Nu-s așa bogat ca să par sărac
Anul acesta, la începutul lunii mai, casa de modă Balenciaga a făcut vîlvă în lumea modei, lansînd o pereche de sneakerși, la exorbitantul preț de 1.800 de dolari. Nu e vorba despre niște încălțări încrustate cu pietre prețioase, n-au în compoziție materiale rare și nici măcar nu merg pe apă. Din contra, par a fi pescuiți direct de pe fundul unei mări. Căci fabuloasele încălțări nu doar că sînt rupte, sau mai degrabă sfîșiate, nu doar că par atît de murdare încît zici că au fost purtate prin toate zonele pestilențiale din lume, însă la o primă privire îți dau și o senzație, aproape olfactivă, de putrefacție. Pur și simplu, sneakerșii de 1.800 de euro par necrozați. Există, ce e drept, și variante mai ieftine – de doar cîteva sute de euro (mai exact între patru și șase sute), însă acestea nu par atît de distruse.
Moda pantofilor murdari nu este una recentă și nu Balenciaga a dat tonul – acest nou șic al ciubotelor scîlciate „branduit” a fost ticluit, potrivit revistei Vogue, în urmă cu mai mulți ani de către Vetements, care a lansat trend-ul în 2017, făcînd să defileze pe podiumuri manechine, elegant îmbrăcate, însă încălțate cu niște pantofi de Doamne-ajută, mîzgăliți cu tot soiul de cuvinte și panseuri, asemănătoare celor pe care le putem vedea pe zidurilor de prin metrou sau de prin gări: de la „Lola loves Gianni” pînă la „Sînt plictisit de moarte”. Atîta doar că asemenea inscripții, puse pe un pantof Vetements, făceau ca o pereche să coste și peste 1.500 de dolari. Ideea fost preluată și dusă mai departe de case precum Gucci sau Saint Laurent, ca mai apoi toți marii producători de încălțăminte de sport, precum Converse, nu doar că au mîzgălit pantofii, dar i-au găurit, tăiat, sfîșiat, înnobilîndu-i cu accente de murdărie.
Ce anume a instigat casele de modă să propovăduiască acest trend și ce face ca pantofii scîlciați din fabrică să fie atît de apreciați de public? Potrivit celor de la Balenciaga, sneakerșii necrozați sînt un mesaj ecologic – o atenționare asupra degradării mediului. Potrivit Angelei Bahns, profesor de psihologie la Wellesley College și co-autor al lucrării Shoes as a Source of First Impressions („Pantofii ca sursă a primelor impresii”), în lumea fashion de azi, dacă ești prea spilcuit dai dovadă de înțepeneală, de tradiționalism și de minte îngustă. Bahns a declarat pentru revista Vogue că un aspect mai puțin impecabil nu implică, de fapt, neglijența, ci este o luare de poziție care să-ți afirme personalitatea distinctă și dezinvoltă. „Cercetarea noastră a constatat că a avea pantofi îngrijiți și ordonați tinde să se coreleze cu faptul că persoana care îi poartă este considerată a fi anxioasă, conștiincioasă sau conservatoare din punct de vedere politic”, iar „alegerea de a purta pantofi murdari este de fapt o metodă de a te prezenta ca o persoană dezinvoltă, cu minte deschisă și nu un încordat din punct de vedere politic”.
Faptul că socialul și politicul dictează trend-urile modei, iar moda nu mai are de mult de-a face (doar) cu esteticul nu este o noutate: femeile au început să-și tundă părul, să poarte rochii scurte și pantaloni, ca mesaj al emancipării. Pantalonii evazați și helăncile din anii ’70 au fost obiecte vestimentare adoptate atît de femei, cît și de bărbați, ca simbol al egalității. Totuși, cînd anume lucrurile au luat-o de-a dreptul razna și de unde a apărut această plăcere de a da sume exorbitante de bani ca să te îmbraci precum un om năpăstuit?
Se pare că tot anii ’70 au fost punctul de plecare. Blugii, pantaloni purtați inițial de oameni fără bani, care aveau nevoie de haine rezistente, deveniseră o modă printre tinerii emancipați, care nu mai voiau să fie asociați cu elitismul intelectual. De îndată ce erau cumpărați, erau frecați cu cărămidă ca să se uzeze forțat, să arate cît mai ponosit, cît mai repede. Să-ți declari, adică, solidaritatea cu oamenii muncii. Mai apoi, înspre anii ’80, moda punk și rock’n’roll, care propovăduia prin muzică nonconformismul, rebeliunea și negarea normelor sociale, a luat acei blugi, voit uzați, și i-a tăiat de-a dreptul. Ca să știm o treabă. De-a lungul vremii, micile tăieturi în genunchi din anii ’80 au evoluat, iar înspre anii 2000 avem adevărate sfîșieri. Nu doar blugii, dar și hainele. Moda stradală a fost rapid preluată de marile case de modă, care pentru supraviețuire erau nevoite să se alinieze trend-urilor, ridîncîndu-le la nivel de fashion. Bineînțeles, cu costurile de rigoare: azi, o pereche de blugi care abia de se țin în talie și pe glezne, marca Mugler, costă în jur de o mie de euro.
Însă, indiferent de mesajul politic (uitat sau ignorat de-a dreptul de tinerii obsedați de modă), asortarea a rămas încă un principiu. Și cum nu poți să te îmbraci ca un vagabond, cu haine rupte și pantofi scîlciați, dar să ai manichiura impecabilă, a apărut și moda manichiurii care pare neîngrijită. Chiar dacă la început nu existau mijloace și erai nevoit să încropești o asemenea manichiură (vopsindu-ți unghiile pe jumătate), prin 2012 s-a lansat și oja cu aspect „sărit”, așa-numita ojă „shattering” sau „cracking”. Este vorba, practic, de o ojă care, la cîteva secunde după ce este aplicată pe unghii, începe să se crape, lăsîndu-ți doar cîteva pete de vopsea, ici și colo.
Ironia acestei mode a hainelor rupte, a pantofilor murdari și a ojei sărite are însă un siaj trist: pe cînd oamenii săraci, care n-au bani de aruncat pe țoale și pe fashion, ar da orice să se îmbrace elegant și îngrijit, cei cu bani mulți plătesc din greu ca să pară săraci.
Foto: wikimedia commons
