Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
Mediul nu încurajează îndoielile, ezitările, prudența; mediul te încurajează să te implici, te face să iei atitudine, să te poziționezi, să demaști, să judeci în văzul lumii, deseori fără nuanțe, fără context, fără discernămînt, chit că, de cele mai multe ori, cu cele mai bune intenții. Facebook ne transformă pe toți în avatarii lui Pavlik Morozov, puberul martir sovietic pe care propaganda l-a glorificat pentru curajul și integritatea de a-și fi denunțat autorităților propriul tată a cărui viață nu corespundea noii ordini moral-politice.
A fost o vreme, destul de scurtă, în care eu însumi eram destul de activ pe Facebook în a semnala greșelile celorlalți, prieteni, cunoscuți sau de-a dreptul străini: chestiuni gramaticale, gesturi și conduite în spațiul public, credințe și convingeri religioase sau politice, gusturi și preferințe culturale. „Nu mi-aș da viața pentru convingerile mele pentru că e posibil să mă înșel”, a spus cîndva Bertrand Russell și am putut verifica adevărul acestei afirmații pe propria piele odată cu trecerea timpului. Mărturie stau postările mele de tip „memories” pe care rețeaua mi le amintește zilnic. Unele sînt juste, altele sînt lipsite de nuanțe, cu altele nu mai sînt nicicum de acord, mă stînjenesc.
Dar mediul online a răspîndit acest comportament virtuos ca pe un virus, iar febra justițiară ne-a cuprins pe toți. Avem o misiune, e necesar să fim vigilenți în a identifica greșelile, a demasca răul, a pedepsi pe cei neconformi moralei vremurilor și a construi o societate mai bună. Lumea nu mai este un teatru al viselor, ci o imensă sală de judecată, cu sentințe la purtător, unde adevărul este deseori trunchiat sau chiar sacrificat în numele unui supra-bine colectiv.
Un reportaj publicat anul acesta în The New York Magazine (ediția 20 iunie – 20 iulie), intitulat „Teenage Justice. When Kids make mistakes and classmates never forgive” / „Justiție adolescentină. Cînd copiii fac greșeli și colegii de clasă nu iartă”, relatează cazul real al unui adolescent american de 17 ani care supraviețuiește cu greu unei imprudențe (arată cuiva poza nud a prietenei sale) transformate de ferocitatea mediului online într-o crimă reală (viol), exagerare și amploare care conduc la proteste, familii destrămate, traume și terapie, demisii și relocări.
În Dosarul de față am invitat numai specialiști care să abordeze fenomenul judecății online, deopotrivă la adulți și la copii – virtuți și riscuri, cauze, efecte și consecințe –, din mai multe perspective: morală, etică, ideologică și, nu în ultimul rînd, psihologică. Ce ni se întîmplă? Funcționează? Și cu ce costuri?
