Linșajul contemporan

Radu UMBREȘ
Publicat în Dilema Veche nr. 963 din 22 septembrie – 28 septembrie 2022
image

Cum se pedepsesc faptele ce fac rău altora pentru a respecta o ordine morală și socială? Filosofii morali/politici, începînd cu secolul al XVII-lea, și-au imaginat o stare de natură caracterizată prin libertatea absolută a individului ce a fost înlocuită de o stare a contractului social bazată pe concentrarea puterii de a impune pedepse. Însă cunoașterea lor despre societățile așa-zis primitive era superficială și infuzată de propriile ideologii. Anarhia ancestrală nu însemna absența sancțiunilor, ci găsirea altor forme de a menține echilibrul social. 

Cînd antropologii au început să înțeleagă organizarea societăților prestatale, au descoperit că oamenii, din cele mai vechi timpuri pînă în present, aveau diverse instrumente pentru a-i pedepsi pe cei care încalcă regulile morale ale comunității, deși acestea nu semănau neapărat cu sistemul legal și punitiv al statului modern. Dintre acestea, ostracizarea este poate cea mai întîlnită formă de sancțiune socială de-a lungul istoriei umanității, și este prezentă atît în mecanismele fundamentale ale minții noastre, cît și în lumea contemporană. Dar această pedeapsă poate avea consecințe neașteptate atunci cînd se interesectează cu formele moderne de comunicare și coordonare între indivizi care doresc să pedepsească un comportament antisocial. 

Pentru imensa majoritate a istoriei speciei, oamenii au trăit în grupuri de vînători-culegători, iar această viață ne-a format înclinații mentale adaptate pentru o anumită structură a interacțiunilor sociale. În această formă de organizare, individul trăiește înconjurat de un număr redus de oameni, fiecare se știe cu fiecare, iar existența personală este puternic interdependentă cu cea a celorlalți. Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială. Nu aveau închisori sau amenzi, dar aveau o unealtă încă și mai eficientă: întreruperea relațiilor sociale cu cel considerat vinovat. 

Pedeapsa pentru diverse crime era abandonarea individului, suspendarea protecției fizice sau a siguranței economice oferite de grup. Un om singur devenea vulnerabil la orice pericol natural sau social, iar această amenințare era suficientă pentru a controla îndeajuns de mult comportamentele negative. Aceste mecanisme au lăsat urme în mintea noastră evoluată ce este extraordinar de receptivă la orice amenințare la adresa reputației noastre. Studiile arată că oamenii se tem că imaginea lor va fi mînjită chiar mai rău decît se tem de vătămare corporală sau de privarea de libertate. Întrebați-vă pentru cîți bani ați merge dezbrăcați (sau ați face o altă faptă rușinoasă) într-un oraș cu oameni pe care nu îi cunoașteți, pe care nu îi veți mai întîlni vreodată și nimeni nu va afla despre gestul dumneavoastră. Probabil pentru o sumă imensă sau deloc – pentru că mintea noastră nu poate concepe realist starea de anonimitate și de absență a repercusiunilor reputaționale. 

Însă mintea noastră are și niște mecanisme de evaluare a dreptății prin care judecăm cît de mare să fie pedeapsa pentru o anumită faptă. Ne dorim sancționarea celor vinovați, însă calibrăm impactul după gravitatea acțiunii. Întorcîndu-ne la vînători-culegători, poate că cineva care furase mîncare urma să fie ignorat pentru cîteva zile, dar cineva care omorîse un om putea fi alungat definitiv din rîndul grupului. Chiar și ostracizarea propriu-zisă practicată în Atena antică avea un termen limitat de zece ani, timp în care cel alungat nu avea voie să se reîntoarcă, dar apoi putea reveni cu statutul social intact în viața cetății.

Justiția de gloată

Lucrurile stau altfel în cazul justiției „de gloată” în care un număr foarte mare de oameni sînt porniți să își facă dreptate cu propriile mîini într-un timp scurt și încărcat de emoții vindicative. Dincolo de comunitățile mici și intime în care ne-am dezvoltat înclinațiile cognitive și afective, o persoană considerată vinovată poate fi tratată cu o duritate extremă atunci cînd oamenii intră într-o competiție a pedepsirii, încercînd fiecare să fie din ce în ce mai aspru. Emoțiile justițiare se alimentează reciproc, indivizii se contaminează cu dorințe accentuate de a pedepsi și de a dovedi că sînt intransigenți, mecanisme ce duc la sancțiuni rapide, exacerbate și deseori nedrepte. Exemplele clasice sînt execuțiile extrajudiciale cum ar fi linșajul din sudul Statelor Unite ce a țintit în special populația afro-americană după Războiul Civil. 

