Un subiect care ne interesează pe toți
Începerea anului școlar m-a găsit anul acesta în altă parte. Nepoțica mea, pe care am însoțit-o în prima ei zi de școală, știa exact ce o să se întîmple cînd o să ajungă în imobilul din micul orășel elvețian. Avuseseră deja niște întîlniri din august, repetaseră cum se va desfășura drumul cu autobuzul care o va lua în fiecare dimineață din stația de lîngă casă. Ai ei aveau deja o listă de lucruri de cumpărat de care vor avea nevoie cei mici pentru activitățile școlare. Am ascultat-o pe învățătoare vorbindu-le părinților și copiilor după ce au intrat în sala de clasă. Nimeni nu părea nici stresat, nici speriat de ceea ce urmează. Nici un festivism, nici o cuvîntare oficială. Au fost anunțați și că vor exista două persoane care se vor ocupa de clasa de 15 elevi, fiecare dintre ele cîteva zile din săptămînă. Nimeni n-a întrebat de ce. Doar emoțiile se simțeau în aer. Sigur că e complicat pentru părinții care lucrează și nu găsesc locuri la after school, mai ales că miercurea e zi liberă, în care copiii pot să facă alte lucruri.
Nu idealizez în nici un caz vreun sistem de învățămînt sau de orice alt fel. Nici unul nu e perfect, dar cu siguranță unele pot fi mai blînde, mai „umane”, și pot inspira mai multă de încredere decît altele.
Mi-am dat seama că, de foarte multă vreme, la noi, nimeni nu pare mulțumit de ce se întîmplă în școală. Fie că e vorba despre părinți, despre profesori, despre copii. Programa, programul, legile, birocrația, lipsa condițiilor, numărul mare de copii în clase, presiunea examenelor, învățatul pentru note, lipsa de legătură între ce se învață și viața reală. Acestea sînt doar cîteva dintre problemele discutate în parc, la bancă, la salonul de coafură. Nu contează, fiecare dintre noi se intersectează cu nemulțumirile din școală într-un fel sal altul. Așa că mi s-a părut un subiect bun de dezbatere și de pus față în față personajele principale ale poveștii: profesorii, părinții și elevii. Toți cei invitați au răspuns la aceeași întrebare: „Ce ne (mai) dorim de la școală?”.
Pentru oricine se întreabă azi care ar fi punctele nevralgice ale învățămîntului nostru, Dosarul de acum ar putea fi o radiografie lucidă și actuală.
Le mulțumesc tuturor invitaților mei pentru textele lor, care fac puțină lumină în desișul acestui subiect sensibil, care n-are cum să ne lase indiferenți pe nici unul dintre noi, pentru că de școală depind viața cetății și funcționarea ei.
