⬆
ce ne (mai) dorim de la școală?
Un subiect care ne interesează pe toți
Pentru oricine se întreabă azi care ar fi punctele nevralgice ale învățămîntului nostru, Dosarul de acum ar putea fi o radiografie lucidă și actuală.
Jumătatea plină
Dar școala este despre oameni, despre edificarea, elevarea lor – de aici termenul de elev. Care au nevoie de un mediu predictibil.
Școala nu e o simplă instituție cu săli înalte
Școala nu e o simplă instituție cu săli înalte, ci o întreagă lume în care se reunesc personalități, se formează caractere, au loc mici drame, se petrec tot soiul de evenimente în devenirea unui tînăr.
Școala paralelă: forme și cadre
Școala paralelă se vede în listele de cheltuieli lunare ale familiilor și în tranzacțiile cash dintre părinți și profesorii meditatori.
Ce-ar fi dacă?
Dar cum n-aș vrea ca acest articol să se transforme într-o lamentație, mă gîndesc la un exercițiu simplu de imaginație, un soi de „Ce-ar fi dacă?”
„Mi-am dorit un singur lucru de la școală: susținere” - anchetă
Îmi doresc să fiu liberă în gîndire, să-mi dezvolt cunoștințele pentru a atinge scopul ales, cu sprijinul profesorilor și al colegilor. Sînt sigură că m-așteaptă un drum frumos!
„Profesorii sînt, la rîndul lor, o masă eterogenă” interviu cu Doru CĂSTĂIAN
Cred că a rămas acelaşi miracolul actului pedagogic, bucuria intensă şi profundă a probabil celui mai angajant act uman: acela de a-i învăţa pe alţii şi de a învăţa împreună cu ei.
De la 22 la 56.580
Regret să am în această privință o opinie pe cît de simplă, pe atît de tranșantă: un sistem de învățămînt trebuie să fie echitabil pentru toți cei pentru care e o obligație și orientat spre excelență – competitiv, adică – pentru cei pentru care e opțional sau facultativ.