Nu doar că justiția înfăptuită de gloată poate ascunde diverse forme de injustiție, dar și făptașii se pot ascunde în spatele anonimității oferite de o mulțime aparent solidară. Cine a fost cel care a pornit lucrurile? Cine este vinovat de escaladarea agresiunii? Cine a contribuit mai mult la o pedeapsă exagerată? Răspunsul la aceste întrebări nu poate fi aflat cînd identitatea actorilor se topește într-o masă amorfă ce pare a fi acționat ca un singur agent cu o voință unică. Diluția responsabilității personale crește și mai mult probabilitatea ca pedeapsa să capete direcții și proporții iraționale și nedrepte. 

Nenumărate motive fac ca dreptatea făcută de o victimă sau de o mulțime ultragiată să nu fie una informată de dovezi echilibrate sau calibrată cu gravitatea faptei. De aceea societățile umane deleagă actul de justiție către diverse instituții formale sau informale, de la membri considerați înțelepți pînă la tribunalele moderne. Aceste forme de înfăptuire a dreptății decid asupra sancțiunilor necesare prin luarea în considerare a tututor dovezilor disponibile, prin reflecția calmă și obiectivă asupra gravității faptelor, prin compararea cu alte cazuri similare sau cu alte sancțiuni prescrise în trecut. Asta nu elimină total riscul nedreptății pedepselor, dar măcar reduce efectele subiectivității sau ale emotivității. 

Fenomenul „cancel culture” împrumută cîte ceva din mecanismele descrise mai sus. Cînd o persoană comite o faptă considerată reprobabilă (chiar dacă nu cade neapărat sub incidența legii), oamenii vor simți nevoia să o pedepsească prin evitarea interacțiunii, dar și prin comunicarea publică a judecății lor, prin reliefarea vinovăției și chemarea altora să facă același lucru. Date fiind rapiditatea și conectivitatea extraordinar de ridicate ale rețelelor sociale digitale, informații (mai mult sau mai puțin exacte și complete) despre un comportament reprobabil pot ajunge la un număr foarte mare de oameni ce vor simți dorința de a sancționa public aceste fapte, de a-i anunța și pe alți oameni că o fac și de a le solicita solidaritate punitivă. 

Într-un fel, seamănă cu ostracizarea dintr-un trib de vînători-culegători, dar scala fenomenului atinge proporții mult mai mari. Mii sau sute de mii de oameni vor primi o imagine ce le va trezi sentimente justițiare, cu atît mai mult cu cît persoana vinovată este percepută ca fiind una cunoscută social, puternică sau reprezentînd o categorie de oameni ce au comis fapte similare în , dar au scăpat nepedepsite. Cazul Buhnici a îndeplinit toate aceste condiții și, mai mult, a expus oprobriului public un personaj a cărui existență profesională este indisolubil legată de reputația sa. 

Pentru cei care nu cunosc detaliile, George Buhnici este un fost journalist, reprofilat ca producător de materiale online cu subiecte din zona tehnologiei și a stilului de viață, care s-a bucurat de un succes remarcabil în rîndul publicului. Într-un interviu televizat, acesta și-a exprimat niște opinii de prost gust la adresa femeilor, iar acestea au fost imediat preluate de către mediul online ca exemple ale unui sistem de valori ce obiectifică corpul femeilor. Cu siguranță, el nu a fost primul ce a vehiculat asemenea păreri, dar proeminența sa publică și momentul de suprasaturare morală au creat premisele unei furtuni punitive. 

Ostracizarea s-a efectuat în mai multe etape. Mai întîi, opiniile sale au fost analizate critic și plasate în cadrul unui discurs denigrator la adresa femeilor răspîndit pe scară largă în societatea românească. Apoi au fost căutate alte poziții ale personajului considerate ca reflectînd tare ale caracterului său. Un impact real și mai ridicat au avut apelurile către companii pentru a-și înceta colaborarea cu producătorul media deoarece tranzacțiile economice au fost interpretate ca o formă de legitimare a pozițiilor sale sexiste. Unul dintre principalii săi sponsori și-a retras susținerea după cîteva ezitări, iar alte companii probabil au redus sau oprit alte contracte. 

