia pe vremuri, nu poți să-ți imaginezi, părinții mei mîncau scoarță de mesteacăn. Nu mă crezi? O dădeam prin rîșniță. N-am nimic cu ei, dar trebuie să le transmitem mesajul corect.

image

Au trecut de atunci vreo treizeci de ani, au trecut cîteva generații, începi să fii bătrîn față de cei care mai înainte erau copii, nu mai ești cel mai neștiutor din șirul adulților. Mai demult am dat din nou peste problema drogurilor, a HIV-ului și a altor nenorociri care vin la pachet cu traficul și consumul de stupefiante. Mi se pare că într-o clinică de toxicomani (și, de fapt, într-o clinică de psihiatrie în general) e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți, al felului în care aceasta reușește (sau nu) să producă și să mențină valori folositoare oamenilor. Locurile acestea sînt în general cel mai bine ascunse, unitățile sînt înconjurate de rînduri de arbori și de verdeață, sanatoriile sînt în afara orașelor. În centru sînt cazinourile, jocurile de noroc, produsele de larg consum, politicienii, vedetele, oamenii de media, de showbiz, cei care au ajuns în vîrful piramidei, nu cei care au alunecat pînă la bază. E instinctiv să te uiți către bine, nu către rău. În scurta perioadă cît am lucrat cu toxicomani am văzut imaginile cele mai sinistre ale degradării și suferinței, ale transformării omului în mecanism. Drogurile sînt calea cea mai simplă și mai sigură să devii telecomandat de cineva care prosperă de pe urma suferinței tale. N-are rost să mai elaborăm pe acest subiect aici. 

Poate că „etnobotanicele” de la noi, „magazinele de vise” de acum zece ani și heroina falsă, colorată cu praf de cărămidă, au de-a face cu cocaina care se consumă la o petrecere unde apare Sanna Marin cam atît cît are și Finlanda cu Norvegia, că într-o parte e vorba de două țări scandinave, iar în partea cealaltă de droguri mai serioase (dar și ele mult diferite). Coxul e un drog scump, din cercurile puterii, îți dă energie și aparent mintea clară, ai senzația de omnipotență pe care o cauți oricum în viața de zi cu zi cînd ești în politică și/sau în afaceri. Evident că nu o să găsească nimeni ace de injectat într-un parlament european, ci mai degrabă urme de „praf” pe marginea chiuvetelor de marmură. Acum nici Sanna Marin n-a consumat cocaină, ea doar a dansat, muzica era tare, se simțea bine. Pentru cei mai tineri, ea e modelul „work hard, play hard”. Două influencer-ițe” se sărută la o petrecere de-ale ei și aroma puterii și a reușitei plutește atît de fin în jurul lor. Fotografia celor două femei topless are la fel de puțin de-a face cu nudul sau cu erotismul pe cît avea fotografia aranjată cu femeia necunoscută din cartea de epidemiologie. Și aduce like-uri din care pot să iasă voturi. E vorba de show off și de euforia puterii. O psihiatră tînără din Helsinki n-are de ce să-și bată capul cu imaginea ei în lume, în fața unui Erdogan, să zicem, ca să vorbească despre intrarea în NATO, ea înfundă capul în pernă vineri seara, la etajul zece dintr-un bloc de la periferie, pentru că a doua zi se duce în gardă să salveze ce împinge societatea pe ușa din dos. Și riscă să fie taxată pentru cea mai mică greșeală. 

„Sînt o ființă umană, tînjesc după un pic de distracție”, a mărturisit Sanna Marin cu lacrimi în ochi săptămînile trecute. Cum ar fi fost să spună „tînjesc să am un pic de timp al meu ca să citesc Pluta de piatră? În ce lume am fi trăit?

Norvegienii pe care i-am cunoscut eu în copilărie sînt acum bătrîni, de vîrsta părinților mei, și fac parte din generația critică. Ar zice: să transmitem mesajul corect. Walt Disney era un fumător înrăit și mai avea o obsesie în afară de desen, să nu-l vadă fiica lui fumînd, circulă tot felul de trivia cu el ascunzîndu-se prin tufișuri la petrecerile de la Hollywod cînd era invitat cu familia. Nici el nu propunea o lume de abstinenți, dar măcar atît să facem pentru cei încă neatinși.

Una dintre ultimele mele griji e cum se distrează un prim-ministru. Bine că nu fură, vorba aceea. Cu atît mai puțin acum, cînd din lucrul meu cu toxicomanii au rămas doar niște fantome ale trecutului. Aș spune doar atît: mergeți, vă rog, voluntari, măcar trei luni într-o secție de dezintoxicare. Sistemul e slab deservit, e nevoie de oameni și un ajutor, oricît de mic, din partea celor care dețin puterea e binevenit. Acesta e singurul mesaj despre care știu sigur că-i corect. În rest, sînt interpretări, proiecții personale, impresii de mai demult.

Augustin Cupșa este scriitor și psihiatru. Cea mai recentă carte publicată: Marile bucurii și marile tristeți, Editura Humanitas, 2021.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg

Adevarul.ro

ambasada sua la moscova
SUA își îndeamnă cetățenii să părăsească Rusia „imediat”
Ambasada Statelor Unite ale Americii la Moscova a solicitat cetățenilor americani să părăsească „imediat” Rusia.
Eduard Heger
Slovacia, următoarea sursă de probleme din Europa? Avertismentul premierului Eduard Heger
Este înfricoșător faptul că mai mult de jumătate dintre cetățenii slovaci susțin Rusia, dar ceea ce urmează pentru Slovacia poate fi și mai înfricoșător, scrie jurnalistul Michal Hudec pentru Euractiv.
Cozi kilometrice la granița dintre Rusia și Georgia. Foto Maxar Technologies
Imagini din satelit cu fuga rușilor de război: bărbații ies din țară și pe jos sau pe biciclete
După decretarea mobilizării parțiale pentru războiul din Ucraina, peste 194.000 de ruși au fugit în Finlanda, Georgia și Kazahstan, relatează Al Jazeera.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.