Venitul minim garantat: de la utopie la realitate

Anda ZAHIU
Publicat în Dilema Veche nr. 965 din 6 octombrie – 12 octombrie 2022
© C.Hord
© C.Hord

De obicei, oamenii se gîndesc la „venitul minim garantat de bază” ca şi cum ar fi un lucru foarte cert: un transfer de bani regulat către persoane, fără nici un soi de obligativitate, fără nici un fel de criteriu pentru eligibilitate – îl primeşti în virtutea faptului că eşti un cetăţean al unei ţări sau în virtutea faptului că eşti un cetăţean global. Dar, de fapt, cînd folosim această expresie, de cele mai multe ori ne referim la o familie de politici. Spunem „familie de politici” pentru că ele sînt foarte diferite cînd vine vorba de felul în care finanţăm o astfel de propunere. Există justificări extrem de diferite care implică atitudini la rîndul lor foarte diferite, în funcţie de felul în care arată propunerea per se.

Eu o să vă prezint această temă nu din perspectiva unui filozof al egalităţii, ci din perspectiva unui filozof al libertăţii care întotdeauna o să-şi pună întrebarea: ce ne ajută să fim cu adevărat liberi? Nu neapărat egali. Pentru că, uneori, libertatea nu înseamnă doar un drept de care oamenii se pot bucura, ci înseamnă să le oferi indivizilor condiţiile materiale prin care să se poată bucura de acest drept.

Şi o să încep cu un citat din Friedrich Hayek, un economist şi filozof politic foarte cunoscut care, în 1949, spunea în Intelectualii şi socialismul așa: „Trebuie să fim capabili să oferim o agendă liberală care să ne aprindă imaginaţia. Trebuie să transformăm actul de construcţie a unei societăţi libere, din nou, într-o aventură intelectuală. Ceea ce ne lipseşte este o utopie liberală, un liberalism cu adevărat radical. Cea mai importantă lecţie pe care un adevărat liberal trebuie să o înveţe din succesul socialiştilor este că tot acest sprijin a fost cîştigat de curajul lor de a gîndi utopic”.

Hayek se referea la un liberalism cu adevărat radical şi cred că propunerea despre care discutăm în articolul de față este cu adevărat radicală și nu întîmplător controversele pe această temă depăşesc orice altă controversă cînd vine vorba de programe de asistenţă socială. Un transfer de bani „free money”, bani pentru care nu trebuie să faci absolut nimic pentru a-i primi, sună ca o adevărată utopie liberală. Este o propunere radicală tocmai pentru că nu se adresează unui segment al populaţiei, ci se adresează tuturor oamenilor, şi este o propunere greu de finanţat, aceasta fiind probabil cea mai discutată obiecţie la adresa venitului minim garantat de bază. 

Vorbeam mai devreme de justificări foarte diferite pentru o astfel de politică. O primă variantă este ca venitul universal să înlocuiască ajutorul social care există în momentul actual și ne referim la orice tip de asistenţă socială, de la programe care se adresează oamenilor defavorizaţi, vulnerabili, fără loc de muncă, mamelor și pînă la ajutoare care vizează mai degrabă oamenii cu dizabilităţi. Deci ne referim la programe care sînt în general temporare și își selectează foarte atent publicul-ţintă. 

Venitul minim garantat de bază ca răspuns în situații de criză reprezintă o altă posibilă justificare a implementării sale. Aţi văzut în pandemie că multe ţări, ca Germania şi Spania, de exemplu, au implementat nişte programe-pilot de acest gen. Cetăţenii au primit o sumă modică de bani pentru a reuşi să facă faţă riscului şi incertitudinii generate de o pandemie. Dar nu doar în context pandemic putem vorbi de un astfel de program, ci şi în contexte post-conflict, în care discutăm despre o muncă de reconstrucţie. Cînd avem nevoie de reconstrucţie, avem nevoie de infuzii de capital în aceste societăţi care încearcă să se pună pe picioare. Este, din nou, un tip de justificare foarte popular.

Un alt tip de motivație vine din necesitatea de ameliorare a efectelor automatizării pe piaţa muncii. Este o anxietate care nu era foarte pregnantă în urmă cu cîţiva ani, dar în momentul în care sistemele de inteligenţă artificială şi roboţii mobili devin din ce în ce mai performanți, anxietatea pare că ne cuprinde pe toţi. Multe servicii și activități omenești se automatizează. Discutăm cel mai adesea despre munci rudimentare, ca în cazul oamenilor care au de apăsat pe un buton, oamenii care au de cărat lucruri în depozite, spre exemplu, toate acestea constituie activități care se automatizează extrem de repede. Dar discutăm şi despre sectoare care pînă nu cu mult timp în urmă erau considerate ca fiind eminamente apanajul oamenilor, precum cele din domeniul financiar, spre exemplu, acolo unde se prelucrează foarte multe date și este nevoie de o capacitate foarte mare de analiză pentru a putea face nişte predicţii. Şi acolo, în sectorul financiar, sigur o să vedeţi nişte giganţi, precum J.P. Morgan, care-şi dezvoltă propriile sisteme IA pentru a face acest lucru. Aşa că este firesc ca tot mai mulți oameni să aibă această anxietate: „Ce se va întîmpla cu noi în viitor, în contextul în care va trebui să concurăm cu roboţii şi cu inteligenţa artificială?”. În urmă cu cîţiva ani, Pew Research Center făcea un sondaj în care oamenii au fost întrebaţi ce atitudine au faţă de venitul universal garantat şi, pentru prima dată, politica primea un sprijin popular foarte semnificativ. Peste 60% din respondenţi au spus că favorizează introducerea unui astfel de ajutor financiar, în contextul în care se tem pentru pierderea locurilor de muncă pe care le aveau în momentul respectiv. Poate că anxietatea nu este îndreptăţită, poate că automatizarea nu prezintă o problemă aşa de mare pentru piaţa muncii, dar cu siguranţă este un factor justificator foarte prezent în discursul public despre venitul universal garantat de bază.

Şi, nu în ultimul rînd, vedem justificări care ţin de îndreptăţirea morală. Aceste justificări apelează de obicei fie la sentimentele egalitariste pe care le au oamenii – dacă ne gîndim la loteria genetică, de pildă, poate nu toţi oamenii sînt la fel de norocoşi cînd vine vorba de abilităţile cu care sînt înzestrați –, fie la mediu, cînd vine vorba de familiile în care se nasc. Sînt lucruri care ţin de întîmplare şi atunci, pentru a îndrepta aceste inegalităţi de care nimeni nu este responsabil, putem să corijăm cumva inegalitatea dîndu-le tuturor oamenilor o sumă egală de bani. 

Întrebarea de la care eu plec atunci cînd mă gîndesc la acest subiect este: ce ne datorăm unii altora? Ne datorăm ceva unii altora? Datoria pe care o avem faţă de ceilalţi este mai mare decît aceea de a-i ajuta pe cei care se află în sărăcie sau sub pragul sărăciei? Sînt foarte mulţi oameni care spun că nu le datorăm nimic celorlalți. Nu avem datorii morale pozitive, de a face ceva, ci mai degrabă datorii morale negative, de a nu interveni în felul în care oamenii aleg să-şi trăiască viaţa. Dar, de obicei, chiar şi cei care dau acest răspuns acceptă că avem totuşi, în situaţii excepţionale, anumite obligaţii, cel puţin minimale. Gîndiţi-vă la pandemie, de exemplu. Mulţi oameni care se gîndeau că nu avem, de fapt, nişte obligaţii faţă de ceilalţi au acceptat într-o situaţie de criză că totuşi s-ar putea să fie nişte lucruri pe care le putem face pentru ca ceilalţi să fie în siguranţă. Dar cei care spun că nu datorăm nimic celorlalți sînt, totuși, foarte puțini. 

Mai mulți sînt cei care spun că avem îndatoriri față de ceilalți, dar anume faţă de cei care au cu adevărat nevoie de ajutorul nostru, faţă de cei vulnerabili, faţă de cei nenorocoşi, faţă de cei dezavantajaţi istoric, poate. Faţă de aceşti oameni avem datoria de a le finanţa o plasă de siguranţă. Adică nu avem motive de a transfera bani chiar tuturor indivizilor, pentru că unii o duc foarte bine, sînt destul de înstăriţi, şi mai degrabă ar trebui să ne uităm la cei care au într‑adevăr nevoie de ajutorul nostru. Adică ceea ce fac sistemele de asistenţă socială de astăzi.