Dacă ostracizarea este un fenomen natural pentru societățile umane, rețelele sociale pot duce la formarea unei efect de gloată cu toate elementele distructive ale justiției instantanee. Poate cel mai evident este supradimensionarea pedepsei în raport cu gravitatea faptei fără ca cei mai mulți dintre cei care doresc o sancțiune să își imagineze nivelul la care aceasta poate ajunge. Un influencer/vlogger cîștigă bani și reputație tocmai din imaginea sa publică ce atrage utilizatori ai social media, iar el poate cădea în preferințele publicului la fel cum a crescut. Dar prăbușirea poate fi mult mai adîncă deoarece nu există vreo formă de coordonare între cei care sancționează pentru a pune o limită superioară pedepsei suferite de cel vinovat. 

Cît de mult ar trebui să sufere un personaj precum Buhnici pentru niște afirmații jignitoare? Dacă i-am întreba pe cei indignați, majoritatea ar putea propune un cost financiar asociat ostracizării simbolice, fie pentru o perioadă, fie definitiv, și ar putea identifica un nivel considerat acceptabil. Poate 10%, poate 20%, poate chiar mai mult, dar probabil că puțini ar considera că el ar trebui să sufere o pierdere cvasi-totală a surselor de venit. Dar sancțiunile reale pot veni în lanț și independente una de cealaltă. 

Să presupunem că un asemenea actor dependent de reputația sa și de colaborări private are 20 de companii cu care lucrează. Dacă una sau două sau cinci dintre acestea vor înceta interacțiunile economice, pierderea de venituri ar fi una calibrată gravității faptelor conform părerilor indivizilor mînați de sentimente punitive. Dar cele 20 de companii vor decide în mod individual, fără să știe ce fac celelalte, fără să poată aprecia cît de ridicat va fi impactul total al ostracizării. Dacă fiecare dintre acestea va considera că asocierea economică nu mai este legitimă (sau că ar aduce costuri reputaționale propriei afaceri), atunci este foarte probabil ca toate sau aproape toate să ia o decizie identică de a sista colaborarea. Efectul agregat va duce la o sancțiune deosebit de puternică pe care poate nimeni nu a prevăzut-o, nimeni nu a dorit-o, dar nimeni nu o poate opri sau limita unilateral. 

Nu este nevoie să îi plîngem de milă unui personaj public ce și-a construit și demolat singur propria imagine de pe urma căreia își cîștigă existența și pentru care poartă responsabilitatea acțiunilor și vorbelor sale. Ce putem noi face este să înțelegem propriul nostru rol într-un fenomen cu adînci rădăcini în istoria minții și a societăților umane ce poate scăpa controlului și înțelegerii noastre atunci cînd întîlnește mecanismele interconectivității imense a lumii digitale. Să învățăm să sancționăm drept și să nu lăsăm indignarea să ne transforme într-o gloată amorfă. 

Radu Umbreș este lector la Facultatea de Sociologie, SNSPA.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg

Adevarul.ro

Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane FOTO Basilica jpg
Regulile spovedaniei, jocul de imagine al BOR. „Este doar o reconfirmare, nimic nu e nou”
Pe fondul scandalului provocat de Visarion Alexa, Patriarhia Română anunța că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a adoptat o serie de propuneri cu privire la spovedanie și duhovnicie.
meteo  frig foto pixabay
Vremea se schimbă radical. Frig pătrunzător după temperaturile tropicale, unde se anunță lapoviță și ninsoare
După căldura tropicală, vremea se schimbă radical. Temperaturile încep să scadă, iar ploile se vor extinde în mare parte din ţară. La munte va fi foarte frig și vor cădea precipitații mixte.
Membri ai Clubului militar-patriotic Rusich FOTO The Moscow Times/ vk.com/rusiczpolska
Miliția neonazistă rusă care luptă în Ucraina pledează pentru uciderea și torturarea prizonierilor de război
O grupare neonazistă pro-Kremlin, activă în Ucraina, incită la atrocități împotriva prizonierilor de război și susține în mod explicit tortura, inclusiv „îndepărtarea unor părți ale corpului”.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia