„Obsesia față de excelență este malignă“ – interviu cu Monica HALASZI, profesoară de limba și literatura română, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu“ din Bistriţa
Care este impactul noilor legi ale educației asupra valorilor care stau la baza sistemului de învățămînt de la noi?
Pentru a răspunde la această întrebare ar trebui să pornesc de la conceptul de „valoare” și m-aș întoarce puțin în Antichitate, acolo de unde pleacă triada valorilor fundamentale – Adevărul, Binele, Frumosul. De ce? Fiindcă am învățat de-a lungul timpului că nimic nu este nou sub soare și că, dacă lumea contemporană se bucură de o diversificare a valorilor, acestea nu sînt altceva decît derivate ale celor trei. Libertatea și egalitatea nu sînt oare fațete ale binelui?
Apoi, trebuie să mă opresc asupra documentului care reglementează structura, organizarea și funcționarea sistemului național de învățămînt preuniversitar – mă refer la Legea educației naționale nr. 1/2011, aflată în uz – și să remarc că aceasta stabilește cîteva principii care guvernează sistemul educațional românesc, pe primele două locuri aflîndu-se echitatea și calitatea (pe care le asociez binelui). Dacă, dimpotrivă, privim spre valorile pe care proiectul de lege le enunță, nu pot să nu sesizez că echitatea nu se mai află pe primul loc. Evident, un impact pe care noile legi ale educației (și mă refer la sistemul preuniversitar) l-ar avea ar fi să lărgească falia dintre diferitele categorii de unități de învățămînt (dintre liceele tehnologice și colegiile naționale, dintre școlile din urbanul mare și rural), sau să producă noi falii, de această dată între clasele dintr-o unitate de învățămînt – clasele de performanță (cu elevi selectați prin concurs de admitere) și cele care se constituie în urma participării la evaluarea națională.
Se pare că „excelența” este valoarea pe care se pune cel mai mult accentul. Care ar putea fi consecințele?
Definită în proiectul de lege drept „atingerea celui mai înalt nivel de educație și formare profesională care vizează domeniile de competențe ale elevului, competenţă profesională a cadrului didactic/personalului de conducere din învăţămînt care determină îmbunătăţirea permanentă a strategiilor didactice în activitatea profesională” (dominația grupului nominal face definiția greu de digerat!), excelența este acel ceva spre care tindem și o receptez mai degrabă (așa cum este formulată) ca ideal educațional decît ca valoare. Bănuiesc că termenul a fost preferat celui de calitate, prezent în LEN (în care calitatea este înțeleasă ca raportare a activităților din sistemul de învățămînt la standardele de referință și la bunele practici naționale și internaționale). Avem prin urmare un ideal versus o valoare, un deziderat utopic versus unul realizabil. Reluarea de 47 de ori a termenului în proiectul de lege (în cele 159 de pagini ale documentului) nu cred că este de bun augur. Specifică societăților care suferă de complexul provinciei, obsesia față de excelență (ca orice obsesie) estemalignă, iar a apăsa cu atîta presiune butonul excelenței în sistemul de învățămînt preuniversitar de stat românesc pare un atentat la scopul pentru care acesta a fost creat, generînd tensiune, frustrare, inegalitate. Și știm din experiența cotidiană că orice buton pe care apeși cu presiune duce în cele din urmă la defectarea aparatului.
Îi susțin noile legi cu adevărat pe cei talentați, capabili de performanță?
Nu era nevoie de o nouă lege pentru ca elevii capabili de performanțe înalte să fie susținuți, cadrul legal existînd deja. În Legea nr. 1/2011, cunoscută sub denumirea de „legea Funeriu”, există o secțiune (a 14-a) dedicată tocmai acestei categorii de elevi, în care se stipulează că „statul sprijină copiii și tinerii capabili de performanțe înalte atît în unități de învățămînt, cît și în centre de excelență” prin „competiții școlare, extrașcolare și extracurriculare, tabere de profil, simpozioane și alte activități specifice”, „burse și alte forme de sprijin material și financiar”, „programe educative care le respectă particularitățile de învățare și de orientare a performanței”. Proiectul de lege adaugă acestor mijloace de susținere doar unitățile-pilot de excelență și Centrul Național de Excelență, ceea ce nu mi se pare relevant. Părerea mea este că elevii capabili de excelență școlară ar trebui să beneficieze de un program individualizat de pregătire, cu un profesor-coach(exact ca în sporturile individuale) care să adapteze metodele, resursele, activitățile la profilul elevului cu care lucrează. Pentru aceasta este nevoie de o metodologie de pregătire a acestor elevi și abia atunci voi putea afirma dacă susținerea există cu adevărat sau nu.
Cum ați vedea o ordine firească a valorilor, în educație? Sînt anumite valori importante absente sau încălcate în noile prevederi?
Dacă ar fi să aleg ordinea valorilor în educație (și numărul lor), m-aș opri la cinci: echitate, calitate, relevanță, diversitate, autonomie. Cred că ele concentrează aproape toate valorile enunțate în proiectul de lege. Dar aș alege o valoare supraordonatoare, și anume respectul. Oare nu respectul se află la baza unui demers educațional de calitate și a profesionalismului, oare nu respectul presupune acceptarea diferențelor, asigurarea unui mediu favorabil învățării care generează confort fizic și psihic? Nu este oare respectul motorul unui sistem de învățămînt echitabil și calitativ? Iar excelența aceasta atît de vehiculată nu produce oare o dinamitare a sistemului anulînd toate celelalte valori listate în proiectul de lege?
interviu realizat de Anda DOCEA