Asistenţa socială este foarte interesantă pentru filozofi. Poate că nu pare aşa la prima vedere, pare că e treaba economiştilor. Dar e și treaba filozofilor, pentru că discutăm despre bani pentru care oamenii muncesc, adică bani pentru care oamenii acceptă ca o parte din aceste venituri să fie colectate de stat şi redistribuite fie către producţia de bunuri publice, fie către plase de siguranţă de acest tip și precizez că nu am formulat o disjuncție, ci o conjuncție. Exact acest aspect este foarte important și pentru filozofia politică, și pentru filozofia morală încă de la începuturi. N-o să mă duc chiar la începuturi, o să mă opresc la momentul Iluminismului scoţian, la Adam Smith. Ați auzit, desigur, de el ca economist, dar Adam Smith este, în primul rînd, un filozof al moralei, care ne prezintă, în Avuţia naţiunilor, din nou o carte publicată în 1776, patru maxime ale taxării. Nu o să discut despre toate maximele, sînt mai puţin relevante, dar cele patru maxime ale taxării despre care discuta el atunci sînt şi astăzi o referință pentru cei care fac politici publice în acest domeniu. Evoc aici doar ultima maximă despre care discută în Avuţia naţiunilor și care se referă la limitarea risipirii veniturilor colectate din taxe. Adam Smith ne spune că cei care fac politici publice în domeniul taxării au datoria morală de a nu risipi banii pe care-i scot din buzunarul plătitorilor de taxe. De ce este lucrul acesta relevant pentru discuţia noastră? Pentru că toate programele de asistenţă socială la care vă puteţi gîndi implică o risipă a banilor care sînt colectați din buzunarul dvs. Gîndiţi-vă că fiecare schemă de asistenţă socială care impune criterii de eligibilitate persoanelor pentru a le accesa vine cu propriul labirint birocratic, la pachet cu angajaţi în sectorul public care se ocupă cu verificarea acestui labirint birocratic şi care formează un aparat consumator de resurse. Din fondurile menite să finanţeze plase sociale pentru oameni și să remedieze problema sărăciei, doar o parte mică ajunge, de fapt, la cei care au nevoie cu adevărat de ele. Şi asta ne spune că felul în care concepem în momentul de faţă statutul bunăstării este ineficient şi risipeşte foarte mulţi bani, care ar avea o utilizare mult mai bună în altă parte. Astfel, am ajuns la un argument foarte prezent în discuţia despre venitul garantat de bază, prezentat mai ales de filozofii libertarieni care observă această problemă a ineficienţei şi oferă drept exemplu Statele Unite ale Americii. În 2012, Michael Tanner publica un studiu care arăta cît de mulţi bani din bugetul public sînt investiți în astfel de scheme de ajutor social. Astfel, guvernul federal cheltuia 668 de miliarde de dolari pentru 126 de programe de asistenţă socială. Autorităţile locale plusau şi ele, şi cheltuiau 284 de miliarde de dolari făcînd acelaşi lucru. Dacă tragem linie şi ne gîndim cîţi bani ar putea obţine fiecare femeie, bărbat şi copil din SUA distribuind aceste fonduri, ajungem la aproape 21.000 dolari pe persoană. Deci fondurile pentru a finanţa un astfel de program, cel puţin la nivelul SUA, există. Acești bani se pot scoate din toate schemele de asistenţă socială şi pot fi distribuiți prin acest venit universal garantat, adresat tuturor cetăţenilor. Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie şi, mai ales, aceste programe, de cele mai multe ori, nu-şi ating ţinta: problema sărăciei nu e nici măcar ameliorată. Iată un argument foarte pragmatic pentru venitul minim garantat – îl introducem pentru că tot ce avem în momentul de față este ineficient. 

Pare că venitul universal garantat de bază este acea utopie liberală despre care vorbea Hayek acum foarte mulţi ani. Sau, cel puţin, ar putea să fie utopia liberală care poate să facă din nou liberalismul atractiv pentru intelectuali. 

Anda Zahiu este cercetătoare în cadrul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată și doctorandă a Facultății de Filosofie, Universitatea din București.

* Acest text reprezintă versiunea scrisă a unui fragment din conferința susținută de autor în cadrul Conferințelor „Dilema veche” care au avut loc la Cluj Napoca în zilele de 14, 15 si 16 septembrie. Inevitabil, trecerea de la versiunea orală la forma scrisă a impus editarea materialului.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

GYORPLUSZ jpg
Presa maghiară, cucerită de fanii Rapidului la meciul cu Gyor. Cum i-a comparat cu fanii Japoniei de la Mondial
Presa maghiară a fost impresionată de comportamentul fanilor giuleșteni din timpul partidei dintre Gyor și Rapid, încheiată cu scorul de 32-30, în grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.
7538113 jpg
B-21 Raider – bombardierul care lovește oriunde în lume a fost lansat VIDEO
Primul avion de generația a VI-a de serie din lume, noul bombardier intercontinental cu capabilități stealth (invizibil pentru radar) B-21 Raider a fost dezvăluit publicului în urmă cu câteva zile de producătorul Northrop Grumman și beneficiarul US Air Force.
Oraș plutitor Foto AT Design Office via The sun webp
Planuri uimitoare pentru un oraș plutitor, cu străzi subacvatice. Unde ar urma să fie construit cel mai ambițios proiect din istorie
Planurile pentru un proiect de oraș plutitor pe apă în largul coastelor Chinei ar fi, dacă ar fi construit, cel mai ambițios proiect urban din toate timpurile.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.